Duminică, 1 septembrie 2013, o parte din copiii parohiilor Peciu Nou și Vărădia au fost dornici să cunoască îndeaproape cine sunt cercetașii și ce fac ei. Pr. Alexandru Ploștinaru este membru al Asociației „Cercetașii Români Uniți” și are deja o experiență bogată în educația si formarea tinerilor cercetași, fiind unul dintre organizatorii și coordonatorii taberelor acestei asociații. Scopul asociației este formarea umană, socială, educațională și religioasă a copiilor de la 6 ani la 18 ani, pe diferite categorii de vârstă. Cercetașii au un domeniu foarte vast de activitate atât teoretic cât și practic, întâlnindu-i des la organizarea de evenimente ca și voluntari, dar mai ales în natură. Din bunăvoința pr. paroh Cristian Chișvasi și a credincioșilor din Vărădia, a fost posibilă această experiență plăcută, din care tinerii au învățat să socializeze, să comunice, să se joace, să facă focul, să gătească și să mănânce împreună. Bucuria vieții care Cristos dorește să existe în fiecare zi în viața fiecăruia dintre noi, a fost trăită din plin de toți cei prezenți, iar pentru acest lucru dorim să îi mulțumim, arătându-ne disponibilitatea de a nu obosi niciodată când e vorba de formarea tinerilor de azi și oamenilor de mâine.
A.C.R. U.
Mai multe fotografii se găsesc AICI.





