Marele praznic al Naşterii, Domnului nostru Isus Cristos, a fost celebrat festiv şi în acest an de credincioşii catedralei „Coborârea Sfântului Spirit” din Lugoj.
De 26 ani, Catedrala din Lugoj se transformă în Ajunul Crăciunului (24 decembrie) într-o „peşteră” primitoare, pentru naşterea în lume a lui Isus Cristos, printr-un program special în cinstea sărbătoritului Isus, susţinut de corul „Reînvierea” al catedralei, dirijat de Prof. Olimpia Drăgan şi sceneta interpretată de copiii de la religie coordonaţi de Surorile Baziliene.
În deschiderea programului pr. prot. on. Ioan Pop, parohul catedralei a vorbit credincioşilor despre semnificaţia Sărbătorii Naşterii Domnului. Pr. Ioan a încheiat cu rugăciunea pentru Jubileul Milostivirii, compusă de Papa Francisc. A urmat concertul de colinde susţinut de corul catedralei care au interpretat piese din repertoriul românesc şi internațional, printre care amintim: „O ce veste minunată”, „Floricica”, „Trei Păstori”, „Mântuire” … Colinda „Noapte de vis” cântată în trei limbi, a avut şi un aranjament orchestral cu mai multe viori, etc.
În partea a doua a programului, copiii şi tinerii care frecventează orele de religie greco-catolică, pregătiți de Sora Valeria Bolfă, OSBM, au prezentat sceneta cu tema „Cristos se naște, Preamăriți-L!”
Sceneta a început cu prezentarea iernii, apoi a continuat cu vestirea nașterii Lui Isus, de îngeri. Sfânta Fecioară împreună cu Sfântul Iosif au fost primii oameni care l-au adorat pe Pruncul divin. Păstorii au venit la Isus cu daruri, dar îi oferă inima și viața lor. Virtuțile se întrec în a-L preamări pe Mesia cel mult aşteptat. Magii l-au încântat pe Cristos cu cântecul lor. La finalul scenetei a sosit Moș Crăciun care a dat explicații elevilor, tinerilor și celor prezenți despre misiunea sa străbună, de a anunța lumii venirea Mântuitorului, Darul cel mai de preț, apoi a oferit cadouri fiecărui copil.
Programul susţinut de copii s-a încheiat cu interpretarea câtorva colinde şi poezii.
După toate aceste momente, Prea Sfinţitul Alexandru a adresat credincioşilor un mesaj de Crăciun şi a acordat binecuvântarea arhierească. Prea Sfinţia Sa a felicitat corul catedralei, precum şi pe copiii de la cateheză pentru scenetă. De-asemenea a felicitat pe Surorile Baziliene care s-au implicat în realizarea scenetei copiilor. Nu în ultimul rând i-a felicitat pe părinţii copiilor pentru faptul că îi trimit la biserică, la religie pentru a se forma deoarece şi religia este o materie foarte importantă care se învaţă ca alte materii.
La sfârşitul programului, toţi copiii prezenţi s-au bucurat de darurile trimise de Pruncul Isus prin „Moş Crăciun”.
* * *
În Ziua de Crăciun la Sfânta Liturghie Solemnă de la orele 10.30, alături de PS Alexandru au concelebrat: mons. Angelo-Narcis Pop, Vicarul General al Eparhiei de Lugoj, pr. Teodor Baba, Consilier Eparhial şi Protopop de Lugoj, pr. prot. on. Ioan Pop, parohul Catedralei şi Pr. Petrişor Gherghel. Prea Sfinţitul Alexandru a dat citire Scrisorii Pastorale, apoi a mulţumit preoţilor de la catedrală, Surorilor Baziliene, consiliului parohial, corului şi credincioșilor care s-au implicat pentru ca şi aceste sărbători de Crăciun să fie la fel de frumoase ca şi în anii precedenţi.
După Sfânta Liturghie a avut loc concertul de colinde al grupului de tineri ai Catedralei din Lugoj şi al grupului coral „Laudato Si”. Ambele recitaluri au fost susţinute într-un program comun. Tinerii au cântat colinde atât din repertoriul românesc cât şi din cel internaţional.
Raimondo-Mario Rupp
Mai multe fotografii se găsesc AICI şi AICI.





