În data de de 31 mai 2008, cu binecuvântarea Prea Sfinţitului Părinte Alexandru Mesian, Episcopia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică de Lugoj a organizat cea de-a IX-a ediţie a Zilei Diecezane a Tineretului. Tema întâlnirii pentru ediţia de anul acesta a fost motto-ul sugerat de Sfântul Părinte Papa Benedict al XVI-lea pentru cea de-a XXIII-a ediţie a Zilei Mondiale a Tineretului: „Când va veni Spiritul Sfânt asupra voastră, voi veţi primi o putere şi îmi veţi martori” (Fapte 1,8).
Întâlnirea a început la ora 9 la Centrul Pastoral Diecezan din incinta Episcopiei Greco-Catolice de Lugoj unde au fost primiţi peste 300 de tineri din parohiile Eparhiei de Lugoj aflate pe cinci judeţe ale ţării (jud. Timiş, Arad, Caraş-Severin, Hunedoara şi Alba-Iulia). Grupurile parohiale de tineret au fost întâmpinate de membrii grupului ASTRU din Lugoj, care le-au înmânat câte un ecuson cu sigla locală a manifestării, câte un exemplar din ultimul număr al revistei „Magnificat” (revista tinerilor grecocatolici din Eparhia de Lugoj) şi câte un pliant de prezentare a ASTRU-lui Eparhial Lugoj.
În aceeaşi zi concomitent cu Ziua Tineretului Diecezan Lugoj, s-a sărbătorit şi Ziua Mondială de rugăciune de sfinţire preoţească, la care au participat 80 de preoţi din Eparhie.
La ora 9.30 a pornit marea procesiune de la Reşedinţa Episcopală la Catedrală a tinerilor şi a preoţilor. Aici a fost oficiată Sfânta Liturghie Arhierească pontificată de către PS Părinte Episcop Alexandru Mesian şi de toţi cei 80 de preoţi prezenţi. Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de către corul de tineri greco-catolici din Lugoj condus de D-na Prof. Olimpia Drăgan, dirijorul corului „Reînvierea” al catedralei.
În Cuvântul de Învăţătură, Excelenţa Sa a adresat tinerilor secvenţe din Mesajul Sfântului Părinte Papa Benedict al XVI-lea pentru cea de-a XXIII-a ediţie a Zilei Mondiale a Tineretului.
„Noi suntem roadele acestei misiuni a Bisericii prin lucrarea Spiritului Sfânt. Noi purtăm înlăuntrul nostru acel sigiliu al iubirii Tatălui în Isus Cristos care este Spiritul Sfânt. Să nu uităm niciodată aceasta, pentru că Spiritul Domnului ne aminteşte mereu de fiecare şi vrea, îndeosebi prin intermediul vostru, al tinerilor, să ridice în lume vântul şi focul unor noi Rusalii.
Dragi tineri, dacă veţi participa frecvent la celebrarea euharistică, dacă veţi consacra un pic din timpul vostru pentru adoraţia preasfântului sacrament, din izvorul iubirii, care este Euharistia, vă va veni acea hotărâre bucuroasă de a vă dedica viaţa urmării evangheliei. În acelaşi timp veţi experimenta că acolo unde nu ajung forţele noastre, Spiritul Sfânt ne transformă, ne umple cu forţa sa şi ne face martori plini de ardoarea misionară a lui Cristos înviat.
Ştiu bine-subliniază Sf. Părinte în Scrisoare- cât de mult voi, tinerilor, purtaţi în inimă mare stimă şi iubire faţă de Isus, cum doriţi să-l întâlniţi şi să vorbiţi cu el. Ei bine, amintiţi-vă că tocmai prezenţa Spiritului Sfânt în noi atestă, constituie şi construieşte persoana noastră după însăşi persoana lui Isus răstignit şi înviat. Aşadar, să devenim familiali ai Spiritului Sfânt, pentru a fi familiali ai lui Isus.
Dragi prieteni, fiţi sfinţi, fiţi misionari, pentru că niciodată nu se poate despărţi sfinţenia de misiune.
Vă invit să dedicaţi timp rugăciunii şi formării voastre spirituale să puteţi reînnoi promisiunile de la Botezul şi de la Mirul vostru. Maria, unită în rugăciune cu apostolii în Cenacol, să vă însoţească şi să dobândească pentru toţi tinerii creştini o nouă revărsare a Spiritului Sfânt care să vă înflăcăreze inimile”.
Prea Sfinţia Sa şi-a exprimat totodată bucuria pentru prezenţa numeroasă a tinerilor la această manifestare, unii dintre ei fiind deja la mai multe ediţii a Zilei Diecezane a Tineretului. I-a îndemnat să fie cât mai statornici în credinţă şi silitori în a aprofunda atât disciplinele şcolare, dar să nu uite defel de învăţătura Bisericii Catolice, de normele morale şi spirituale, de lectura biblică în special Noul Testament.
După Rugăciunea Amvonului toţi cei prezenţi (tineri şi preoţi) s-au consfinţit Prea Sfintei Inimi a lui Isus şi Inimii Neprihănite a Mariei şi respectiv rugăciunii speciale pentru preoţi.
După Sfânta Liturghie, Ierarhul, preoţii şi tinerii au revenit în procesiune la reşedinţa episcopală, unde, după servirea mesei de prânz din mâncarea adusă de acasă, a urmat partea a doua a întâlnirii în care grupurile parohiale de tineret au susţinut un variat, frumos şi interesant program artistic.
Dintre cei care au încântat asistenţa în cadrul programului artistic amintim: formaţia de dansuri populare din Ţara Zarandului (Minişul de Sus) şi tinerii de la Şcoala din Nadăş, comuna Tăuţ coordonaţi de Pr. Roman Dubeştean; celelalte grupuri parohiale de tineret au prezentat diverse programe artistice: Lugoj, Cugir, Orăştie, Romos, Geoagiu, Izvin, Cărpiniş, Reşiţa, Ticvaniu Mare, Uricani, Surducu Mare etc.
Tot în partea a doua a întâlnirii diecezane de tineret, Consiliul de Coordonare a ASTRU-lui Eparhial s-a reunit pentru a discuta diverselor probleme ale Asociaţiei de tineret Eparhiale. S-a pus problema posibilităţii de a vizita şi alte parohii pentru a cunoaşte noi grupuri parohiale de tineret. Totodată s-a răspuns scrisorilor Acţiunii Catolice din România(ACRO) privind invitaţia la campusul unitar de la Snagov.
Pe lângă programul artistic şi de rugăciune, în parcul Episcopiei pe terenul sportiv tinerii s-au destins prin diverse activităţi sportive şi recreative.
Întâlnirea s-a încheiat în jurul orelor 17.00, tinerii întorcându-se în comunităţile lor.
Sfântul Părinte Papa în finalul mesajului Zilei Mondiale a Tineretului de anul acesta îi îndeamnă şi îi încurajează pe tineri să-l urmeze pe Cristos cu fidelitate. „Amintiţi-vă: Biserica are încredere în voi! Noi, păstorii (episcopii şi preoţii) îndeosebi, ne rugăm să-l iubiţi şi să faceţi să fie iubit tot mai mult Isus şi să-l urmaţi cu fidelitate. Cu aceste sentimente vă binecuvântez pe toţi cu mare afecţiune”.
Raimondo-Mario Rupp
Internet şi audio-vizual
Eparhia de Lugoj
Video: formaţia de dansuri populare de la Minişul de Sus (jud. Arad)
Mai multe fotografii de la acest eveniment se găsesc AICI

