IOAN
din mila lui Dumnezeu şi graţie Sfântului Scaun Apostolic al Romei,
episcop român unit, greco-catolic, al Eparhiei de Maramureş
Onoratului cler şi iubitului popor credincios: har, pace şi mântuire de la Dumnezeu, iar de la noi arhierească binecuvântare!
„Acum toate s-au umplut de lumină, cerul şi pământul, şi cele dedesubt: deci să prăznuim toată făptura Învierea lui Cristos”. (Condacul Învierii)
Preaiubiţi fraţi în Cristos,
Trăim din nou bucuria Învierii lui Cristos în lumina harului divin. Biserica ne invită să ne împărtăşim din lumina acestei sărbători luminate, îmbrăcând din nou veşmânt luminat sărbătoresc şi să ne „veselim dumnezeieşte” pentru că a înviat Cristos, învingătorul morţii.
Preotul celebrant al slujbei Învierii îi invită pe credincioşi, spunând: „Veniţi de luaţi lumină …, care este Cristos Domnul”, iar credincioşii îşi aprind lumânările din lumânarea preotului. Această practică frumoasă este doar un simbol, care-l reprezintă pe Cristos „lumina lumii”, „Lumină care luminează pe tot omul ce vine în lume”, care „luminează în întuneric şi pe care întunericul nu a cuprins-o”.
Dacă cineva se limitează, în noaptea luminată a Învierii, la o simplă aprindere de lumânare, şi această practică, cu durere constatăm, este tot mai actuală, mai generalizată, lumina Învierii, care este Cristos Domnul, va străluci pentru el mai puţin decât va lumina lumânarea din mâna sa, sau deloc.
Lectura atentă a slujbei Învierii, ce se celebrează în noaptea luminată a Învierii, ne pune în lumină întreg misterul morţii şi Învierii Domnului. Nici un cuvânt nu este îndeajuns să exprime strălucirea acestor adevăruri. Este buchetul ce răspândeşte parfumul divin în tot universul, veselind toată creaţia. Este balsamul tămăduitor, revărsat din belşug pe rana sufletului suferind, pentru moartea lui Cristos. Este bucuria fără margini pentru învierea lui Cristos, dătătoare de speranţă, încredere şi tărie. Este posedarea supremului bine, pe care Dumnezeu l-a rânduit pentru om: Lumina … Cristos Domnul.
Sfântul evanghelist Luca, acuzând pe duşmanii lui Cristos, pune în evidenţă zădărnicia acţiunilor lor. Pentru că „Dumnezeu l-a înviat, dezlegându-l de durerile morţii, fiindcă nu era cu putinţă să fie el ţinut de ea” (Fap 2, 24).
Cristos revine la viaţă, căci El este „Învierea şi Viaţa” (In 11,25), omoară moartea căci, ca un Dumnezeu, este stăpânul morţii şi învierii „celor ce cred în numele lui” (In 11,25). Prin urmare, ca să ne bucurăm de învierea noastră ni se cere credinţă, credinţă în toate adevărurile descoperite de Dumnezeu şi propuse de Biserică. Şi atunci, ca răsplată, „cel care l-a sculat pe Domnul Isus, ne va scula şi pe noi cu Isus” (II Pt 4, 14). Aşadar, „nimeni să nu se teamă de moarte, că ne-a slobozit pe noi moartea Mântuitorului”. „Unde-ţi este, moarte, acul? Unde-ţi este, iadule, biruinţa?” se întreabă Sf. Ioan Gură de Aur. „Cristos, ridicându-se din morţi, s-a făcut începătorul celor adormiţi” continuă acelaşi sfânt părinte.
Cristos, „Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat”, a cărui învăţătură sublimă transmisă prin cuvânt, întărită prin semne şi minuni şi împărtăşită nouă prin pilda vieţii sale, ne susţine în năzuinţa de a-l urma. Ne susţine în lupta noastră şi ne asigură bucuria biruinţei împotriva patimilor şi căderilor de tot felul, ce ne urmăresc din umbră, clipă de clipă. Prin harul divin ce străluceşte în sufletul nostru, prin taina Sfântului Botez şi a Sfintei Spovedanii, ne pregătim sufletul pentru a-l primi pe Cristos în Sfânta taină a Euharistiei, în care comunicăm cu Dumnezeu în modul cel mai intim. „Fericit acel suflet, care ascultă pe Domnul vorbind şi din gura lui primeşte cuvântul de mângâiere! Fericite urechile, care închizându-se zgomotului din lume, stau pururi atente să asculte suflul inspiraţiilor divine” (Imitaţia lui Cristos 3, 1) căci Lumina lui Cristos face să strălucească sufletul prin trăire, până la eroismul virtuţilor creştine.
Iubiţi fraţi în Cristos,
În lumea în care trăim, războaiele decimează vieţi omeneşti, patimile şi decadenţa morală se pretind a fi drepturi ale libertăţii omului, dreptul la viaţă al celor mai nevinovaţi şi lipsiţi de posibilitatea de a se apăra este suprimat de către cei pe care Dumnezeu i-a destinat să le împărtăşească căldura iubirii materne. Şi aceste crime, legiferate în tot mai multe ţări, pângăresc firea omului, chipul lui Dumnezeu, împotriva legii firii lucrurilor, a legii lui Dumnezeu, de unde respingerea sau relativizarea Luminii Învierii lui Cristos, pregătind calea ce duce la osânda veşnică.
Iubiţi fraţi în Cristos,
Omul este destinat să trăiască pentru totdeauna în lumină, în cer, delectându-se în sufletul şi trupul spiritualizat, înviat în Cristos, adorând şi contemplând frumuseţea lui Dumnezeu. Dar cum îl vom putea privi pe Dumnezeu în strălucirea luminii dumnezeieşti, în faţa căruia, pe muntele Tabor, cei trei apostoli au căzut cu faţa la pământ, în faţa căruia „Heruvimii cei cu ochi mulţi şi Serafimii cei cu câte şase aripi îşi acoperă feţele?”
Pentru noi, cei ce l-am urmat pe Cristos prin patimă, moarte şi înviere, Dumnezeu ne-a hărăzit ceva mai mult: Lumina învierii lui Cristos, Lumina în virtutea căreia îl vom putea vedea pe Dumnezeu, aşa cum se spune în laudele liturgice: „întru lumina ta vom vedea lumină”.
Aşadar, din risipa de daruri cu care Dumnezeu ne-a binecuvântat, cel din urmă dintre acestea, care va fi podoaba omului mântuit, este Lumina măririi, Lumina învierii lui Cristos, care va lumina în fiinţa noastră în veşnicie.
Să-l rugăm pe Cristos să ne facă părtaşi de lumina Învierii Sale: „Cristoase, Lumina cea adevărată, care luminează pe tot omul ce vine în lume, să se însemneze peste noi lumina feţei tale, ca într-ânsa să vedem lumina cea neapropiată”.
Cu aceste gânduri, Vă doresc tuturor sărbători luminate, ca să „sărbătoriţi dumnezeieşte” Învierea lui Cristos: «Cristos a Înviat!»
† IOAN
Episcop de Maramureş
Dată în reşedinţa Noastră
din Baia Mare, la Sărbătoarea Învierii,
27 aprilie 2007[DOC-MARAMURES]