ASTRU eparhial Lugoj a împlinit pe 9 aprilie 2012, şase ani de la înfiinţare. Pentru a marca acest eveniment, Conducerea ASTRU eparhial Lugoj a organizat o întâlnire la Deva, sâmbătă, 7 aprilie, la care au participat tineri din toate cele şase grupuri ASTRU parohiale din Eparhia de Lugoj.
Întâlnirea a început cu momentul spiritual: Sfânta Liturghie la biserica „Immaculata”, celebrată pr. Sabo Sorin, parohul locului, concelebranţi fiind: Pr. Dr. Viorel Gheorghe Codrea, Asistentul Spiritual eparhial, pr. Valentin Danciu, paroh la Dragşina, pr. Robert Trubiansky, paroh la Păru şi pr. Iuliu Muntean, Asistent Spiritual al sectorului tineri al Acţiunii Catolice din România.
În Cuvântul de învăţătură Părintele Viorel le-a prezentat şi explicat tinerilor câteva fraze din Mesajul Sfântului Părinte Papa Benedict al XVI-lea pentru a XXVII-a Zi Mondială a Tineretului. De-asemenea a vorbit şi pe marginea evangheliei zilei (învierea lui Lazăr).
„Dragi tineri, a spus pr. Viorel, „prin bunăvoinţa parohului dvs de la Deva, pr. Sorin, ne-am întâlnit astăzi pentru un triplu scop: să celebrăm împreună a XXVII-a Zi Mondială a Tinerilor, apoi pentru a celebra aniversarea a şase ani de când în episcopia noastră de Lugoj a luat fiinţă ASTRU la nivel eparhial. Nu în ultimul rând ne-am întâlnit şi pentru a ne bucura împreună. O dată pe an astriştii şi toţi cei care doresc să se bucure, vrem să fim împreună pur şi simplu pentru a ne împărtăşi experienţe de viață şi de a ne întări reciproc”
La finalul Sfintei Liturghii, Pr. Robert Trubiansky a dat citire mesajului Preasfinţitului Alexandru Mesian cu ocazia aniversării ASTRU eparhial Lugoj.
După Sfânta Liturghie, întâlnirea a continuat la demisolul bisericii în fosta capelă, cu un moment de cunoaştere. Anca-Maria Jurcuţa, preşedintele ASTRU eparhial Lugoj şi pr. dr. Viorel Codrea Asistent Spiritual le-a urat tinerilor, un călduros „bun venit” din partea organizatorilor întâlnirii. Au fost prezentaţi membrii Consiliului de Coordonare ai ASTRU-lui eparhial Lugoj precum şi invitaţii din partea ACRO: Crina Horvat, Vicepreşedinte sector tineri şi Pr. Iuliu Muntean, Asistent Spiritual sector tineri. Prezentarea tuturor participanţilor s-a făcut într-un mod distractiv, prin câteva jocuri.
Sărbătoarea a continuat cu masa de prânz la hotel „Deva” unde au mai avut loc câteva momente festive: tortul aniversar ASTRU, cadoul aniversar din partea ACRO şi sărbătorirea zilei de naştere ce se apropie a pr. Viorel. Fiecare tânăr a primit câte un carneţel şi un pix cu însemnele ASTRU eparhial Lugoj.
Ziua a continuat cu un moment cultural: vizitarea Castelului Magna Curia, care adăposteşte Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane din Deva. Tinerii au avut ocazia să admire mai multe icoane, fotografii şi un atelier de artă bizantină din cadrul expoziţiei „Zilele Icoanei”. Tot în incinta muzeului, s-a mai vizitat o altă expoziţie „lumea păsărilor” care a cuprins diferite specii de păsări mici din Romania.
Următorul obiectiv al întâlnirii a fost cel recreativ: vizitarea Cetăţii Deva, iar mai apoi cu toţii ne-am delectat cu o îngheţată în centrul oraşului. După încheierea drumeţiei, tinerii s-au îndreptat spre biserică pentru a participa la rânduiala Vecerniei.
Ultimul moment al întâlnirii a fost împărtăşirea impresiilor din partea tinerilor asupra întregii zile. Iată câteva păreri:
„Sunt foarte bucuros că am avut ocazia să particip la cea de-a şasea aniversare de la înfiinţarea ASTRU-lui eparhial Lugoj. Revederea şi timpul petrecut cu nişte vechi prieteni m-a bucurat extrem de mult, sperând ca astfel de întâlniri să fie cât mai dese. La mulţi ani!” (Florin Calica, Cugir)
„Mi-a plăcut vizitarea monumentelor şi a Devei, mâncarea a fost excelentă, jocurile au fost distractive şi o ambianţă plăcută.” (A.)
„Mi-au plăcut foarte mult cum au fost prezentate toate activităţile şi cât de vesel a fost părintele.”
„Cetatea a fost frumoasă, peisajele au fost însorite, drumul a fost minunat, muzeul era superb, şi construcţia de carton a fost simpatică.” (Roşcata)
„Mi-a plăcut că în ciuda tuturor „greutăţilor”, se tinde a se contura o tradiţie în a organiza o întâlnire de fiecare dată la aniversarea ASTRU.”
„Atmosfera, tortul, materialele promoţionale, jocurile de cunoaştere.”
„Mi-a plăcut foarte mult această întâlnire, pentru că s-a pus accent pe ieşirea în natură şi pe drumeţie.”
„Mi-au plăcut jocurile, la castel şi la îngheţată, slujba şi discuţiile dintre noi.”
Înainte de plecare, Pr. Viorel a dorit să împărtășească tinerilor prezenţi câteva gânduri, care să motiveze tinerii în vocaţia lor de apostolat laic, mai exact aceea de a fi astrist:
„Idealul la care tinde ASTRU, este formarea unui tineret adânc creştin, capabil să facă apostolat pentru întărirea credinţei şi moralei creştine. Pentru a-şi îndeplini misiunea ce i-a încredinţat-o Dumnezeu în societate, astristul se bizuie ca în cadrul asociaţiei să se perfecţioneze în tripla sa calitate de om, de creştin şi de profesionist.”
„A fi astrist înseamnă a avea voinţa şi putinţa să devii desăvârşit, să devii un apostol, să răspândeşti în jur lumină şi fericire. Toate acestea nu te încântă?”
„Poate crezi că viaţa îţi este dată pentru ca să te distrezi? Eroare. ASTRU te învaţă că viaţa ţi-e dată pentru ca s-o trăieşti eroic. ASTRU este o şcoală de elită, şcoala vieţii care creează suflete de creştini, suflete de apostoli. Avem nevoie de elite. Eşti tânăr. Şi tinereţea, la fel ca şi nobleţea, te obligă.”
La final, ne-am luat cu toţii rămas bun, propunându-ne să ne revedem în număr cât mai mare la Întâlnirea Eparhială a Tineretului, în 26 mai, la Orăştie.
Aducem mulţumiri PS Alexandru Mesian, care deşi fizic nu a fost alături de noi, ne-a purtat în gânduri şi rugăciuni şi pe această cale îi mulţumim pentru sprijin şi susţinere. Mulţumim Consiliului de Coordonare, care s-a implicat în organizarea acestui eveniment. Mulţumim de asemenea şi Asistentului Spiritual eparhial, pr. Viorel Codrea, care a fost şi este alături de noi la toate iniţiativele noastre. Aducem mulţumiri pr. Sorin Sabo, parohul bisericii „Imaculata”, care ne-a găzduit în această zi, precum şi credincioşilor din parohie. Mulţumim Crinei Horvat şi pr. Iuliu Muntean pentru prezenţă, arătându-ne în acest fel că ACRO este mereu alături de noi. În speranţa de a nu fi omis pe cineva, aducem mulţumiri tuturor celor implicaţi în buna desfăşurare a acestui eveniment.
Anca-Maria Jurcuţa
Preşedinte ASTRU eparhial Lugoj
Mai multe fotografii se găsesc AICI şi AICI.




