Membrii Comitetului Director Naţional AGRU, precum şi aproximativ 70 de delegaţi din cele 5 Eparhii şi din Vicariatul de Bucureşti, s-au întâlnit la Oradea – în incinta Facultăţii de Teologie Greco-Catolică – în perioada 24-25 aprilie 2009, pentru a participa la lucrările Universităţii AGRU prilejuite de aniversarea a 80 de ani de la înfiinţarea asociaţiei.

Lucrările au debutat cu Sfânta Liturghie celebrată în Capela Facultăţii de către asistenţii spirituali prezenţi, continuată cu rugăciunea parastasului în memoria celor care în urmă cu 80 de ani au pus piatra de temelie a asociaţiei.

Preşedintele asociaţiei, dr. Alin Tat a salutat participanţii, a mulţumit organizatorilor şi a dat citire mesajului trimis de către preşedinta ACRO, domnişoara Oana Tuduce.

PS Virgil, episcop de Oradea, prezent la lucrări, a rostit un cuvânt de învăţătură plecând de la motto-ul întâlnirii: „Mulţumită să-i fie însă Dumnezeului care pururea ne duce la biruinţă în Cristos şi prin noi revarsă pretutindeni mireasma cunoaşterii sale”(2 Cor 2,14). În continuare, s-a adresat participanţilor asistentul spiritual naţional, pr. Coriolan C. Mureşan.

Momente din istoria AGRU la nivel naţional şi momente din istoria AGRU în eparhia de Oradea au fost evocate în comunicările susţinute de doamna Iudita Căluşer, cercetător la Muzeul Ţării Crişurilor, domnul prof. Blaga Mihoc, cercetător la Muzeul de istorie Vulcan, domnul conferenţiar Corneliu Crăciun, doctor în istorie, preot dr. Anton Rus de la Departamentul Blaj al Facultăţii de Teologie Greco-Catolică a Universităţii Babeş-Bolyai şi domnul prof. dr. Ion Buzaşi de la Universitatea 1 Decembrie din Alba Iulia.

La finalul sesiunii de comunicări un grup de elevi de la Liceul greco-catolic din Oradea a prezentat un emoţionant moment artistic.

Lucrările Universităţii de vară au fost continuate de o întâlnire de lucru a membrilor Comitetului Director Naţional. În prima parte a întâlnirii a fost prezentată reorganizarea Comitetului Director eparhial AGRU Oradea, precum şi situaţia AGRU în protopopiatele Şimleu, Zalău, Tăşnad, Beiuş, Valea lui Mihai. În a doua parte a întâlnirii au fost discutate probleme organizatorice: finanţe, stadiul alcătuirii unei broşuri de prezentare a asociaţiei, sigla AGRU, activităţi din calendarul AGRU 2009: 8-10 mai – aniversarea a 10 ani de la vizita papei Ioan Paul al II-lea în România – pelerinaje la Sighet şi la Bucureşti; 5-7 iunie – curs de formare pentru adulţi la Gioseni, 22-26 iulie – Întâlnirea Naţională a Tineretului Catolic (INTC) de la Baia Mare, 2-7 august Campusul ACRO de la Snagov, 5-6 septembrie la Cluj Napoca – lansarea Proiectului Formativ, 7 noiembrie la Lugoj – întâlnirea CD pentru fixarea activităţilor pentru 2010.

Cei 23 de delegaţi şi asistenţi spirituali au vizitat biserici şi monumente aflate în patrimoniul Bisericii Greco-Catolice: Mănăstirea franciscană Maica Domnului alături de care se află monumentul ridicat în memoria celor care şi-au jertfit viaţa pentru credinţă – episcopi, preoţi, credincioşi -, Liceul greco-catolic „Don Orione”, biserica cu hramul „Duminica tuturor sfinţilor”, Catedrala greco-catolică „Sfântul Nicolae” – prilej cu care au făcut o scurtă vizită Prea Sfinţitului Virgil Bercea – şi palatul episcopal aflat în curs de restaurare.

Următoarea întâlnire a Comitetului Director Naţional va avea loc în perioada 5-6 septembrie 2009, la Cluj Napoca, ocazie cu care se va lansa şi Proiectul Formativ al ACRO.

Cecilia Frăţilă,
secretara AGRU naţional