Academia Evanghelică Transilvania din Sibiu, în colaborare cu Fundaţia “Konrad Adenauer” din Germania, a organizat la Sibiu, în zilele de 7-9 aprilie o Conferinţă Internaţională, cu largă participare, în care s-a dezbătut problematica Bisericilor în România în noul context oferit de integrarea în Uniunea Europeană.
Este îndeobşte cunoscut că România a devenit la 1 ianuarie 2007 membră cu drepturi depline a Uniunii Europene. Integrarea României în NATO şi Uniunea Europeană a fost receptată în mod pozitiv de Biserici, în general. În acelaşi timp, se manifestă şi opinii critice venite din partea unor Biserici în privinţa UE. Această uniune este văzută de unii doar ca o uniune vamală şi o punte pentru lumea afacerilor, care neglijează dezbaterea adevăratelor valori promovate de Biserici, renunţând aparent la legătura cu Dumnezeu şi excluzând orice referire la creştinism în Constituţia europeană.
Conferinţa aceasta a încercat să facă o inventariere a dezbaterilor actuale privind problematica europeană în cadrul Bisericilor din România.
Numeroşi demnitari şi politicieni au participat la această conferinţă. Printre ei, au fost prezenţi Jean Pierre Rollin, Consul General al Germaniei în România; Cătălin Buciumeanu, Administraţia Prezidenţială; Florin Frunză, Director, Ministerul Culturii şi Cultelor; Titus Corlatean, Secretar General PSD şi Vicepreşedinte al Comisiei Juridice din Parlamentul European; Doina Şerban, Coordonator la reprezentanţa Uniunii Europene în România; Dr. Gheorghe Anghelescu, fost Ministru Secretar de Stat-Culte; Dr. Holger Dix, Directorul Fundaţiei Konrad Adenauer-Germania. s.a.
Numeroşi reprezentanţi de vârf ai Bisericilor din România şi din alte state au participat la lucrările conferinţei. Printre aceştia s-au remarcat: IPS Iosif, Mitropolitul Ortodox al Europei Occidentale şi Meridionale; ES Josef Homeyer, Episcop Romano-Catolic de Hildesheim; Dr. Jurgen Henkel, Director Academia Transilvania Sibiu; PS Cristoph Klein, Episcop Evanghelic. Din partea Bisericii Greco-Catolice din România, a participat PS Alexandru Mesian, Episcop de Lugoj, care a prezentat conferinţa „Relaţia între biserică şi stat în UE şi în România – perspective şi provocări din prisma Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică”. Prea Sfinţia Sa a fost însoţit de Pr. Vasiloni Trandafir Florin, Protopop de Sarmisegetuza şi Responsabil Eparhial cu Pastoraţia Laicilor.
În sesiunea de deschidere, s-a dat citire unui mesaj transmis de PF Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. De asemenea, au mai participat Florian Bichir, jurnalist şi filosof; Dr. Philipp Hildman, Director, Fundaţia Hans Seidel Germania; Dr. Ştefan Răgălie, Director, Academia Română; Dr. Ibram Nuredin, reprezentant al Cultului Musulman precum şi mulţi alţi reprezentanţi ai Mass-mediei şi diferitelor denominaţiuni şi structuri bisericeşti.
Toţi aceştia au prezentat referate care au dezbătut problematica europeană din prisma Bisericilor din România. Concluzia unanimă a fost că Uniunea Europeană nu are la bază doar interese de ordin politic şi economic, ci şi un profund fundament creştin. Europa are nevoie de o bază comună de valori, fără care riscă să îşi piardă identitatea. Chiar dacă desacralizarea şi relativismul sunt prezente în Europa, Bisericile se vor uni în efortul de prezervare şi întărire a unei identităţi creştine, promovând o politică a păcii, dialogului şi demnităţii. Se doreşte o apropiere între Biserici, cu păstrarea intactă a identităţii, specificul şi particularităţile fiecăreia. Europa are nevoie de fiecare creştin în parte şi de toţi împreună pentru depăşirea tuturor obstacolelor în calea dezvoltării noii societăţi europene.
Pr. Vasiloni Trandafir Florin
Protopop, Responsabil Eparhial cu Pastoraţia Laicilor- Lugoj


