În data de 22 08 2009, parohia “Imaculata” din Deva a organizat un pelerinaj la Scăiuş. Grupul de pelerini, în frunte cu Pr. Sabo Ioan Sorin, parohul comunităţii şi Pr. Buboi Gabriel, Rectorul misiunii române de la Paris, a pornit dis de dimineaţă pentru a o preamări pe cea care l-a născut pe Mântuitorul nostru Cristos şi care a lăcrimat într-un sat simplu – Scăiuş – din judeţul Caraş-Severin anul 1934, de două ori.
Pelerinajul a avut următorul program:
– plecarea din Deva la ora 7.30
– oprire la Lugoj: întâlnire cu Preasfinţia Sa Alexandru; vizitarea palatului episcopal.
– sosirea la Scăiuş în jurul orei 12.00
– Sfânta Liturghie: celebrată de preoţii participanţi la pelerinaj împreună cu Pr. Ilie Hasciar parohul locului.
– a urmat Paraclisul Maicii Domnului
– în jurul orei 16.00, plecarea din Scăiuş
– sosirea la Deva, 18.45
– încheierea zilei de pelerinaj: Binecuvântare Euharistică
Fie ca în acest fel să fie preamărit Dumnezeu, Creatorul a toate, iar mama sa Preacurată să fie lăudată precum în ceruri.
“Nimeni din cei ce aleargă la tine nu iese de la tine ruşinat, curată Fecioară Născătoare de Dumnezeu, ci cere harul şi primeşte dăruirea spre folosul cereri”.
În acest fel să cerem şi noi de la Cea ce a lăcrimat la Scăiuş daruri şi haruri pentru a fi mai buni, mai cinstiţi, mai cu frică de Dumnezeu, într-un cuvânt, a fi mai aproape de Dumnezeu.
Deva 23.08.2009
Sabo Ioan Sorin
Preot paroh
Mai multe fotografii de la eveniment se găsesc AICI


