Rugăciuni şi cântări adresate lui Isus şi Mamei cereşti, o rază de soare, un zâmbet cald şi prietenos, o mână întinsă cu dragoste, sentimentul minunat că suntem într-o mare familie şi mai presus de toate, multă credinţă… toate acestea le-am regăsit şi în acest an, la pelerinajul organizat la Mănăstirea Franciscană Greco-Catolică „Maica Domnului” din Oradea.

Devenită un reper de neocolit pentru credincioşi, mănăstirea noastră şi-a aşteptat oaspeţii cu braţele deschise, la fel ca şi în anii precedenţi de 15 august, când sărbătorim Adormirea Maicii Domnului şi ridicarea ei cu trupul şi sufletul la cer, dar, în acelaşi timp şi hramul parohiei noastre. Au participat sute de credincioşi din Eparhia de Oradea, toţi uniţi de acelaşi gând de preamărire şi ghidaţi de iubirea pe care o poartă Mamei noastre cereşti.

Programul a început în ziua de 14 august cu Paraclisul Maicii Domnului, urmat de Sfânta Liturghie de deschidere a pelerinajului. Apoi, însoţiţi de PS Virgil Bercea şi PS László Böcskei, de părintele paroh Mihai Vătămănelu, dar şi de alţi preoţi, credincioşii au participat la Procesiunea Solemnă cu Statuia Sfintei Fecioare de la Fatima, prin oraş, rostind Rozariul şi intonând cântece de laudă şi de mulţumire închinate Maicii Domnului. După un popas la Bazilica romano-catolică, unde a avut loc un moment de rugăciune, ne-am întors la mănăstire, unde au urmat Calea Sfintei Cruci, Sfânta Liturghie de la ora 22 şi procesiunea în jurul bisericii cu statuia Maicii Domnului şi lumânări aprinse.

Primele momente ale zilei de 15 august ne-au găsit uniţi în rugăciune, în cadrul unei ore de Adoraţie Euharistică, animată de tinerii grupului „Allegria” al parohiei, alături de părintele Ionuţ Ichim. A fost un moment deosebit, un moment plin de har… un moment în care i-am adus mulţumire lui Isus, pentru că ne-a dăruit-o pe însăşi Mama Sa, să fie şi Mama noastră cerească.

După binecuvântarea euharistică, credincioşii care au dorit să se roage sau să stea câteva clipe în prezenţa lui Isus au avut posibilitatea, porţile mănăstirii rămânând deschise toată noaptea. În zorii zilei, programul Sfintelor Liturghii a continuat şi întreaga sărbătoare s-a încheiat cu Sfânta Liturghie Arhierească de la ora 10, care a fost oficiată de un sobor de preoţi, în frunte cu Preasfinţitul Virgil Bercea, în cadrul căreia teologului Eduard Fischer i s-a conferit treapta diaconatului.

Mulţumindu-i Sfintei Fecioare pentru darurile primite, pelerinii s-au reîntors la casele lor, plini de bucurie şi pace sufletească.

Carina Marin
via EGCO.ro

imagine

imagine

imagine