În ziua de 1 Decembrie 2012, în biserica greco-catolică „Adormirea Maicii Domnului” din Șișești, s-a sărbătorit Ziua Națională a României, Ziua românilor de pretutindeni.
În mijlocul credincioșilor s-a aflat și Păstorul Eparhiei, PS Vasile întregind astfel bucuria sărbătorii. Au înălțat rugi fierbinți de mărire și de mulțumire la Sfânta Liturghie, preoți și credincioși din protopopiatele Baia Mare și Mănăștur. A fost o Sfântă Liturghie deosebită, fiind prima oficiată în biserică cu ocazia Zilei de 1 Decembrie, zi de mare încărcătură istorică, mai ales pentru șișeșteni.
În cuvântul de învățătură, PS Vasile a subliniat importanța zilei de 1 Decembrie, evocând totodată personalitatea înaintașilor noștri, a celor care s-au jertfit pentru unitatea țării și întregirea neamului românesc, în special lupta și personalitatea părintelui Vasile Lucaciu. O altă idee importantă subliniată de Ierarh, a fost aceea a necesității existenței și cultivării valorilor morale și spirituale, a unor caractere puternice, puse în slujba Bisericii și a țării noastre. Arhiereul a evidențiat mai apoi importanța bisericii din Șișești, ca loc de sărbătorire a Marii Uniri, considerându-o, după Catedrala din Alba Iulia, ca fiind cel mai important loc de sărbătorire a acestei mărețe zile.
După celebrarea Sf. Liturghii a urmat rânduiala Parastasului pentru odihna veșnică a sufletului pr. Vasile Lucaciu, de la moartea căruia s-au împlinit exact 90 de ani. S-au făcut depuneri de coroane la mormântul lui Vasile Lucaciu (mormânt aflat chiar în biserică), de către autoritățile locale și centrale, personalități politice, etc.
Au mai fost prezenți membrii asociațiilor religioase: AGRU, Reuniunea Mariană – din Baia mare și din alte parohii.
La finalul programului spiritual, întreaga suflare din biserică a cântat frumoasa și emoționanta ”Doina lui Lucaciu”.
Programul a continuat în Pavilion – „locul de adunare a românilor” de lângă biserică –, pavilion construit de către pr. Vasile Lucaciu, cu un program cultural-artistic, început de către marele actor Paul Antoniu care a reprodus fragmente din pledoaria de apărare rostită de către pr. Vasile Lucaciu în cadrul procesului memorandiștilor de la Cluj (1894). Au urmat copiii de la Școala ”Dr. Vasile Lucaciu” din Șișești cu o scenetă reprezentând întemnițarea lui Lucaciu de la Segedin(1893-1894), iar copii din Negreia au interpretat cântece patriotice. La sfârșit,au rostit discursuri oamenii politici prezenți la eveniment.
Pentru a fi marcat cum se cuvine acest eveniment istoric, tuturor celor prezenți li s-a înmânat un pliant conținând imaginea bisericii din Șișești, o fotografie a pr. Vasile Lucaciu, fotografia frescei din interiorul bisericii, reprezentând înmormântarea și funeraliile naționale de care a avut parte pr. Vasile Lucaciu la 1 decembrie 1922, precum și fotografia icoanei făcătoare de minuni din iconostasul bisericii.
A fost o zi plină de bucurie și fericire pentru comunitatea locală, dar și pentru toți cei prezenți, mai ales pentru că s-a sărbătorit și momentul câștigării în justiție a acestei frumoase biserici, prin sentința irevocabilă a ÎCCJ București, la data de 21 noiembrie 2012, sărbătoarea ”Intrării în Biserică a Maicii Domnului”. Mulțumim pe această cale tuturor celor care s-au unit cu noi în rugăciune pentru revenirea „acasă” a ctitoriei pr. Vasile Lucaciu.
Sperăm ca de la an la an, Șișeștiul să devină un punct important în care Ziua Națională a României și a românilor de pretutindeni să fie sărbătorită cu multă strălucire și însuflețire de către toți românii.
Pr. paroh Gabriel HORŢ


