Din încredinţarea Preafericirii Sale arhiepiscopul-cardinal Lucian, părintele Ioan Fărcaş, vicar mitropolitan, însoţit de părintele Viorel Comşa şi părintele Adin Pop, s-au deplasat în parohia Băiţa, sâmbătă, 1 martie, pentru a-l prezenta şi instala ca protopop al Protopopiatului Român Unit Teaca, pe părintele Claudiu Merdariu, paroh al parohiei Băiţa.

Sfânta Liturghie s-a celebrat la orele 11, în biserica plină de credincioşi. După proclamarea Evangheliei, părintele vicar a ţinut un cuvânt de învăţătură, brodat pe textul evanghelic. La finalul Sfintei Liturghii s-a dat citire Decretului emis de Preafericirea Sa cardinalul Lucian de numire a părintelui Claudiu Merdariu, ca protopop, amintindu-se de importanţa păstrării bunelor rânduieli ale Bisericii.

În încheiere, noul protopop a ţinut un cuvânt de mulţumire. Toată adunarea credincioşilor a trecut, ordonat, sa felicite pe părintele protopop, fiecare fiind uns cu untdelemn sfinţit.

Nu a lipsit nici frăţeasca agapă.

Haruri şi binecuvântări de la Părintele luminilor protopopului Claudiu Merdariu!

20140301_112313

20140301_121708

20140301_123019

20140301_123030

20140301_152614