În după masa zilei de duminică 25 mai a.c., (Duminica a VI-a după Paşti) P.S. Alexandru Mesian, Episcop de Lugoj s-a aflat în vizită pastorală în parohia Lugoj III, (cartierul „Mondial-Lugoj”) cu ocazia sărbătoririi hramului, „Sf. Ioana Antida”. Anul acesta s-au împlinit nouă ani de la inaugurarea Centrului Educativ Socio-Sanitar „Sf. Ioana Antida” şi de la înfiinţarea parohiei, „Sfânta Ioana Antida” al cărei administrator parohial este Mons. Angelo-Narcis Pop, Vicarul General al Eparhiei de Lugoj. În acest centru, pe lângă activitatea pastorală a parohiei Lugoj III, Surorile de Caritate ale Sfintei Ioana Antida, desfăşoară diferite activităţi educativ-recreative cu copiii din acest cartier. Ultima vizită pastorală a Prea Sfinţitului Alexandru a avut loc la 13 octombrie 2013 când s-a sfinţit piatra de temelie a noii biserici cu hramul „Sfânta Ioana Antida”. Lucrările de construcţie sunt într-o fază avansată, urmând ca noua biserică să fie sfinţită în cursul acestui an.
Prea Sfinţia Sa fost întâmpinat de Mons. Angelo Sfânta Cruce şi Sfânta Evanghelie. La Sfânta Liturghie alături de P.S. Alexandru şi de Mons. Angelo Pop, s-a aflat: pr. Teodor Baba, Protopop de Lugoj, pr. Inocenţiu Lung, paroh la Coştei, pr. Olariu Cristian paroh la Balinţ, pr. Robert Trubiansky, paroh la Păru, pr. Iulian Hasciar, paroh la Scăiuş, pr. Ovidiu Neiconi, paroh la Ohaba-Forgaci şi pr. Narcis Ardelean. Răspunsurile au fost date de credincioşii parohiei, de Surorile de Caritate şi de zecile de copii prezenţi. Sfânta Liturghie s-a încheiat cu o rugăciune către Sfânta Ioana Antida, şi cu un imn în cinstea acestei sfinte, interpretat de copii.
Prea Sfinţia Sa a adresat câteva cuvinte credincioşilor despre viaţa şi virtuţile Sfintei Ioana Antida. Prea Sfinţia Sa i-a mulţumit monseniorului Angelo şi l-a felicitat pentru activitatea din această parohie şi pentru osteneala de a ridica o biserică pentru această comunitate. De-asemenea P.S. Alexandru le-a felicitat pe Surorile de Caritate care deja la Lugoj desfăşoară activităţi de peste douăzeci de ani.
Mons. Angelo a mulțumit bunului Dumnezeu pentru această zi, a mulţumit de-asemenea Prea Sfinţitului Alexandru că a venit în mijlocul credincioşilor așa cum o face întotdeauna când există un moment important în viaţa parohiei Lugoj III, şi a mulţumit preoţilor invitaţi şi tuturor preoţilor care au dat o mână de ajutor de-a lungul vremii în această parohie. A mulţumit Surorilor de Caritate pentru activitatea pe care o desfăşoară cu copiii şi cu oamenii săraci din acest cartier, încă dinaintea înființării parohiei Lugoj III. I-a felicitat pe copii şi nu în ultimul rând a mulţumit credincioaselor din parohie.
Programul zilei s-a încheiat cu o agapă în aer liber, pregătită de credincioşii acestei parohii.
Raimondo-Mario Rupp
Mai multe fotografii se găsesc AICI.




