Duminică, 9 februarie, în cadrul evenimentului „Iuliu Maniu-făuritor de țară”, au avut loc o serie de activități menite să omagieze memoria celui mai important fiu al satului Bădăcin. În acest an s-au împlinit 61 de ani de la trecerea în eternitate a lui Iuliu Maniu. Evenimentul a fost organizat de Parohia Greco-Catolică Bădăcin în colaborare cu Centrul de Cultură şi Artă al Judeţului Sălaj, Muzeul de Istorie şi Artă Sălaj, Şcoala „Iuliu Maniu” din Bădăcin şi Radio Maria.

Programul a început cu slujba religioasă care a fost oficiată de trei preoți greco-catolici și anume: vicarul foraneu al Silvaniei pr. Gheorghe Țurcaș, preotul paroh din Bădăcin – Cristian Borz și preotul paroh din Bobota – Cristian Laslo. La finalul Sfintei Liturghii a fost ridicat un parastas în memoria familiei Maniu la care au participat autorități locale și județene, șefi de instituții, reprezentanți ale unor partide politice, numeroși credincioși din sat și din localitățile limitrofe: Bocșa lui Simion Bărnuțiu și Bobota lui Corneliu Coposu.

După acest moment, a avut loc vizitarea muzeului aflat în demisolul bisericii, muzeu dedicat marelui om politic Iuliu Maniu. A urmat lansarea cărții „Viaţa politică în România interbelică (1919-1938). Activitatea Partidului Naţional şi Naţional Ţărănesc din Ardeal şi Banat”, scrisă de Marin Pop, cercetător ştiinţific al Muzeului de Istorie şi Artă din Zalău. În introducere, preotul Cristian Borz, în calitatea sa de gazdă, a spus: „Rolul unui istoric este acela de a reda în paginile operei sale însăşi istoria aşa cum a fost ea. Rolul istoricului este acela de a materializa în paginile cărţii nu numai o înşiruire de evenimente fară viaţă, ci el trebuie să transmită stările sufleteşti, experienţele personajelor, trăiri din subteranele conştiinţei lor. Viaţa interioară a fiecărei personalități istorice, însemnând sentimente, frământări, idei, experienţe. O carte bună poate să însemne pentru cel care o parcurge mai mult decât o terapie, deoarece ne poate scăpa de prejudecăţi, de interpretări greşite”[…]. Preotul paroh a continuat prin transmiterea mesajelor din partea distinșilor profesori  Ioan Scurtu, de la Universitatea din Bucureşti şi Mihai Drecin, de la Universitatea din Oradea care apreciază apariția acestui volum ca fiind o lucrare valoroasă și extrem de utilă. În continuare, au luat cuvântul directorul Muzeului Judeţean de Istorie şi Artă Sălaj, Corina Bejinariu, directorul Centrului de Cultură şi Artă Sălaj, Daniel Săuca, vicarul foraneu al Silvaniei, Gheorghe Ţurcaş și în cele din urmă autorul cărții, domnul Marin Pop.

A urmat prânzul la Căminul Cultural din sat, iar apoi programul artistic realizat de grupul  „Urmașii lui Iuliu Maniu” pregătiți de profesoara Maria Borz și educatoarea Liuța Man. Trebuie precizat că sala Căminului Cultural s-a dovedit a fi neîncăpătoare pentru mulțimea de spectatori prezenți la program.

Spre finalul manifestărilor, preotul Cristian Borz a prezentat un scurt istoric al Casei Memoriale Iuliu Maniu, iar apoi doamna Valeria Lehene, referent de specialitate la Direcția pentru Cultură Sălaj, a prezentat proiectul de reabilitare al conacului.

Programul s-a încheiat în jurul orei 16.30 prin cuvântările primarului din Șimleu-Silvaniei, dl. Septimiu Țurcaș, primarului comunei Pericei, dl. Boncidai Csaba, doctorului Liviu Gârbea și d-lui. Daniel Săuca, directorul Centrului de Cultură şi Artă Sălaj”.

Presa a fost de față pe tot parcursul evenimentului, editura „Caiete Silvane” a prezentat un stand de carte, iar Radio Maria a transmis, în direct, întregul program.

Ioana Gale

Via EGCO.RO

Parastas Iuliu Maniu 001

Parastas Iuliu Maniu 038

Parastas Iuliu Maniu 052

Parastas Iuliu Maniu 105

Parastas Iuliu Maniu 202