„Crucii Tale ne închinăm Hristoase și Sfântă Învierea Ta o lăudăm și o mărim”
În sărbătoarea „Înălțării Sfintei Cruci”, Preasfinția Sa Vasile s-a aflat în mijlocul credincioșilor din parohia „Sfânta Cruce” din Baia Mare pentru a aduce laudă lui Dumnezeu prin închinarea în fața cinstitei și dătătoarei de viață Cruci.
Cuvântul de învățătură al Arhiereului i-a invitat pe cei prezenți la a vedea legătura tainică, profundă ce există între misterul Crucii Domnului și Mântuitorului nostru Isus Hristos și viața de fiecare zi a omului de azi. Prin acest mister, Dumnezeu își exprimă întreaga sa iubire față de om și față de umanitatea întreagă cu toate dorințele și aspirațiile ei. Dacă pe de-o parte, Crucea este semn al înfrângerii, al morții, al falimentului, pe de altă parte este semn al biruinței, al vieții, al dragostei lui Dumnezeu. Aceasta din urmă ne cheamă dincolo de slăbiciunile vieții, de sistemul economic, social și politic, fiind iertătoare, creatoare și jertfitoare, roditoare în timp, mărturie stând în acest sens beatificarea Mons. Vladimir Ghika.
Continuând reflexia sa, Ierarhul i-a îndemnat pe credincioși la trăirea sărbătorii Sfintei Cruci în spirit de pocăință pentru a participa la patimile Mântuitorului, pentru a exercita libertatea umană punând ca principiu întâietatea cuvântului lui Dumnezeu în viața omenească, cuvânt ce dă chip vieții omului. Asumarea Crucii cu bucuria și iubirea născute din credință duce la înfăptuirea idealului Domnului – unitatea tuturor creștinilor – și la trăirea vieții în dragoste pentru a întări familia, comunitățile bisericești și pentru a arăta în lume puterea lucrătoare a lui Hristos.
La sfârșitul Sfintei și Dumnezeieștii Liturghii, s-a făcut sărutarea Sfintei Cruci și ungerea cu ulei binecuvântat.
Biserica parohială „Sfânta Cruce” a fost prima biserică construită în Baia Mare după evenimentele din Decembrie 1989 pentru a ține trează memoria istorică a Crucii pe care a fost răstignită Biserica greco-catolică și a învierii de care s-a învrednicit în ultimii douăzeci de ani.
Biroul Eparhial de Presă
