În comuniune cu toţi copiii din lume, în data de 4 octombrie 2012, copiii claselor „Step by Step” de la Liceul Teologic Greco-Catolic „Iuliu Maniu” din Oradea, au celebrat împreună „Adoraţia Euharistică mondială”.
Aflată la a treia ediţie în Oradea, Celebrarea Adoraţiei Preasfântului Sacrament s-a desfăşurat în două locaţii diferite, şi anume: în Catedrala Greco-Catolică „Sfântul Nicolae” şi în Capela „Sfântul Gheorghe” a Seminarului Teologic „Sfinţii Vasile, Grigore şi Ioan”. A fost animată de către copiii care au dorit să-i scrie lui Isus despre viaţa lor, despre familiile lor, mulţumindu-i în acelaşi timp pentru binefacerile făcute.
Această celebrare face parte dintr-un program numit „Copiii Euharistiei”, care doreşte să impulsioneze viaţa devoţională în inimile şi sufletele copiilor şi tinerilor. „Copiii Euharistiei” a fost înfiinţat în anul 2003, printr-o inspiraţie a Sfântului Spirit, pentru a aduna copiii din întreaga lume înaintea Preasfântului Sacrament, pentru a-i învăţa mesajul de la Fatima, importanţa Preasfântului Rozariu, şi pentru ca să se roage pentru familiile lor şi pentru toate familiile din lume, aşa cum le-a cerut Fericitul Ioan Paul al II-lea!
pr. Anton Cioba
via EGCO.ro
