Duminica Invierii Domnului, 4 aprilie 2010, a fost o sărbătoare cu totul deosebite pentru Parohia Ungheni: în cadrul Sfintei Liturghii pascale, celebrată de la ora 10.00, a fost administrată „Prima Sfântă Impărtăşanie” unui grup de 7 de copii.

Gătiţi în haine de sărbătoare de culoare albă, simbol al sufletului curățit de păcat, copiii au intrat în biserică într-o procesiune solemnă, însoțiți de d-na preoteasă Ramona-Elena Dudas, cântând „Fericită-i ziua aceasta”. Ei au fost întâmpinați de Părintele Lucian Dudas, de copiii mai mari și credincioși laici.

Biserica a mărturisit astfel bucuria înnoirii, a zidirii ei din noi pietre spirituale – aceste suflete curate, care i se dăruiesc pentru a-L primi și păstra pe Isus. Desi au fost doar șapte copii, glasurile lor cristaline au făcut să răsune întreaga biserică atât atunci cand au cântat, dar si când şi-au reînnoit făgăduinţele de la Botez.

Insă cel mai emoţionant moment a fost acela cand s-au îndreptat spre altar pe rând, alături de părinţii lor, si l-au primit pentru prima oară pe ISUS sub chipul Sfintei Împărtășanii.

Biserica clădită din piatră se poate dărâma, dar biserica spirituală formată din suflete, se clădeşte mereu şi prin aceşti copii cu inimi curate, pline de bucurie.

Isus ne spune şi azi: „Lăsaţi copiii să vină la Mine, că a unora ca aceştia este Împărăţia Cerurilor!”.

La încheierea Sfintei Liturghii, copiii au primit câte un cadou si o iconiţă care vor sta mărturie pentru calea pe care fiecare a ales-o şi a confirmat-o cu propriul discernământ.

A consemnat
d-na Ramona Dudaș

Mai multe informatii la:  http://parohiagrecocatolicaungheni.blogspot.com