Untitled document

  Nr. 2361 / 14. 10. 2005
Cluj – Napoca

C I R C U L A R Ă

Onoratului Cler şi Iubiţilor Credincioşi ai Eparhiei Române
Unite cu Roma, Greco-Catolice, de Cluj-Gherla

Iubiţi fraţi întru sfântă slujire şi iubiţi credincioşi,

Având în vedere faptul că în Conferinţa Episcopală Română s-a stabilit ca în Duminica Samarineanului Milostiv, duminică dedicată prin excelenţă milosteniei şi carităţii, să se celebreze ziua Caritas pentru toate eparhiile greco-catolice, în urma consultării Consiliului Preoţesc ţinut în Protopopiatul Ileanda la data de 13 oct. 2005 s-au hotărât următoarele:

Toate colectele din parohiile de pe teritoriul Eparhiei noastre, din Duminica „Samarineanului Milostiv" (13 nov. 2005) vor fi donate Caritas-ului Eparhial Cluj. De aceea, toţi credincioşii sunt invitaţi să contribuie, după posibilităţile fiecăruia, pentru ajutorarea celor aflaţi în nevoi. Menţionăm că în acest an, Caritas-ul Eparhial Cluj va folosi fondurile pentru persoanele cu dizabilităţi din cadrul Eparhiei noastre.

Colecta va fi depusă la casieria Episcopiei de Cluj-Gherla, până la data de 15 dec. 2005.

Dată în Cluj-Napoca din Sediul Episcopal, la data de 14.10.2005, în ziua pomenirii Sfinţilor Mucenici Nazarie, Ghervasie, Protasie şi Celsie şi a cuviosului Părintelui nostru Cosma Imnograful, episcopul Maiumnei.

Pr. Cristian DAVID
Cancelar Eparhial 
 † Florentin CRIHĂLMEANU
Episcop Eparhial de Cluj-Gherla

  [DOC-CLUJ]