Frumoasa staţiune balneo-climaterică timişană Buziaş a găzduit, în perioada 19-21 noiembrie, Conferinţa Internaţională “Creşterea Copilului”. La această conferinţă au participat peste 60 de invitaţi din România, Moldova, Bulgaria, Polonia, Georgia şi SUA.
Directorul organizaţiei “World Teach România”, Beniamin Lup a condus excelent conferinţa în cadrul careia Phill Tuttle preşedintele “Walk Thru the Bible” din Statele Unite, a prezentat un seminar în patru puncte despre creşterea copiilor. Cele patru puncte cardinale sunt: Alegeri, Consecinţe, Compasiune, Consecvenţă.
Într-o atmosferă ecumenică, au fost prezenţi profesori, părinţi, lideri spirituali, jurnalişti, reprezentanţi ai multor organizaţii din mai multe confesiuni. Multi participanţi sunt implicaţi în mai multe feluri de lucrări din sfera muncii cu copii, tineri, familii, studenţi. Structura fiecărui seminar in parte a cuprins analiză şi argumentare biblică; scenariu care cuprinde ilustrarea tentaţiei şi avertizarea; extragerea câtorva principii şi enunţarea viziunii legate de aplicaţie practică şi consecinţe.
La această conferinţă au participat printre aţtii, Romica Hututui, Preşedinte al “Societăţii Biblice” din Chişinău, Republica Moldova; Gheoghe Spiridus, Presedinte Bioterm Bacău; Ionel Drăgan, Preşedinte Menorplus Timişoara, Pr. Protopop Vasiloni Trandafir Florin, Responsabil cu Pastoraţia laicilor al Episcopiei Greco-catolice a Lugojului s.a.
Conferinţa a mai curprins prezentări, dezbateri, lansări de carte, teste şi acreditări pentru viitorii traineri.
Pr. Vasiloni Florin
Protopop de Sarmisegetuza
Responsabil Eparhial cu Pastoraţia Laicilor- Lugoj
