Solemnitatea sărbătorii Sfântului Nicolae, sâmbătă 6 decembrie 2008, a fost marcată în Catedrala din Oradea prin hirotonirea întru preoţie a diaconului Cristian Pop şi hirotesirea întru lectorat şi ipodiaconat a 12 seminarişti, prin punerea mâinilor P.S. Virgil Bercea. La celebrare, alături de Prea Sfinţia Sa, a participat un sobor de preoţi şi un număr considerabil de enoriaşi, printre care se aflau şi părinţii candidaţilor.
Sfinţirea şi hirotesirile au fost precedate de atmosfera solemnă a procesiunii seminariştilor, preoţilor şi Prea Sfinţiei Sale. Înainte de începerea Sfintei Liturghii, Pr. Drd. Cristian Sabău, rector al Seminarului Teologic Greco-Catolic Oradea, i-a prezentat pe cei 12 candidaţi la treptele clerului inferior. Urmând Tipicul Bisericesc, trei dintre seminarişti au fost sfinţiţi Ipodiaconi, slujind în continuare la Sfânta Liturghie, răspunsurile fiind date de corul tinerilor din Colegiul "Sfânta Familie", condus de Prof. Dr. Radu Mureşan.
Cristian Laslo (EGCO.ro)
Hirotesire întru lectorat
Sâmbătă, 6 decembrie 2008, cu ocazia sărbătoririi hramului Catedralei, în cadrul celebrării Sfintei Liturghii, un grup de seminarişti din anul al treilea a Seminarului Teologic Greco-Catolic – Sfinţii Vasile, Grigore şi Ioan – din Oradea, au primit treapta lectoratului, prin ritualul săvârşit de către Preasfinţia Sa, Virgil Bercea.
Termenul de lector, îl desemnează pe cel care primeşte sfânta sarcină de a citi Cuvântul lui Dumnezeu în cadrul celebrărilor liturgice, cu excepţia Sfintei Evanghelii. Acest fapt implică o aprofundare a studiului Sfintei Scripturi, dar şi o mai mare atenţie faţă de activitatea în strană.
Pentru mine, momentul primirii treptei lectoratului, a fost unul foarte emoţionant. Am realizat că sunt mult mai aproape de idealul suprem înspre care tind, adică Taina Sfintei Preoţii. Lectoratul presupune mai multă maturitate din partea celui care îl primeşte, dar, zic eu, şi mai multă rugăciune, deoarece, a vesti Cuvântul Domnului aşa cum se cuvine, nu este un lucru chiar atât de uşor precum pare. Întotdeauna în spatele acestei vestiri trebuie să stea o viaţă de reală comuniune cu Dumnezeu.
Cu încredere în Dumnezeu şi în harurile cu care ne-a înzestrat, să ne rugăm Maicii Sfinte să mijlocească pentru noi la Dumnezeu, pentru ca Stăpânul tuturor lucrurilor văzute şi nevăzute să reverse în sufletele noastre înţelepciunea şi puterea de a duce la bun sfârşit misiunea care tocmai ne-a fost încredinţată.
Ciprian BURDAŞ,
Anul III – teologie pastorală
Hirotesire întru ipodiaconat
Sărbătoarea Sfântului Nicolae a însemnat pentru seminariştii anului IV o zi specială, plină de daruri spirituale, deoarece în această zi trei seminarişti au primit treapta ipodiaconatului, o treaptă mult aşteptată în parcursul lor spre Sfânta Taină a Preoţiei.
Această treaptă este una de slujire care ne aduce aminte de pasajul biblic: "Fiul Omului n-a venit ca să I se slujească, ci ca El să slujească şi să-Şi dea sufletul răscumpărare pentru mulţi" (Mc 10, 45).
Prin această treaptă, ipodiaconul poate să îmbrace stiharul. Acesta este un veşmânt lung şi larg care acoperă tot corpul, care atunci când este confecţionat din material de culoare albă simbolizează puritatea, dar şi haina de sărbătoare îmbrăcată pentru banchetul Împărăţiei lui Hristos.
În ceea ce ne priveşte pe noi, cei care am primit treapta ipodiaconatului, putem spune că am avut mari emoţii înainte de a începe Liturghia. A fost un moment unic în viaţă şi nu oricui îi este dat să treacă prin aceste momente, nu oricine este chemat la viaţa consacrată. Odată ce am trecut de această etapă, ceea ce s-a schimbat în noi este interiorul care la rândul său poate să schimbe şi manifestările noastre exterioare.
Toţi suntem invitaţi să redescoperim iubirea lui Dumnezeu în natură, în cel de lângă noi, în exemplul sfinţilor, în Biserică, şi să-i ajutăm şi pe ceilalţi să poată descoperi această iubire. Nu ar trebui doar să ne întrebăm: cum mă pot mântui? Ar trebui să ne întrebăm şi: ce anume pot face pentru ca ceilalţi să fie mântuiţi şi să apară şi pentru ei steaua speranţei? Doar după ce vom face acest lucru vom putea zice că am făcut maximul pentru mântuirea noastră. Sfântul Părinte Papa Benedict spunea referitor la speranţă: "speranţa noastră este mereu în mod esenţial şi speranţă pentru ceilalţi; numai aşa ea este într-adevăr şi pentru mine".
Astfel, după cum spunea PS. Florentin Crihălmeanu "să ne înălţăm gândul la Cel care atât de mult a iubit lumea, încât pe Fiul Său ni l-a dat, ca tot cel ce crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică".
Trebuie să mărturisim că treapta ipodiaconatului a fost cel mai frumos "cadou" pe care l-am primit cu ocazia sărbătorii Sfântului Nicolae.
Ioan GRAD
Anul IV- teologie pastorală
