Atacurile îndreptate înspre viaţa umană inocentă sunt din ce în ce mai numeroase şi noi instrumente de moarte ameninţă supravieţuirea speciei umane. De câţiva ani legile permit uciderea deliberată a celui nevinovat în sânul matern şi morţii se numără cu milioanele fără să se mai ţină seamă de legea divină. Marşul pentru viaţă este semnul existenţei unui popor care nu se predă şi vrea să facă auzite drepturile celor care nu au voce în logica utilitarismului şi a individualismului exasperat, unde predomină legea celui mai puternic.
Prin Marşul pentru viaţă înţelegem afirmarea dreptului la viaţă pentru toate fiinţele umane începând cu momentul concepţiei şi totodată susţinerea familiei tradiţionale şi a valorilor acesteia, temelia unei societăţi solide şi sănătoase. De aceea adună pe toţi oamenii de bunăvoinţă pentru a apăra dreptul la viaţă ca primul dintre principiile non-negociabile, înscrise în inima şi în raţiunea oricărei fiinţe umane şi – pentru credincioşi – ce derivă din credinţa comună în Dumnezeul Creator. Facem apel la orice factor de decizie în apărarea vieţii ca să reacţioneze pe plan politic şi cultural împotriva oricăror norme contrare legii naturale.
„Marşul pentru Viaţă” este un eveniment care se desfăşoară anual, concomitent, în mai multe oraşe din România, în jurul datei de 25 martie (sărbătoarea „Bunei Vestiri”) şi este organizat de asociaţii ale societăţii civile care compun mişcarea pro-vita în colaborare cu biserici şi asociaţii religioase de diverse confesiuni. Anul acesta s-a desfăşurat sâmbătă, 23 martie.
Şi în acest an Biserica Greco-Catolică a fost reprezentată cu cinste de familii, copii, tineri şi adulţi, credincioşi din diferite asociaţii şi mişcări din cadrul parohiilor din Oradea, care s-au adunat împreună cu pr. Mihai Vătămănelu, responsabilul din partea Episcopiei la organizarea Marşului pentru viaţă, în Catedrala Sf. Nicolae, unde s-au rugat Sf. Rozariu pentru copiii nenăscuţi prin cântări mariane şi intenţii pro-vita. Apoi s-au alăturat celorlalţi manifestanţi în Piaţa Unirii. După discursurile oficialilor şi ale reprezentanţilor diferitelor asociaţii laice şi ai diferitelor confesiuni religioase s-a purces în Marş spre Maternitatea Oradea, acolo unde s-au rostit rugăciuni, s-au lansat baloane spre cer cu nume de copilaşi, s-au oferit flori din partea organizatorilor mamelor care tocmai au spus DA VIEŢII.
Bunul Dumnezeu ne-a binecuvântat cu un timp minunat, puţin friguros dar cu un soare strălucitor care a zâmbit parcă tuturor ca semn al asistenţei divine celor care luptă şi se roagă pentru viaţă. Mulţumiri călduroase celor implicaţi, mulţumiri din suflet tuturor celor prezenţi! Domnul să ne învăluie pe toţi cu iubirea sa maternă şi să ne transforme pe toţi în iubitori şi apărători ai vieţii.
pr. Mihai Vătămănelu, OFMConv
via EGCO.ro
Discursul părintelui Mihai Vătămănelu la Marşul pentru viaţă
Dragi participanţi la Marşul pentru viaţă,
Mai întâi doresc să exprim din partea Episcopiei Greco-Catolice de Oradea, profunda recunoştinţă organizatorilor pentru implicare, mulţumire călduroasă tuturor dumneavoastră, prezenţi la această manifestare!
Ne mai întrebăm unii poate care este sensul şi forţa marşului pentru viaţă? Marşul este de acum un eveniment care uneşte, simbolic, întreaga lume pentru viaţă. Este forţa eliberată de minciună şi de egoism a celui care iese în stradă, şi care spune că apărarea vieţii aparţine inimii omului. Pe stradă, fără frică, alături de orice om de bună credinţă, oricare ar fi ideile sale în legătură cu zeci de alte argumente, pentru a apăra nu un drept al celui care poate face marşul, dar un drept al celui care nu îl poate face.
E important să ieşim din indiferenţă, să proclamăm Adevărul care ne face liberi, să luminăm chipurile pline de disperare; să apărăm viaţa inocentă ucisă prin avort, sfinţenia familiei umilită de divorţ, să redescoperim sensul cel mai frumos, adevărat şi deplin al căsătoriei astăzi tot mai golită de sens, slăbită, călcată în picioare, dusă la denaturare.
Ne-am adunat ca împreună să-l rugăm pe cel care este Izvorul vieţii, ca să facă să înceteze orice “masacru al nevinovaţilor” şi Cerul să continue să ne surâdă prin ochii mulţimilor de copii, purtători de speranţă pentru viitorul lumii. În rugăciune, facem un marş interminabil pe toate căile lumii întâlnind pe orice om, pentru a ajunge în intimitatea oricărei inimi, acolo unde se află Izvorul divin al respiraţiei de viaţă, spre Cel Viu şi Dătătorul Vieţii.
Aş vrea să ne reamintim cum se exprima în aceste zile Papa Francisc, în predica din cadrul Liturghiei de inaugurare a pontificatului, în legătură cu apărarea vieţii:
“Să avem grijă de întreaga creaţie, de frumuseţea naturii, cum ni se spune în Cartea Facerii şi cum ne-a arătat Sfântul Francisc de Assisi: să respectăm orice creatură a lui Dumnezeu şi mediul în care trăim. Să avem grijă de oameni, să avem grijă de toţi, de orice persoană, cu iubire, mai ales de copii, de bătrâni, de cei care sunt mai fragili şi care deseori se află la periferia inimii noastre. Să avem grijă unii de alţii în familie: soţii unul de celălalt, părinţii de fii, fiii de părinţi. Să trăim cu sinceritate prieteniile, care sunt o îngrijire reciprocă în încredere, în respect şi bine.
Aş vrea să cer tuturor celor care ocupă roluri de răspundere în domeniul politic, economic sau social, tuturor oamenilor şi femeilor de bună voinţă: vă rog să fim păzitorii creaţiei, ai planului lui Dumnezeu înscris în natură, păzitori ai celuilalt, ai mediului; să nu lăsăm ca semnele de distrugere şi de moarte să însoţească drumul lumii noastre! Dar pentru „a avea grijă” de alţii trebuie mai întâi să avem grijă şi de noi înşine! Să ne amintim că ura, invidia, mândria, murdăresc viaţa! A avea grijă înseamnă, atunci, a veghea asupra sentimentelor noastre, a inimii noastre, pentru că de acolo ies gândurile bune şi rele: cele care construiesc şi cele care distrug! Nu trebuie să ne fie teamă de bunătate, mai mult, nici de blândeţe!”
Gândindu-ne la “masacrul celor nevinovaţi” mereu în legătură cu practica răspândită a avortului, uzurpând dreptul absolut şi exclusiv al lui Dumnezeu asupra oricărei vieţi, ni se pare că auzim ridicându-se de pe pământ la Cer strigătul sângeros care cere dreptate, strigătul celui care încă nu are glas, plânsul vieţii incipiente în sânul matern care este în mod violent suprimată şi aruncată la gunoi ori reciclată cu alte scopuri…
La finalul discursului meu în legătură cu acest trist argument mă fac strigătul celor care nu pot să strige şi îl traduc în rugăciune:
O Dumnezeule, inepuizabil Izvor al vieţii, Iubire care întotdeauna creează şi mereu reînnoieşte, suntem picăturile tale, suntem celule abia unite pentru a forma corpul uman. Ascunse în sânul matern, tânjim să venim la lumină pentru a vedea minunăţiile cosmosului lucrarea Cuvântului tău dătător de Viaţă. Tânjim să vedem soarele, luna şi stelele, şi să contemplăm toate lucrurile frumoase cu care ai împodobit universul: munţii, văile, marea, fluviile şi lacurile, plantele, florile înmiresmate şi în mii de culori, toate animalele mici şi mari, orice fiinţă vie care respiră pe pământ. Dumnezeu mare, Tată bun, fă ca să ne putem uni şi noi cântului de laudă al întregii creaţii! Mai mult încă, tu o ştii, noi tânjim să creştem pentru a vedea chipul mamei, pentru a ne bucura de gingăşia sa, pentru a ne simţi legănaţi în cântecele ei de leagăn, pentru a primi sărutările ei, mângâierile ei, cum tu însuţi, făcându-te om şi născându-te din sânul Mariei, te-ai putut bucura în braţele ei. Şi apoi – tu ne înţelegi! Am vrea şi să simţim bucuria de a fi purtaţi pe spate de un tată ca Iosif! Ne simţim în pericol şi lipsiţi de apărare… Cât de frumos ar fi să ne naştem şi să găsim căldura protectoare, iubitoare a unei sfinte şi senine familii! Ascultă, Dumnezeule, Izvorul vieţii, ascultă strigătul nostru şi fă ca să ne putem naşte la viaţa pământească şi apoi şi la cea cerească! Mulţumesc! Amin!
(Rugăciunea M. Anna Maria Cànopi, osb)