În perioada 12-18 ianuarie 2009 Prea Sfinţia Sa Episcop Dr. Virgil Bercea s-a aflat într-o Vizită pastorală la aproape toate Parohiile greco-catolice din Italia, la Protopopiatele din Triveneto (Udine, San Dona di Piave, Veneţia Mestre, Padova, Vicenza, Lonigo, Verona, Ostiglia, Bolzano) şi Emilia-Romagna (Bologna, Imola, Forli, Cesena, Rimini, Faenza, Ferrara, Macerata), întâlnind pe Episcopii italieni din respectivele dieceze romano-catolice, pe parohii români din respectivele Parohii şi pe credincioşii veniţi la Sfintele Liturghii arhiereşti celebrate, la conferinţele şi la întâlnirile parohiale organizate cu acest prilej.

Prima etapă a avut loc la Udine, la Parohia „Învierea Domnului”, unde la ora 9.00, împreună cu părintele paroh drd. Ioan Mărginean-Cociş, Preasfinţitul Părinte Virgil a fost primit de către Arhiepiscopul şi Mitropolitul din Udine, mons. Pietro BROLLO. Timp de o oră s-a vorbit despre situaţia actuală a Bisericii noastre, câteva aspecte ecumenice în urma noilor hotărâri luate de Sfântul Sinod al B.O.R. şi situaţia locală a Parohiei greco-catolice Învierea Domnului, care rămâne în continuare la Biserica San Cristoforo – Udine Centru, momentan în restaurare generală. Arhiepiscopul Mons. Pietro Brollo, printre altele, a afirmat că este puţin cunoscută în Arhiepiscopia Sa istoria şi situaţia Bisericii greco-catolice din România, iar în contextul italian ei trebuie să fie echidistanţi faţă de noi şi de ortodocşi. Eu consider că deplina comuniune a B.R.U cu Biserica Romei este mai presus decât orice încercare şi manifestare ecumenică, mai ales că această comuniune a fost recent sigilată cu episcopi, preoţi şi laici martiri.

A doua întâlnire a fost la Catedrala mitropolitană din Udine cu mons. Luciano NOBILE, de care aparţine şi Biserica San Cristoforo, unde este găzduită parohia noastră. Preasfinţitul Episcop Virgil a mulţumit tuturor pentru găzduire şi i-a invitat să viziteze România, să vadă şi să cunoască Biserica noastră şi realitatea din Transilvania, mai ales închisorile comuniste, acum transformate în muzeu, unde şi-au dăruit viaţa în suferinţe cumplite martirii comunismului, dintre care în prima linie Episcopii greco-catolici, fără a exclude nici măcar unul dintre toţi ceilalţi de alte confesiuni şi convingeri care au avut aceeaşi soartă. În după-amiaza zilei de luni, 12 ianuarie 2009, P.S. Sa Dr. Virgil Bercea şi-a continuat vizita pastorală spre celelalte destinaţii. De la Veneţia Mestre, Parohia San Rocco, a fost însoţit de către Părintele drd. Vasile Al. Barbolovici, Protopop pe zona ecleziastică Triveneto, la Milano, Crema şi Alessandria.

La Milano, Preasfinţitul Virgil s-a întâlnit cu mons. Manganini, Vicarul general, care şi-a manifestat bucuria de a avea un preot greco-catolic român şi promite sprijin comunităţii noastre pentru o slujire pastorală cât mai rodnică şi folositoare românilor din zona. La Crema, Episcopul a mulţumit directorului organizaţiei „Banco alimentare”, mons. Mauro Inzoli, pentru ajutorul acordat Seminarului teologic din Oradea. La sfârşit, Preasfinţitul a vizitat parohia greco-catolică din Alessandria, Castellazzo Bormida, întâlnindu-l pe pr. paroh Ioan Hotico. Au urmat Forli, Macerata, Rimini, Faenza, Imola şi Bologna, încheind Vizita pastorală la Ostiglia (Mantova), duminică, 18 ianuarie 2009, cu inaugurarea unei noi Parohii româneşti greco-catolice, la D.O.M.-ul din localitate.

image

P.S. Sa Episcop dr. Virgil Bercea a ţinut o conferinţă la Poggio Rusco (Mantova), în data de 17 ianuarie 2009, în sala Oratoriului parohial, la ora 20.30, cu tema „Biserica Română Unită între comunism şi libertate”. A fost prezent la deschiderea conferinţei Mons. Roberto BUSTI, Episcopul de Mantova, care a mulţumit P.S. Virgil pentru bogăţia credinţei Bisericii noastre pe care o transmite tuturor credincioşilor în vizita sa pastorală. Alături de P.S. Sa au fost prezenţi Pr. Protopop Vasile Barbolovici, responsabil cu parohiile greco-catolice din Triveneto, Pr. Andrei Meseşan, Parohul comunităţii româneşti din Episcopia de Mantova şi un număr mare de credincioşi români şi italieni. Conferinţa s-a încheiat cu mulţumirile aduse de către parohul din Poggio Rusco, don Tonino, care cunoaşte foarte bine România având un proiect social la Sighetul Marmaţiei, în cadrul Episcopiei din Maramureş.

Duminică, 18 ianuarie 2009, P.S. Sa Dr. Virgil Bercea a celebrat Sfânta Liturghie pentru fraţii italieni în ritul latin roman, la ora 10, în oraşul Ostiglia, mărturisind credinţa Bisericii noastre şi prezentând pe scurt istoria de prigoană, suferinţă şi scoatere în afara legii, în vremurile comuniste, a Bisericii Române Unite cu Roma. Duminică la ora 17 a avut loc celebrarea Sfintei Liturghii în ritul bizantin împreună cu un sobor de preoţi de la parohiile din Italia, alături de peste 300 de credincioşi români şi italieni. Pentru noi, românii, prezenţa în mijlocul nostru a Preasfinţitului Virgil a fost o mare bucurie, iar credincioşii italieni au rămas profund impresionaţi de bogăţia liturgică a Liturghiei Sfântului Ioan Gură-de-Aur, la care au putut fi părtaşi deoarece s-a celebrat în limba italiană, numai cântările au fost în limba română. Mons. Bruno Ghiroldi, parohul din Ostiglia, a mulţumit P.S. Virgil, asigurându-l şi pe viitor de o bună primire la Ostiglia, ori de câte ori va avea posibilitatea să fie alături de credincioşii români ai Parohiei greco-catolice din zona respectivă.

Miercuri dimineaţa, 14 ianuarie 2009, P.S. Sa Ep. Dr. Virgil Bercea împreună cu pr. Marinel Mureşan, protopop pe zona Emilia-Romagna, şi pr. David Mihai, parohul comunităţii din Forli, s-au întâlnit cu S.E. Mons. Lino Pizzi, Episcopul Diecezei de Forli, şi cu Mons. Fabbri Pietro, Vicar episcopal şi responsabil cu pastorala diecezană. După-amiază, P.S. Ep. Dr. Virgil Bercea, împreună cu pr. protopop Marinel Mureşan şi pr. Costinaş Horea Augustin s-au întâlnit cu S.E. Mons. Claudio Giuliodori, Episcopul de Macerata, pentru analizarea situaţiei comunităţii de la Racanati, la un an de la începutul serviciului religios fără desemnarea unui preot stabil. Încă nu s-a luat o decizie în acest sens. Pr. Horea face săptămânal peste 600 km pentru a celebra Sfânta Liturghie la Recanati.

Joi dimineaţa, 15 ianuarie 2009, P.S. Ep. Dr. Virgil Bercea s-a întâlnit cu Vicarul General al Diecezei de Rimini, Mons. Luigi Ricci şi pr. Cristian Coste, parohul Comunităţii Sf. Nicolae din Rimini. După-amiază, P.S. Virgil împreună cu Mons. Renzo Gradara, directorul Caritasului şi responsabil cu emigranţii din Dieceza de Rimini, au ţinut o conferinţă de presă unde s-a discutat despre situaţia românilor din Rimini şi împrejurimi. Seara P.S. Virgil Bercea împreună cu pr. protopop Marinel Mureşan s-a întâlnit cu un grup de italieni din Bergamo, prieteni ai Bisericii Greco-Catolice cu care a vorbit despre situaţia Bisericii noastre.

Vineri dimineaţa, 16 ianuarie a.c., P.S. Virgil Bercea, însoţit de pr. protopop Marinel Mureşan şi pr. Marian Liviu, s-a întâlnit cu S.E. Mons. Claudio Stagni, Episcopul Diecezei de Faenza. Pe lângă discuţiile purtate referitor la situaţia Bisericii noastre, a Bisericii Catolice din Faenza şi la situaţia credincioşilor greco-catolici români din Faenza s-a vorbit şi despre posibilitatea unui schimb de experienţe între cele două Biserici în deplină comuniune. P.S. Virgil a readus în discuţie propunerea de mai sus şi la întâlnirile cu Vicarul general, cu responsabilul Misiunii catolice, cu directorului Caritasului şi parohul bisericii Sf. Augustin.

S.E. mons. Tommaso Ghirelli, Episcopul de Imola, s-a întâlnit cu P.S. Sa Virgil Bercea în după-amiaza zilei de 16 ianuarie a.c., întâlnirea fiind urmată de o conferinţă cu tema „L’unita richiede un grande amore” – Unitatea pretinde o mare dragoste – la care au participat cei doi episcopi, preoţi romano şi greco-catolici, mulţi credincioşi români şi italieni. Pr. Tiberiu Sârbu, preotul Parohiei „Adormirea Maicii Domnului” din Imola, la sfârşitul conferinţei a mulţumit P.S. Sale Ep. Dr. Virgil pentru vizita pastorală, a prezentat situaţia Parohiei şi a enoriaşilor din Imola ca fiind una dintre cele mai mari parohii greco-catolice din Italia.

Vizita pastorală a P.S. Virgil Bercea în protopopiatul Emilia-Romagna s-a încheiat sâmbătă, 17 ianuarie, cu o Sfântă Liturghie Arhierească la Parohia greco-catolică „Înălţarea Sfintei Cruci” din Bologna, paroh fiind pr. protopop Marinel Mureşan, în cadrul căreia a avut loc Taina Sfântului Botez administrată pruncului Matei, ultimul născut dintre cei patru copii ce alcătuiesc familia pr. Mureşan. La Sfânta Liturghie au participat preoţii din protopopiatul Emilia-Romagna, reprezentantul Cardinalului Carlo Caffara, în persoana lui Mons. Romano Marsigli, care la rândul său a prezentat Preasfinţitului Ep. Virgil Bercea un salut cordial din partea cardinalului, momentan în spital pentru analize medicale.

image

La încheierea Sfintei Taine a Botezului, pr. Marinel Mureşan a mulţumit P.S. Sale Ep. Virgil Bercea de grija părintească pe care o are faţă de parohiile greco-catolice din Italia prin vizitele sale anuale. Pr. Marinel, în numele preoţilor prezenţi a transmis urările de bine Sfântului Sinod, în mod particular Preafericirii Sale Arhiepiscop Major şi Mitropolit Lucian Mureşan, tuturor Episcopilor şi prin intermediul dânşilor întregii Bisericii Greco-Catolice din România, asigurând pe confraţii noştri rămaşi acasă de rugăciunile şi unitatea în credinţă din partea celor prezenţi în Italia. P.S. Sa Ep. Dr. Virgil Bercea a binecuvântat pe toţi credincioşii şi preoţii, invitându-i ca anul acesta dedicat Sf. Apostol Pavel să-i urmeze exemplul cercetând şi formând parohii/comunităţi greco-catolice în toate oraşele unde se află credincioşii Bisericii noastre, mărturisind cu dârzenie credinţa creştină într-o lume tot mai dezorientată şi necreştină. Această caracteristică misionară a Bisericii se concretizează urmând porunca Mântuitorului: „Mergeţi în toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia la toată făptura” (Mc. 16.15).

În această vizită pastorală, P.S. Sa Ep. Dr. Virgil Bercea a dorit să se informeze şi despre dificultăţile pe care le întâmpinăm noi preoţii în viaţa pastorală de fiecare zi, cu o atenţie deosebită la familia preotului, adică modul în care preotul trăieşte această misiune în diasporă şi efectele ei asupra raportului soţ/soţie/copii, mai ales că în mare parte situaţia este de aşa natură încât preotul nu se poate întreţine numai din ofertele enoriaşilor, în general foarte mici sau inexistente, insuficiente chiar şi pentru acoperirea cheltuielilor de la Parohie. S-a pus accent pe importanţa carităţii: primirea, însoţirea, asistenţa iniţială necesară şi sprijinul spiritual acordat românului venit recent în Italia, acţiuni care izvorăsc din trăirea speranţei şi credinţei noastre în „Hristos prezent în mijlocul nostru”, iar noi vrem să îi răspundem prompt şi conştient „este şi va fi”.

S-a subliniat rolul important pe care îl au Asociaţiile româneşti sau româno-italieneşti pe zona în care fiecare îşi desfăşoară activităţile: de la distribuirea alimentelor, căutarea locurilor de muncă, până la aspectul cultural reprezentat de Ansambluri de dansuri populare, cenacluri artistice, de poezie şi literatură, toate acestea contribuind la arătarea unei imagini pozitive şi frumoase a României, precum şi colaborarea cu diferite Asociaţii de voluntariat. Iată pe cele mai importante: Asociaţia non-profit italo-română „Alba Julia Nord Est” din Triveneto, cu sediul la Udine; Asociaţia „Hora” Onlus-Forli/Cesena, cu Ansamblul de dansuri populare „Românaşul”, Asociaţia română de voluntariat „Betania” din Imola.

Noi, preoţii greco-catolici din Italia, aducem mulţumiri P.S. Sale Episcop Dr. Virgil Bercea pentru cuvintele de încurajare, pentru familiaritatea şi dragostea ce ne-o poartă prin prezenţa Sa în mijlocul nostru, mulţumim Sfântului Sinod al B.R.U. care prin persoana Preasfinţitului Virgil se îngrijeşte îndeaproape de greco-catolicii români din Italia. Asigurăm Sfântul Sinod şi pe Preafericirea Sa Arhiepiscop Major Lucian Mureşan de loialitatea noastră faţă de Biserică, nu uităm de jertfa înaintaşilor noştri şi ne trudim să facem tot posibilul pentru a face cunoscută istoria Bisericii noastre poporului italian primitor şi mai ales tuturor românilor prezenţi în Italia.

Pr. drd. Ioan Mărginean-Cociş,
responsabil cu mass-media

image

image

image

image

image