În ziua de 2 februarie 2014, Sărbătoarea Întâmpinării Domnului, parohia greco-catolică Duminica Tuturor Sfinţilor de la Centrul „Don Orione” din Oradea, a avut parte de o surpriză plăcută, prin vizita păstorului eparhiei, PS Virgil Bercea.

În solemnitatea Întâmpinării Domnului, prilej în care se sărbătoreşte Ziua Mondială a Vieţii Consacrate, ajunsă în acest an la a XVIII-a ediţie, parohia Duminica Tuturor Sfinţilor a fost vizitată de către păstorul său, Excelenţa Sa PS Virgil Bercea. Atât pentru comunitatea călugărilor Orionini, cât şi pentru credincioşii parohiei, a fost un prilej de mare bucurie.

În cuvintele de încurajare, rostite în cadrul solemnei celebrări euharistice, Excelenţa Sa a amintit de speciala consacrare a călugărilor dar a ţinut să precizeze că fiecare om, în parte, este consacrat prin Botezul ce l-a primit, devenind astfel mesageri ai Domnului în societatea de astăzi. De asemenea a ţinut să precizeze, făcând referinţă la aşteptarea rodnică, în rugăciune, a lui Simeon şi a profetesei Ana, că aceasta trebuie să ne fie de exemplu. Visele noastre se vor realiza în măsura în care noi dorim şi luptăm ca ele să se adeverească. El a încurajat îndeosebi pe tineri să nu renunţe niciodată la visele lor, ci convinşi fiind de binecuvântarea Domnului să fie statornici şi puternici în greutăţi.

În încheiere a amintit de scrisoarea Preafericitului Cardinal Lucian, care ne îndeamnă să ne rugăm pentru devastatul popor ucrainean şi a invocat protecţia Preasfintei Fecioare Maria, Maica Bunului Sfat, asupra tuturor, în special asupra celor ce suferă. Îi mulţumim şi pe această cale păstorului nostru şi îl rugăm pe Bunul Dumnezeu să îl binecuvânteze şi să îl călăuzească în păstorirea poporului creştin încredinţat.

Instaurare omnia in Christo!

pr. Mihai Fechetă
via EGCO.ro

imagine

imagine

imagine