După intervenția Proniei Divine în Istoria Mântuirii, prin Conciliul Vatican al II-lea (1962-1965), ca reacție a prezenței și lucrării Spiritului Sfânt în evenimentul conciliar, au înflorit mișcările spirituale. Acum, la Jubileul de aur, de la deschiderea Conciliului Vatican II, facem aceeași constatare, în special în ce privește asociația Mariană, în general, și referitor la Episcopia de Lugoj, în special. Am observat cu bucurie cum Preasfințitul merge și înființează, sau reînființează Reuniunea Mariană, în tot mai multe parohii. Făcând legătura cu realitatea că episcopia noastră, la intrarea în Catacombele românești, a fost consacrată Preasfintei Fecioare Maria, am înțeles că este Opus Mariae -Opera Mariei- Mamei Cerești și colaboratoarea Spiritului Sfânt, această reînnoire. Maria este Mama noastră, este Femeia puternică…investită de la începuturi cu puterea de a zdrobi capul șarpelui!
Preasfințitul Alexandru Mesian, episcopul nostru, se dovedește a fi un fiu predilect al Fecioarei, așa cum și Fericitul Papă Ioan Paul al II-lea, a fost și a pus în practică învățătura conciliară, întreg Pontificatul său fiind unul al reînnoirii.
Rugăciunea stă la baza Reuniunii Mariane…și mai ales rugăciunea Sfântului Rozar.
Sâmbătă, 20 octombrie, a.c., la episcopia noastră de Lugoj, Preasfințitul a găzduit la Centrul Pastoral “Sf. Vasile cel Mare” în clădirea „reînnoită”- renovată a fostei Scoli Pedagogice a BRU, Adunarea Generală a Asociațiilor Reuniunea Mariană, pe episcopie.
Cu bucurie s-a comunicat faptul că avem 26 de asociații Reuniunea Mariană, în Episcopia Greco-Catolică de Lugoj. A doua zi, la Bocsig, s-a deschis încă o asociație, astfel că avem 27.
Triumful Mariei este și Triumful Fiului ei!
Am recunoscut în persoanele participante la întrunire, un ferment, care va da roade … oameni ai rugăciunii, oameni aleși să susțină parohia și parohul, mame pentru suflete … să- L nască pe Cristos în inimi … să conducă la Unitatea dorită de El si cerută de la Tatăl: „ Tată, Te rog ca toți să fie una…pentru ca lumea să creadă! ” Iată cum cu toții suntem parteneri în a naște credința în ceilalți…pentru Apostolul Neamurilor Evanghelizarea se concretizează în a naște în Cristos!
…și am simțit îmbrățișarea Mamei Cerești…
Am început rugându-ne împreună ….și Cristos deja era în mijlocul nostru.
Preasfințitul Alexandru ne-a binecuvântat și ne-a trimis … în lume … în parohii!
Părintele Ioan Chișărău, părinte spiritual al Mișcării Mariane, cavaler al Preacuratei, lucrează intens la reînnoirea vieții noastre de rugăciune, precum și la deschiderea altor centre mariane.
Doamna președintă a Reuniunii Mariane, ec. Terezia Pintea, a prezentat cu atâta emoție Raportul- omagiu, adus Preacuratei, că am simțit îmbrățișarea Măicuței Sfinte… . Un moment special a constituit partea finală a raportului … în care am făcut unitate în mea culpa, rostit atât de sincer!
Impresionantă a fost propunerea concretă a Preasfințitului de a se medita profund CREDEUL, în acest An al Credinței …. căutarea bolnavilor din comunitate si ajutorarea lor … dacă se poate să se participe la Sfânta Liturghie, zilnic.
Am rostit împreună Sfântul Rozar, conduși de Preasfințitul Alexandru şi am cântat Mamei Cerești, cu tonul primit de la doamna prof. Olimpia Dragan, dirijoarea corului “Reînvierea” al catedralei din Lugoj.
Impresionantă a fost şi mărturia dată de celelalte asociații, din care toți am avut de învățat.
În acest cadru binecuvântat a hotărât divinul Pedagog să facă lansarea cărții-mărturie a adevărului Dumnezeu este Iubire, având ca rod creșterea noastră în credință. Preasfințitul a împărțit tuturor celor prezenți câte un exemplar din lucrarea Prea Sfinţiei Sale: Viața și idealurile unui tânăr, oferind lumii de astăzi un model demn de urmat!
Dr. Elena Stefanescu
PS „ Bunavestire”- Reuniunea Mariană- Reșița este una dintre primele Reuniuni Mariane reînființate …. la 25 martie 1991-
În încheiere s-a cerut rugăciune pentru retrocedarea locașului de cult român unit cu Roma din Reșița, întrucât procesul se derulează în dimineața zilei de Joi, 25. oct. a.c.



