Astăzi, 22 iulie 2009, este prima zi a Întâlnirii Naţionale a Tineretului Catolic din România, care se desfăşoară în Baia Mare. Cu acest prilej, PS Ioan Şişeştean, Episcop de Maramureş al Bisericii Greco-Catolice Unite cu Roma, a adresat un mesaj tinerilor participanţi la întâlnire. Redăm integral acest mesaj.

Dragi tineri,

Cu bucuria ocazionată de Întâlnirea Naţională a Tineretului Catolic, vă primim in Eparhia noastră, care o are ca Patroană pe Preacurata Fecioara Maria.

Această întâlnire să fie pentru voi o ocazie pentru a-L cunoaşte mai profund pe Isus Cristos, să căutaţi şi să găsiţi mijloacele spirituale cele mai potrivite, pentru a deveni prieteni din ce în ce mai apropiaţi ai lui Isus Cristos, să meditaţi cât mai des cuvintele Lui, cuvinte care să vă schimbe continuu viaţa. Iubiţi-l pe Isus Cristos, iubiţi-l pe Isus Cristos prezent în Biserică şi în Sfânta Euharistie, luaţi-L de model şi fixaţi-vi-L ca şi ideal al vieţii voastre.

Prin momentele liturgice şi de rugăciune, prin conferinţele şi activităţile propuse la această întâlnire, prin întâlnirile pe care le aveţi între voi, învăţaţi să trăiţi credinţa voastră, căutând zilnic voinţa lui Dumnezeu, care să se reflecte în faptele şi deciziile voastre zilnice, învăţaţi să-l cunoaşteţi şi să-l iubiţi pe Cristos, să cunoaşteţi şi să iubiţi Biserica, să vă cunoaşteţi şi să practicaţi iubirea între voi.

Întâlnirea se desfăşoară la finalul Anului Paulin şi la începutul Anului Sacerdotal. Sfântul Pavel a căutat binele şi adevărul, pe care le-a găsit în persoana lui Isus Cristos mort şi înviat, de care s-a ataşat total şi pentru care şi-a dăruit întreaga lui viaţă, proclamând şi învăţând Cuvântul lui Dumnezeu, prezent în persoana lui Cristos.

Păstraţi-vă credinţa mereu vie, care să fie un foc care arde în sufletele voastre, care protejează elanul, generozitatea şi speranţa voastră. Deveniţi molipsitori, aprindeţi alte focuri prin exemplul vieţii voastre, dăruiţi altora bucuria de a putea să trăiască cu adevărat.

Luaţi-vă o hotărâre la această întâlnire, care să vă alimenteze elanul tineresc în tot restul vieţii. Fixaţi-vi-l ca model desăvârşit pe Isus, veşnicul tânăr Dumnezeu, care prin harul Său să vă facă tineri în viaţă, moarte şi veşnicie.

Vă îmbrăţişez pe toţi. Cu arhierească binecuvântare,

+ Ioan Şişeştean
Episcop de Maramureş