ALEXANDRU
Din mila lui Dumnezeu şi graţie Sfântului Scaun Apostolic al Romei,
Episcop român unit, greco-catolic, al Eparhiei Lugojului
Onoratului cler şi iubitului popor credincios
har, binecuvântare şi mântuire de la Dumnezeu-Tatăl
şi de la Domnul nostru Isus Hristos
Cristos a înviat!
Iubiţi fraţi întru preoţie şi iubiţi credincioşi,
Cu ajutorul lui Dumnezeu am ajuns să petrecem împreună luminata zi a Învierii Domnului nostru Isus Cristos.
Astăzi este ziua triumfului veşnic al Învierii lui Isus. Minunea minunilor, praznicul praznicelor, sărbătoarea sărbătorilor şi cel mai mare act al începutului istoriei creştinismului: Învierea Mântuitorului nostru.
Învierea lui Cristos este temelia învierii noastre, este descoperirea supremă a puterii divine, este împlinirea profeţiilor, ca argument convingător al lucrării Providenţei în lume, este împlinirea şi desăvârşirea credinţei drepţilor Vechiului Testament.
Învierea Domnului este lumina care luminează conştiinţele credincioşilor, curăţindu-le de idei preconcepute; este lumina care înlătură mitul şi legenda.
Credinţa în Înviere este viaţa Bisericii, este existenţa ei bazată pe faptul Învierii lui Cristos. Fără Înviere n-ar exista Biserica: „Dacă Cristos n-ar fi înviat, zadarnică ar fi propovăduirea noastră, fără rost credinţa noastră … am fi tot în păcat … iar acum Cristos s-a sculat din morţi, începătură celor adormiţi s-a făcut, că de vreme ce printr-un om a intrat moartea în lume, tot printr-un om şi învierea morţilor. Căci precum întru Adam toţi mor, aşa întru Cristos toţi vor învia” (cf. 1 Cor 15, 17-22).
Învierea lui Cristos este permanenta bucurie a credincioşilor; este un fapt unic ce nu se repetă. Despre Înviere nu se poate vorbi înafara Bisericii lui Cristos, pentru că Învierea lui Cristos a fost temelia credinţei Apostolilor, pentru ei şi pentru noi Isus este Mesia cel aşteptat, iar Spiritul Sfânt ne luminează să înţelegem acest adevăr dumnezeiesc. Biserica creştină din primele veacuri se numea Biserica Învierii pentru că temelia predicării Apostolilor era despre Învierea Domnului şi învierea noastră.
Iubiţi credincioşi,
Pe cât de zguduitoare şi întunecată a fost Vinerea Mare, pe atât de măreaţă, luminoasă şi strălucitoare a fost ziua Învierii lui Cristos, ziua celei mai curate bucurii şi a celei mai dulci mângâieri. În această zi, El, Stăpânul vieţii şi al morţii, a zdrobit imperiul satanei şi ne-a redat libertatea de fii ai lui Dumnezeu. Cu adevărat: „Aceasta este ziua pe care a făcut-o Dumnezeu ca să ne bucurăm şi să ne veselim într-însa” (Ps 117,24).
Bucuria acestei zile a Învierii Domnului nostru Isus Cristos se răsfrânge în toate slujbele religioase care se celebrează în Biserică, mai ales în cele ale duminicilor. Învierea Domnului este temelia credinţei noastre creştine, pe care o mărturisim cu toţii în mod solemn, ori de câte ori rostim Crezul: „Şi a înviat a treia zi, după Scripturi”.
Toate scrierile Noului Testament: Evangheliile, Faptele Apostolilor, Scrisorile Apostolilor, ne arată că toate profeţiile mesianice ale Vechiului Testament, precum şi cele ale Mântuitorului Isus referitoare la Învierea Sa, s-au împlinit până la ultima literă.
Duşmanii Învierii lui Cristos au încercat de-a lungul unei istorii de 2000 de ani şi încearcă şi astăzi să conteste şi să combată prin toate mijloacele acest adevăr fundamental al Învierii Domnului, în speranţa că, atacând temelia creştinismului, vor izbuti să dărâme întregul edificiu, adică Biserica lui Cristos.
Isus li se arată Apostolilor în Galileea, în cele patruzeci de zile până la Înălţarea Sa la cer, iar mai pe urmă i se arată lui Saul – Sfântul Pavel de mai târziu – pe drumul Damascului (I Cor 15,8) pe când Saul mergea în Damasc să-i prindă pe creştini şi să-i aducă în Ierusalim pentru a fi judecaţi.
Iubiţii mei fii sufleteşti,
Însufleţiţi de convingerea Învierii lui Isus, Apostolii devin, după pogorârea peste ei a Spiritului Sfânt, propovăduitori neînfricaţi ai lui Isus cel Înviat, pentru care ei îndură bătăi, prigoniri şi închisoare, declarând cu seninătate şi curaj, în faţa Sinedriului, că ei nu pot să nu vorbească despre ceea ce ei înşişi au văzut şi au auzit, adică despre Cristos răstignit şi înviat. Şi prin această mărturie a lor, pecetluită cu sângele martiriului, ei au cucerit o lume întreagă.
Întreaga credinţă a Apostolilor, a tuturor sfinţilor şi martirilor, precum şi mărturia de douăzeci de veacuri a Bisericii este zidită pe temelia de nezdruncinat a Învierii, pe mormântul gol din care a ţâşnit viaţa lumii.
Cristos a înviat – înseamnă că Dumnezeu există.
Cristos a înviat – înseamnă că există viaţă veşnică şi Cristos este începutul învierii noastre la această viaţă.
Cristos a înviat – înseamnă că speranţa omenirii este justificată.
Cristos a înviat – înseamnă că profeţiile şi minunile biblice sunt adevărate.
Cristos a înviat – înseamnă că Isus a încredinţat Bisericii Sale misiunea de a-i învăţa şi de a-i sfinţi pe oameni, misiune care trebuie îndeplinită până la sfârşitul veacurilor: „…mergând învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Spiritului Sfânt; învăţându-le să păzească toate câte v-am poruncit; şi iată, eu cu voi sunt până la sfârşitul veacurilor” (Mt 28, 19-20).
Învierea lui Cristos este, pentru toţi creştinii, prilej de bucurie, mângâiere şi speranţă. Pentru acest sfânt ideal al Învierii ne ducem povara grea a Crucii pe urmele lui Isus Cristos Crucificat şi Înviat, ştim că dacă trăim şi murim cu Cristos, adică după învăţătura Sa, şi noi vom învia împreună cu Cristos întru mărire.
Iubiţi credincioşi,
În anul 2009 Sfântul Părinte Papa Benedict al XVI-lea a adresat întregii Biserici chemarea de a celebra un an special – Anul Sfintei Preoţii – an în care preoţii din întreaga lume sunt chemaţi să redescopere şi să aprofundeze vocaţia preotului de astăzi ca păstor de suflete într-o cultură profund secularizată.
Acest An al Sfintei Preoţii trebuie să încurajeze drumul preoţilor spre perfecţiunea spirituală de care depinde ministerul lor sacerdotal, astfel încât întregul popor al lui Dumnezeu, împreună cu ei, să poată redescoperi darul extraordinar al Sfintei Preoţii.
Acest an reprezintă o oportunitate de rugăciune pentru preoţi şi pentru vocaţii la preoţie, pentru a-L sluji pe Dumnezeu şi pe oameni pentru ca poporul lui Dumnezeu şi societatea să conştientizeze rolul Sfintei Preoţii.
*
* *
În cursul lunii februarie 2010, întreg episcopatul catolic, de ambele rituri, din România a fost în vizita ad limina Apostolorum la Roma. În discursul adresat cu această ocazie Episcopilor catolici din România, Sfântul Părinte Papa Benedict al XVI-lea a menţionat, printre altele: „ … gândul meu se îndreaptă spre comunităţile voastre. Duceţi preoţilor, călugărilor, călugăriţelor, tuturor credincioşilor din România şi Republica Moldova salutările mele şi încurajarea mea, dându-le asigurarea afecţiunii mele. Invocând mijlocirea Maicii Domnului şi a sfinţilor din ţinuturile voastre, vă dau din inimă Binecuvântarea mea, vouă şi tuturor membrilor poporului lui Dumnezeu încredinţaţi solicitudinii voastre pastorale”.
*
* *
Închei şi eu această scrisoare pastorală dorind ca Învierea Mântuitorului să fie pentru toţi creştinii prilej de bucurie, mângâiere şi speranţă.
Să ne bucurăm şi noi, împreună cu Biserica, în această luminată zi a Învierii, aşa cum ne îndeamnă ea prin Catavasiile Învierii:
„ Ziua Învierii, să ne luminăm, popoare. Paştile Domnului, paştile; căci din moarte la viaţă şi de pe pământ la cer, Cristos Domnul ne-a trecut pe noi cei ce cântăm cântare de biruinţă”. Amin.
Sărbători fericite!
Cristos a înviat!
† Alexandru
Episcop de Lugoj
Dată la Reşedinţa Noastră Episcopală din Lugoj la Praznicul Învierii Domnului 2010