În perioada 18-19 iulie 2012, relicvariul conţinând un os din încheietura mâinii drepte a Sfintei Rita va fi la Timişoara, fiind adus pentru a doua oară în oraş, de la Cascia-Italia, unde odihneşte trupul Sfintei, întreg, neafectat de cei peste 500 de ani scurşi de la moartea sa. Anul trecut în perioada 26-27 august, relicvariul s-a aflat la parohia Timişoara III: “Sfânta Maria Regina Păcii” .
Miercuri 18 iulie 2012, la ora 17.00, moaştele Sfintei Rita vor fi primite în biserica “Sfântul Iosif” din Piaţa 700, unde vor rămâne până a doua zi la ora 17.00.
Programul oficiilor liturgice în această perioadă este următorul:
Miercuri 18 iulie
17.00 – Primirea relicvei cu procesiune;
18.00 – Sfânta Liturghie;
19.30 – Rugăciuni la Sfânta Rita;
20.00 – Paraclisul Maicii Domnului;
21.00 – Prezentarea vieţii Sfintei Rita;
23.00 – Adorație;
24.00-07.00 – noapte de veghe;
Joi 19 iulie
07.00 – Sfântul Rozar;
08.00 – Sfânta Liturghie;
09.00 – Rugăciuni la Sfânta Rita;
09.30 – Adorație;
11.00 – Sfântul Rozar;
15.00 – Calea Crucii;
16.00 – Litie cu binecuvântare euharistică;
17.00 – Plecare.