Nr. 322 / 2008
ALEXANDRU,
Din mila lui Dumnezeu şi graţie Sfântului Scaun Apostolic al Romei,
Episcop român unit, greco-catolic,
al Eparhiei de Lugoj
Onoratului cler
şi iubitului popor credincios
har, binecuvântare şi mântuire de la Dumnezeu-Tatăl
şi de la Domnul nostru Isus Cristos
CRISTOS A ÎNVIAT!
„Pecetluit fiind mormântul, cel ce eşti viaţa,
din mormânt ai răsărit, Cristoase Dumnezeule;
şi uşile fiind încuiate înaintea ucenicilor ai stătut,
cel ce eşti învierea tuturor,
Spirit drept printr-înşii înnoindu-ne nouă,
după mare mila Ta”
(Tropar din Dumineca Tomei)
Iubiţi fraţi întru preoţie
Iubiţi credincioşi,
După perioada Postului Mare în care am meditat mai mult despre Patimile şi moartea Mântuitorului, având şi noi în suflet şi în minte cuvintele evanghelistului Ioan care ne spune: „Vor privi la cel pe care l-au străpuns” (Ioan 19,37), acum ne bucurăm şi noi cu întreaga creştinătate de Învierea Domnului nostru Isus Cristos. Iubirea faţă de cei dragi ai noştri nu se stinge nici după moartea lor şi astfel, în ciuda faptului că Mântuitorul a fost crucificat şi a murit pe Golgota răstignit pe Cruce, apostolii şi femeile mironosiţe se reîntorc la mormântul Celui care le-a predicat despre venirea Împărăţiei lui Dumnezeu în lume, al Celui care ne-a iubit şi ne iubeşte mereu, Care şi-a dat viaţa ca preţ al răscumpărării neamului omenesc.
Surpriza Mariei din Magdala, a lui Simon Petru şi a celuilalt apostol este mare în momentul în care văd mormântul fără piatra de la intrare şi înăuntru „giulgiurile pe jos, iar năframa care fusese pe capul lui, nu era aşezată împreună cu giulgiurile, ci împăturită la o parte, în alt loc” (cf. Ioan 20,6-8). Care este reacţia faţă de acest mormânt gol? Celălalt discipol care sosise primul la mormânt „a văzut şi a crezut” (Ioan 20,8). În faţa evidenţei că Mântuitorul nu mai este în mormânt facem şi noi acelaşi lucru ca şi „celălalt discipol?” Credem şi noi ca şi el sau ne lăsăm seduşi de propaganda celor care neagă aceste adevăruri?
Maria din Magdala nu înţelege la început de ce mormântul este gol şi reacţia ei este cea a lacrimilor, reacţie pe care o avem şi noi de câte ori nu înţelegem planul Lui Dumnezeu în viaţa noastră. Mântuitorul vine şi o întreabă: „Pe cine cauţi?” (Ioan 20,15) dar o şi strigă pe nume, semn al chemării pe care Dumnezeu ne-o adresează de atâtea ori în viaţă. Maria din Magdala este chemată pe nume pentru a recunoaşte Învierea, pentru a şti că în faţa ei se află Cel pe care moartea nu poate să-L învingă. Mai mult chiar, Maria din Magdala devine prima mesageră a Învierii către discipoli: „Du-te însă la fraţii mei şi spune-le că mă urc la Tatăl meu şi Tatăl vostru, Dumnezeul meu şi Dumnezeul vostru”. Maria Magdalena se duce şi le vesteşte discipolilor că l-a văzut pe Domnul şi i-a spus acestea (cf. Ioan 20,17-18).
Apostolii vor avea şi ei bucuria de a-L avea din nou pe Mântuitorul în mijlocul lor ,,În seara aceleiaşi zile, prima a săptămânii, deşi uşile locului în care erau discipolii, de frica iudeilor, erau încuiate” (Ioan 20,19). ,,Pace vouă!” (Ioan 20,19) este salutul pe care Mântuitorul ni-L adresează şi nouă de 2000 de ani. Arătându-şi mâinile şi coasta care au suferit pe lemnul crucii, Mântuitorul doreşte să le arate discipolilor Săi că El este Cel care a murit şi a înviat. Mai mult chiar, misiunea apostolilor este reînnoită: „Aşa cum M-a trimis Tatăl aşa vă trimit şi Eu” (Ioan 20,22). Mai mult chiar, Mântuitorul suflă asupra lor spunânu-le: ,,Luaţi Spirit Sfânt. Cărora le veţi ierta păcatele vor fi iertate. Cărora le veţi ţine vor fi ţinute” (Ioan 20,22-23).
Dificultatea apostolului Toma de a crede doar atunci când va atinge rănile Mântuitorului îşi găseşte rezolvarea în întâlnirea cu Isus. După 8 zile de la prima apariţie în faţa discipolilor Mântuitorul vine şi i se adresează şi lui Toma: „Adu degetul tău încoace şi vezi mâinile Mele şi adu mâna ta şi o pune în coasta Mea şi nu fi necredincios, ci credincios” (Ioan 20,27). Răspunsul lui Toma este răspunsul fiecărui credincios care crede: „Domnul meu şi Dumnezeul meu!” (Ioan 20,28). Putem cu adevărat să credem în Înviere, chiar şi atunci când ni se vehiculează prin cărţi, reviste sau mass-media teorii care mai de care mai fantastice care să lovească în adevărurile credinţei noastre. Încă din momentul Învierii au fost persoane care au încercat să acrediteze ideea că trupul lui Isus a fost furat, iar în decursul istoriei alţii au încercat chiar să fabrice mituri care să pună la îndoială Învierea Domnului.
Iubiţi credincioşi,
Cei care au fericirea să facă pelerinaj în Ţara Sfântă, în care a trăit Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu, au ocazia ca la nord-vestul lacului Tiberiadei să viziteze trei locuri evanghelice importante: Muntele Fericirilor, biserica înmulţirii pâinilor şi locul celei de-a treia apariţii a lui Cristos înviat, respectiv Capela Primatului Sfântului Petru.
În această a treia apariţie, Mântuitorul îi pune apostolului Petru o întrebare fundamentală: ,,Simone, fiul lui Iona, Mă iubeşti mai mult ca aceştia?” (Ioan 21,15). La răspunsul afirmativ al lui Petru, Mântuitorul îi spune „Paşte mieluşeii mei!” (Ioan 21,16). Întrebarea va fi repetată înca de două ori, Mântuitorul reafirmând către Petru: „Paşte oile mele!” (Ioan 21,17). De două mii de ani succesorii lui Petru conduc corabia Bisericii în caritate şi adevăr, neabătandu-se de la învăţătura de credinţă pe care Isus Cristos a lăsat-o Bisericii Sale. În ciuda dureroaselor diviziuni între creştini, a momentelor istorice dificile, Papii de la Roma, capii văzuţi ai Bisericii lui Cristos, au fost şi rămân simbolulul unităţii în iubire a întregii creştinătăţi.
În a doua jumătate a secolului XX, Biserica Română Unită, Greco-Catolică, a pătimit ca şi Mântuitorul pe drumul Crucii şi prigonitorii ei au afirmat că ea a murit, invitându-i pe credincioşii noştri să-şi găsească locul acolo unde le cerea un regim politic fără de Dumnezeu. Dar ,,porţile iadului” nu au doborât Biserica şi, după aproape jumătate de secol de experienţă a catacombelor, greco-catolicismul românesc a înviat la fel ca şi Mântuitorul. Celor care neagă învierea Bisericii noastre nu putem decât să le arătăm cum după atâţia ani de prigoană, sute de mii de credincioşi din întreaga ţară îşi manifestă credinţa în Dumnezeu şi Biserica Sa în mod liber. În aceşti ani vedem cum, la tot pasul, se simte o reînnoire spirituală, o adevărată primăvară religioasă: construcţii de biserici, preoţi tineri, studenţi teologi, congregaţii religioase, credincioşi practicanţi.
Cine a înviat oare această Biserică Română Unită, Greco-Catolică? Dumnezeu însuşi! Nimeni nu ar fi putut să aducă învierea decât Cel care a învins moartea prin propia Sa moarte şi Înviere.
*
* *
Iubiţi credincioşi,
Aceste zile de sărbătoare să fie pentru toţi zile de bucurie, indiferent de dificultăţile momentului, pentru că Învierea Domnului reprezintă speranţa noastră, forţa noastră, credinţa noastră.
Să fim şi noi ca Maria din Magdala, purtători ai mesajului Învierii chiar şi în mijlocul unei lumi ce doreşte să pună în dubiu fundamentele credinţei noastre.
În acelaşi timp să rămânem fideli Bisericii noastre care rămâne în primul rând simbol al unităţii creştine, martirii şi mărturisitorii noştri dându-şi viaţa pentru unitate.
Fie ca Sfânta Fecioară Maria, Mama Mântuitorului şi a noastră, a tuturor, să ne ajute să trăim cu adevărat aceste momente de bucurie alături de Biserică şi de toţi cei dragi ai noştri.
Ca un adevărat părinte sufletesc doresc să vă asigur de rugăciunile mele, să vă dau binecuvântarea mea arhierească şi să vă urez tuturor din inimă: ,,Sărbători fericite”.
Cristos a înviat !
Cu arhiereşti binecuvântări,
Alexandru
Episcop de Lugoj
Dată la Reşedinţa Noastră Episcopală din Lugoj, la Praznicul Învierii Domnului, Anul Domnului 2008.
Însemnare: Această scrisoare pastorală se va citi în fiecare biserică parohială la Sfânta Liturghie din prima zi de Paşti 2008, iar în filii se va citi a doua zi.[DOC-LUGOJ]