Sâmbătă, 19 martie, în Parohia Greco Catolică Cicârlău s-a desfășurat prima zi a misiunilor pe tema Anului Milostivirii, misiuni ce au debutat cu celebrarea Sfintei Liturghii de către pr. Protopop Ioan Salagean, pr. dr. Simion Voicu, pr. Daniel Pop si Pr. Anton Dobrican, administratorul parohiei.

În deschidere pr. prot. Sălăgean Ioan a adresat câteva cuvinte credincioșilor, încurajându-i să participe activ la aceste zile de cateheză, îndemnându-i totodată la Sacaramentul Spovedaniei . După celebrarea Sfintei Liturghii, pr. Daniel Pop a tinut primul punct de meditație, invitându-i pe credinciosi să descopere iubirea lui Dumnezeu în viața lor.
În cea de-a doua parte a zilei întreaga Biserică a participat la rugăciunea „Calea Crucii”, iar mai apoi pr. dr. Simion Voicu a tinut cel de-al doilea punct de meditatie, făcându-i pe credincioși să guste din dulceața trăirii în harul lui Dumnezeu, a credinței și a milostivirii Divine.

Duminică, a doua zi a misiunilor, pr. Voicu împreună cu pr. Anton au celebrat Sf. Liturghie, în cadrul căreia pr. Voicu a prezentat cel de-al treilea punct de meditație pe tema Sacramentului Preoției și a explicat importanța sacramentului spovedaniei, făcând referință la perioada de post în care ne aflăm.

Umătoarea zi de misiuni polulare va avea loc în parohia Bușag, pe data de 26 martie.

Vă așteptăm să participați în număr cât mai mare!

Biroul eparhial de presa

unnamed (2)unnamed (1)unnamed (3)unnamed