Prezentarea biografiilor despre cei şapte episcopi greco-catolici morţi în detenţia regimului comunist, a continuat în Parohia Cărpiniş (judeţul Timiş). Dr. Sergiu Soica a prezentat, în 3 martie 2013, cele 7 biografii ale episcopilor noştri, precum şi volumul comun: Cred, Doamne, şi mărturisesc! Episcopii greco-catolici şi comunismul, dedicat tot episcopilor martiri. Volumele au fost editate la Editura Galaxia Gutenberg (Târgu Lăpuş), din iniţiativa Episcopului Virgil Bercea şi a coordonatorului acestor volume Pr. Silviu Hodiş.
Prin aceste volume şi prezentarea lor, în contextul Anului Credinţei, ne oferă şi găsim modele de urmat. Episcopul Ioan Ploscaru afirma că pe lângă Episcopii martiri:
„Clerul şi credincioşii închişi au primit, în sentinţe judecătoreşti, peste cinci mii de ani de condamnări, din care au executat efectiv peste o mie de ani. Şapte din episcopii noştri au murit în închisoare în chinuri mai mari decât execuţia, deci au murit ca martiri şi confesori ai credinţei, şi în mod special ai Primatului” (Ioan Ploscaru, schimb epistolar cu Episcopul Alexandru Todea, 1975). Noi, cei de astăzi, nu putem uita acest mileniu de suferinţe, trecând peste vieţile martirilor noştri.
Episcopul Ioan Dragomir, tot, într-un schimb epistolar cu Episcopul Ioan Ploscaru scria: „Isus, Sfânta Fecioară, Cerul întreg şi cu Biserica luptătoare – prin rugăciuni, jertfe şi posturi cu priveghere – Sfântul Petru, piatra de temelie, sunt cu noi şi avem încrederea deplină în biruinţă. Dacă va trebui – ca şi scumpii noştri martiri arhierei – vom şti să murim cu glorie strânşi zid de apărare umăr la umăr în jurul flamurii noastre de onoare, Biserica Română Unită a Blajului românesc şi creştinesc şi ultimul oftat are să ne fie în clipa supremă „Trăiască Biserica Română Unită cu Roma, Trăiască România, Scumpa Noastră Patrie”.
Încheiem cu frumoasele cuvintele de încurajare ale Episcopului Ioan Plsocaru: „Dăruirea şi rugăciunile episcopilor noştri martiri morţi pentru cauză, să fie celor care lucrează la această rezolvare şi să le dea lumină şi împrejurări favorabile”.
Raimondo-Mario Rupp

