Octava de rugăciune pentru unitatea creştinilor a continuat duminică 20 ianuarie la Biserica cu Lună – Catedrala Ortodoxă din Oradea. La rugăciune au participat Preasfinţitul Sofronie Drincec, Preasfinţitul Virgil Bercea, preoţii şi credincioşii aparţinând cultelor greco-catolic, ortodox, romano-catolic, reformat şi evanghelic-luteran.
Organizată de A.G.R.U. Oradea, octava de rugăciune pentru unitatea creştinilor se doreşte a fi un pas concret pentru apropierea creştinilor aparţinând diferitelor biserici.
În cuvântul său, Preasfinţitul Virgil a spus: "Sunt foarte emoţionat aflându-mă pentru prima data în această frumoasă catedrală ortodoxă. Este un moment istoric. Anul acesta motto-ul octavei de rugăciune este ’neîncetat vă rugaţi’. Dacă într-adevăr credinţa noastră este puternică, dacă încercăm să găsim adevărul, înseamnă că suntem pe drumul către împărăţia cerurilor, împărăţie care aici pe pământ se află în Biserică. Biserica este Una, Sfânta." În continuare, Preasfinţitul Virgil a făcut referire la necesitatea ca prin rugăciune şi fapte bune să încercăm să dobândim împărăţia lui Dumnezeu.
La finalul rugăciunii, cei doi episcopi au binecuvântat credincioşii prezenţi, transmiţând speranţa în unitatea Bisericii.
Octava de rugăciune pentru unitatea creştinilor se va încheia vineri la Catedrala "Sfântul Nicolae" din Oradea, fiind aşteptaţi reprezentanţi ai tuturor bisericilor din Oradea.
Purtător de cuvânt Florin Jula
