Un eveniment de neuitat a avut loc în parohia Greco-Catolică „Adormirea Maicii Domnului” din Tîrgu Mureş. Duminică 7 iunie, în cadrul Sfintei Liturghii celebrate de părintele paroh Ioan Fărcaş şi părintele Iacob Măiereanu, opt copii au primit în mod solemn, pentru întâia oară, Preasfântul Trup şi Sânge al Mântuitorului Isus Cristos.

În prezenţa unui număr mare de credincioşi şi a familiilor emoţionate, cei opt copii şi-au mărturisit credinţa spunând Crezul şi au recitat împreună rugăciunea domnească Tatăl nostru. Ca semn al pregătirii lor pentru această minunată zi de primă mărturisire şi împărtăşanie, copiii au recitat de asemenea rugăciunile de pregătire la împărtăşirea cu Trupul şi Sângele Domnului.

Primirea acestor două sacramente în sărbătoarea Coborârii Sfântului Spirit a fost precedată de un timp de pregătire spirituală şi catehetică, prin cursuri regulate desfăşurate în cadrul parohiei şi al orelor de religie, sub îndrumarea părintelui paroh şi a îndrumătorilor lor – doamnele Maria Pol, Simona Costin şi Ligia Smutzer şi domnul Virgil Costin.

Pregătirea specială s-a încheiat în această Duminică de sărbătoare prin recitarea de poezii şi cântece de către copiii care şi-au deschis inimile către Isus, ca semn de mulţumire şi de bucurie pentru marele dar primit.

La final, părintele şi-a exprimat bucuria şi emoţia pe care le-a simţit în timpul oficierii slujbei şi a momentelor de confirmare a credinţe ” în una sfântă catolică şi apostolică biserică” de către cei opt copii. Bucuria copiilor, a părinţilor şi a îndrumătorilor lor spirituali este cu atât mai mare cu cât mulţi dintre cei prezenţi nu au avut parte de un asemenea moment de sărbătoare, în cadrul unei comunităţi numeroase şi deschise, trăind în vremuri potrivnice Bisericii noastre. Împreună s-au rugat pentru copii, pentru ca lumina lui Cristos să ajungă în sufletele celor dragi, în familie, la şcoală, în grupurile de prieteni.

În încheiere, Părintele i-a felicitat pe copii pentru că au participat la eveniment, pe părinţii lor pentru că i-au îndemnat către Sfânta Biserică şi i-a sfătuit ca şi în viitor, duminica, să fie prezenţi la Sfânta Liturghie, Sfânta Spovadă şi la primirea în continuare a Sfintei Împărtăşanii. La sfârşitul Sfintei Liturghii copiii au primit diplome şi icoane care să le aducă aminte peste ani de acest moment fericit de la Prima Sfântă Împărtăşanie.

După Sfânta Liturghie şi după sfinţirea apei, a ţarinii şi a spicelor, credincioşii împreună cu copiii şi părinţii s-au întreţinut într-o atmosferă de sărbătoare în curtea bisericii.

Pr. paroh Ioan Fărcaş

dsc01695

p1010681

p1010750

p1010783

dsc01763