În data de 15 septembrie 2008 întreaga comunitate a adoratorilor lui Isus Euharisticul de la această Biserică a sărbătorit aniversarea de doi ani de adoraţie perpetuă! Probabil puţini au fost acei adoratori care ar fi putut afirma că nu au primit haruri unice în decursul orelor lor sfinte. În capelă există un caiet de mărturii unde cei interesaţi pot urmări multe lucrări ale lui Isus Euharisticul – însă care nu e exhaustiv.
Recunoştinţa îndeamnă la mulţumire, şi mulţumirea la devotament – aceasta s-a putut citi pe feţele radioase ale mulţimii, multe din ele inundate de lacrimi, după momentele intense de adoraţie euharistică finală.
Sf. Liturghie a fost pontificată de Pr. Vicar general Pop Angelo, reprezentantul Episcopului Alexandru, şi au participat Pr. Paroh Ioan Chişărău, Pr. Ovidiu Telescu, Pr. George Rădulescu, Pr. Vasile Borda, Pr. Ilie Tomoiagă, Pr. Varga.
Coordonatorul general al adoraţiei perpetue, Florin Huluţă a primit prin părintele Vicar General de la PS. Episcop în dar un exemplar de proporţii al Bibliei de la Blaj – în semn de sprijin şi încurajare pentru binecuvântata sa misiune.
Acestui eveniment de suflet au premers 3 zile de pregătire prin exerciţii spirituale susţinute de părintele Pal Joseph din Reşiţa. Adoratorii şi credincioşii au putut astfel să-şi resusciteze din nou fervoarea credinţei, ceea ce s-a putut observa mai ales în timpul grupelor de lucru, unde fiecare şi-a exprimat reflecţiile răscolitoare pricinuite de meditaţiile părintelui.
Dorim să împărtăşim doar una dintre multele parabole spuse de părintele: Un om a primit cadou un pachet mare. Îl ia în spate şi îl cară cu osteneală peste munţi şi văi, până ce îi vine ideea să-l despacheteze pentru a vedea ce e înăuntru. Spre surpriza lui era o bicicletă! Şi noi de multe ori ne purtăm credinţa cu toate obligaţiile ei, din duminică în duminică, ca pe o povară indispensabilă, în loc să ne-o “despachetăm” şi să ne lăsăm noi duşi de ea. Cea mai potrivită ocazie de a ne despacheta credinţa este pentru noi în faţa lui Isus Euharisticul, care a demonstrat că nu va sta deloc pasiv la această operaţiune!
“Veniţi şi vedeţi!” spunem şi noi împreună cu Isus credincioşilor care nu au vizitat încă capela Sfintei Maria Regina Păcii.
Gerda Chișărău
www.reginapacis.ro
