Vizita pastorală în parohia "Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril" din Sântandrei

Eparhia de Oradea

Sub egida Jubileului aniversar al celor 225 de ani de existență a Seminarului din Oradea, duminică, 8 octombrie 2017, a avut loc vizita arhierească a Preasfințitului John Michael Botean, Episcop de Canton Ohio, SUA, și a Preasfințitului Virgil Bercea, Episcop de Oradea, în parohia „Sfinții Arhangheli Mihail si Gavril” din Sântandrei, jud. Bihor.

Zeci de credincioși reuniți în rugăciune i-au așteptat cu emoție în suflet pe cei doi Ierarhi în mijlocul lor. Preasfințiile Lor au fost întâmpinați de câțiva localnici îmbrăcați în straie populare, cu pâine – simbol al vieții și sare – mana lui Dumnezeu, cum este denumită în zicerile din popor. Sfânta Liturghie arhierească a fost celebrată de cei doi Episcopi, împreună cu ceilalți preoți prezenți: pr. Iuliu Muntean, Vicarul general al Eparhiei de Canton, pr. Avram Romulus, paroh de Sântandrei, pr. Anton Cioba, rector al Seminarului din Oradea, pr. Anton Rus, spiritual al Seminarului, pr. Silviu Moisa, din Timișoara, și pr. diacon Grațian Guiaș. Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a fost animată de corul Seminarului orădean, coordonat de maestrul Radu Mureșan. Predica a fost ținută de către pr. Iuliu Muntean care ne-a vorbit despre legătura sa, încă de mic copil, cu Dumnezeu; de încercările prin care a trecut din fragedă copilărie și despre importanța cunoașterii cu adevărat a credinței în Dumnezeu.

Cu ocazia vizitei pastorale aflată sub egida Jubileului 225, PS Virgil Bercea a oferit, ca semn de recunoștință, un engolpion și diploma omagială Sfinții Vasile, Grigore și Ioan Preasfințitului John Michael Botean. Părintelui Iuliu Muntean, fost profesor al facultății noastre, i-a fost dăruită crucea pectorală jubiliară și diploma omagială Sfinții Vasile, Grigore și Ioan, iar părintelui paroh Avram Romulus i s-a dăruit medalia jubiliară precum și diploma omagială. Credincioșii din Sântandrei i-au oferit în dar Preasfinției Sale John Michael o icoană care îl reprezintă pe Sfântul Mihail, cu scopul de a-și aminti de comunitatea lor și de a-i purta în rugăciunile sale. PS Virgil a ținut să precizeze iubirea pe care o poartă acestei comunități menționând că este încântat de frumusețea și unitatea cântului credincioșilor.

Liturghia arhierească a fost prilej de mângâiere sufletească pentru bunii credincioși prezenți care s-au pregătit ca pentru o zi de mare sărbătoare și au așteptat cu emoție această vizită specială. Această zi de sărbătoare, pentru comunitatea din Sântandrei, s-a încheiat cu o agapă frățească. Frumusețea unor astfel de momente oferă tuturor o încărcătură sufletească deosebită, speranță și motivație interioară, spre purtarea cu seninătate a greutăților de zi cu zi.

Sergiu Chiriloaei
via SeminarOradea.ro

imagine

imagine

imagine

Comentarii



Exprimaţi-vă opinia