Există o tradiţie de 20 ani în Eparhia noastră de Lugoj, ca în fiecare an în perioada Postului Mare, să se organizeze Exerciţii Spirituale pentru clerul acestei eparhii. Acest fapt este în conformitate cu canonul 369 § 2 din Codul Canoanelor Bisericilor Orientale şi a Dreptului particular.
Şi anul acesta, ca în anii precedenţi, exerciţiile se desfăşoară în două serii la care participă în total aproximativ 110 de preoţi ai Eparhiei. Seria I a exerciţiilor s-a desfăşurat în perioada 6-8 martie cu un număr de 55 de preoţi, iar seria a II-a, se va desfăşura între 13 martie-15 martie a.c.
La invitaţia P.S. Alexandru Mesian, exerciţiile spirituale din acest an au fost conduse, în prima serie de rvs. Pr. Flavius Manuel Jurcă, Protopop de Sarmisegetuza şi în seria a doua pr. Marius Taloș, Superiorul Regional al iezuiților din Romania.
Programul Exerciţiilor Spirituale s-a ţinut la Centrul Pastoral Eparhial „Sf. Vasile cel Mare” din Lugoj. Programul spiritual s-a ţinut în capela Centrului Pastoral cu Rugăciunea de dimineaţă, urmat de Ora Canonică şi Sfânta Liturghie, iar în timpul zilei se oficiau devoţiunile: Paraclis, Rozar, Calea Crucii etc, iar meditaţiile, în Aula Magna „Arhiep. Ioan Ploscaru”.
Exercitiile spirituale pentru seria întâi au început în după masa zilei de 6 martie, cu Sfânta Liturghie Solemnă în Catedrala din Lugoj, pontificată de P.S. Alexandru Mesian, Episcop de Lugoj. Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de corul „Reînvierea” al catedralei dirijat de Prof. Olimpia Drăgan în alternanţă cu preoţii participanţi.
P.S. Alexandru a amintit faptul că primele exerciţii spirituale pentru clerul din Eparhia de Lugoj au fost ţinute începând cu anul 1997, prima ediţie fiind condusă de Mons. Emil Puni S.J. de pie memorie, fost vicar general al Eparhiei de Lugoj între anii 1995-2004. Prea Sfinţia Sa a mulțumit mai întâi bunului Dumnezeu şi Prea Curatei Fecioare Maria, a mulţumit corului şi credincioşilor prezenţi şi i-a îndemnat pe credincioşi, să însoţească pe preoţi cu rugăciune pe parcursul acestor exerciţii spirituale.
Tema ediţiei din acest an a exerciţiilor spirituale, e legată de „Imitațiunea lui Cristos”, după Sf. Toma de Kempis.
Cele trei zile de reculegere reprezintă şi un timp bogat de rugăciune şi de reflexie. În timpul acestor zile binecuvântate de Dumnezeu, fiecare preot face spovedania de Paşti, conform rânduielilor bisericeşti, dar şi spovedania generală, eventual, de la ultimele exerciţii spirituale de anul trecut.
Aceste momente de comuniune, când preoţii concelebrează Sfânta Liturghie şi celelalte momente din programul exerciţiilor spirituale împreună cu Episcopul lor, arată Unitatea Bisericii: comuniunea între preoţi şi Episcop, în comuniune deplină cu Sf. Părinte Papa de la Roma.
Încheierea exerciţiilor a avut loc în capela „Sf. Vasile” cu „Binecuvântarea Euharistică”.
Prea Sfinţitul Alexandru a oferit pr. conferenţiar Flavius Jurca, un buchet spiritual din partea preoţilor participanţi şi a mulţumit Părintelui pentru frumoasele meditaţii prezentate.
Raimondo-Mario Rupp









