din Catolicism şi Ortodoxie românească. Scurt istoric al Bisericii Române Unite
pr. Silvestru Augustin Prunduş şi Clemente Plaianu
Preocupat, încă din liceu, de cauzele şi consecinţele dezbinării religioase a românilor din Transilvania în "uniţi" şi "neuniţi", sau "greco-catolici" şi "greco-orientali" -, cum li se spunea ortodocşilor pe atunci – am citit tot ce mi-a căzut în mână în legătură cu această problemă. Preocuparea m-a stăpânit cu şi mai mare intensitate în cursul studiilor teologice, urmate între anii 1933-1935 la ACADEMIA DE TEOLOGIE UNITĂ din Cluj şi continuate, între anii 1935-1943, la ROMA. Aici am studiat la două institute universitare de mare prestigiu, Ateneul "De Propaganda Fide" şi "Institutul Pontifical de Studii Orientale", la acesta din urmă promovând cu succes doctoratul în Teologie, cu o teză pe linia aceloraşi preocupări: Introductio linguae romenae in sacram liturgiam ( Introducerea limbii române în Sfânta Liturghie), 23+335 pagini dactilografiate. Chemat să revin acasă, teza mi-a rămas nepublicată, în speranţa că, tradusă în limba română, va vedea lumina tiparului în ţară.
Fişele documentare, adunate pe timpul studiilor la Roma şi al pregătirii tezei de doctorat, treptat s-au înmulţit, ajungând la un moment dat îndeajuns pentru o lucrare istorică ce urma să abordeze problema celor două confesiuni româneşti din Transilvania. Dar ocupaţiile şi sarcinile multiple încredinţate de neuitatul şi ilustrul meu chiriarh, episcopul de Cluj-Gherla, mai târziu cardinalul dr. Iuliu Hossu, atât în gremiul eparhial cât şi în învăţământul teologic, m-au obligat să mai amân realizarea proiectului. Mai târziu mi-au fost şi mai înşelate speranţele de a-mi realiza lucrarea, de evenimentele ce au urmat celui de-al doilea război mondial, care s-au succedat cu repeziciune şi, în 1948, au culminat cu ilegalizarea Bisericii Române Unite de către statul comunist ateu. Declanşându-se prigoana ateo-comunistă împotriva ierahiei, clerului şi credincioşilor români uniţi, n-am fost nici eu scutit de la urcuşul acestui Calvar.
Au urmat anii grei de suferinţe, cauzate atât de teroarea comunistă, cât, în egală măsură, şi de colaboraţionismul ierarhiei şi structurilor superioare ale Bisericii Ortodoxe Române, care ne urmăreau pas cu pas. Oferindu-mi-se în 1959 scaunul episcopal ortodox de la Oradea, am fost pus în faţa alternativei de a alege între episcopat, cu Pobeda (marcă de autoturism sovietic) la scară, pe lângă un salar de zece mii lunar, sau închisoare, mai grea decât cea de la Jilava şi Aiud, pe unde trecusem deja până atunci. Refuzând încadrarea în Ortodoxie, osânda a fost necruţătoare. A urmat Canalul, coloniile de muncă infernală de la Stoeneşti, Grădina, Salcia, Strâmba, Sfiştofca, Grind şi Periprava. Zece ani, opt luni şi opt zile din viaţă i-am petrecut în această robie babilonică. Decretul de graţiere generală m-a readus şi pe mine în libertate, la 29 iulie 1964. Dar, deşi eliberaţi, preoţii greco-catolici eram consideraţi în continuare asemeni ciumaţilor. Era imposibil să obţii un serviciu pe măsura pregătirii. Pentru a-mi câştiga pâinea cea de toate zilele am intrat muncitor necalificat. Mai târziu am reuşit să ocup un mic post de funcţionar, apoi casier, arhivar şi în urmă bibliotecar, funcţie din care, în 1976 am fost pensionat.
Cu toate greutăţile întâmpinate după eliberare, cu tot riscul ce-l prezenta asistenţa spirituală acordată mulţimii de credincioşi rămaşi fideli Bisericii Unite cu Roma, pe lângă sarcinile de mare răspundere ce mi s-au încredinţat în conducerea clandestină a eparhiei de Cluj-Gherla, la început provicar general episcopesc II şi în urmă vicar general şi Ordinarius, ca şi obligaţiile monahale în calitate de călugăr al Ordinului Sfântul Vasile cel Mare, nu m-a părăsit deloc gândul lucrării ce mi-am propus în tinereţe şi, pe măsura posibilităţilor, studiam şi completam mereu fişele documentare cu alte şi alte date. Maica Domnului, Ocrotitoarea şi Povăţuitoarea noastră, care la 17 mai 1917 a prezis la Fatima (Portugalia) biruinţa Răului, a comunismului anarhic şi ateu în Rusia pravoslavnică, ne încuraja, vorbindu-i unui suflet ales că "va zdrobi capul dragonului roşu" – ceea ce s-a şi întâmplat şi în România prin Revoluţia din 22 decembrie 1989 şi spunându-i "Biserica voastră este în fiinţă. Îşi va recăpăta libertatea când Fiul Meu va spune că este purificată. Ea este piatra pe care n-au putut-o înfrânge şi nu o vor putea înfrânge niciodată. Credinţa în Fiul Meu şi în mine să vă fie!" (1 IX.1970). În această lumină şi cu deplină speranţă am ajuns la depăşirea impasului şi la realizarea – deşi parţială – a unor înflăcărate proiecte din tinereţe, prin colaborarea cu părintele CLEMENTE PLAIANU, profesor şi publicist, om de cultură, cu experienţă şi îndemânare în mânuirea condeiului, autor a mai multor lucrări istorice, manuscrise ce aşteaptă să vadă lumina tiparului, între care şi monografia Chiuza, veche vatră românească şi leagăn al Rebrenilor, o lucrare de proporţii – peste 1000 de pagini – lucrare îndelung citată de istoricul literar şi editorul operei lui Rebreanu, Niculae Gheran, numindu-l pe Clemente Plaianu "autorul unei solide monografii consacrate Chiuzei "(Cf. N. Gheran, Tânărul Rebreanu, Editura Albatros, Bucureşti 1986, pag.32). Părintele Clemente Plaianu a asigurat redactarea şi unitatea acestei lucrări.
Roadele colaborării cu Părintele Clemente Plaianu sunt, deocamdată, două monografii istorice, manuscrise dactilografiate gata de tipar, Cardinalul Iuliu Hossu, 1885-1970, (la care au mai colaborat preoţii dr. Ion Bota, Alexandru Nicula şi regretatul Ion Costan) şi Canonicul Nicolae Pura, 1913-1981, precum şi acest scurt istoric al Bisericii Române Unite cu titlul Catolicism şi Ortodoxie Românească. Lucrarea aceasta este abia un compendiu din ce am proiectat şi am început să facem încă înainte de Revoluţia din 1989. Ivindu-se, însă, după Revoluţie nevoia de a pune cartea cât mai degrabă în mâna cititorilor, atât de înstrăinaţi de problemele bisericeşti în timpul celor aproape cincizeci de ani de dictatură ateistă, precum şi condiţiile atât de grele de editare, cu scumpirea hârtiei şi a manoperei tipografice, am fost nevoiţi să o reducem şi să renunţăm, deocamdată, la o lucrare de proporţii, cum a fost iniţial concepută şi cum s-ar cuveni să fie, tratată până în cele mai minuţioase detalii, problema atât de complexă a convieţuirii celor două Biserici româneşti din Transilvania, şi după Marea Unire din 1918, din România întregită.
Dacă Sfânta Fecioară, Maica Domnului Isus, căreia îi închinăm în mod deosebit ostenelile noastre, ne va fi în continuare Ocrotitoare şi Povăţuitoare, nădăjduim ca, într-o viitoare ediţie, să putem ţine cont de necesitatea completării şi îmbunătăţirii lucrării.
Sigur că într-o lucrare ce abundă de atâtea date istorice, nume de persoane şi locuri, citate etc., pe lângă toată grija avută, s-ar fi putut strecura unele greşeli. Sperăm că cititorii, încredinţaţi de bunele noastre gânduri, le vor îndrepta cu bunăvoinţă, iar noi îi asigurăm că, într-o nouă ediţie, vom ţine seama de observaţiile pertinente şi sugestiile binevoitoare.
Cluj-Napoca 6 mai 1991, ziua pomenirii Sfântului, dreptului şi mult pătimitorului IOV
Prof. dr. Silvestru Augustin Prunduş