Greco-catolicii de la capela franciscană „Sf. Anton de Padova” din Carei au celebrat Învierea în unitate

Sute de creştini greco-catolici de la capela franciscană „Sf. Anton de Padova” din Carei în frunte cu fraţii comunităţii pr. Emanuel Agu, pr. Daniel Iacob şi fratele Gheorghe Tamaş, au adus mărturie de credinţă în Învierea Domnului prin celebrarea solemnă din noaptea Învierii şi prin participarea la jertfa Pascală din prima zi de Paşti.

Astfel, începând cu orele 24, pe strada Independenţei din localitate s-au auzit acordurile troparului „Cristos a Înviat din morţi cu moartea pe moarte călcând şi celor din morminte viaţă dăruindu-le”, părintele Emanuel, parohul comunităţii subliniind faptul că „trebuie să ne bucurăm împreună în această noapte de lumina pe care Cristos cel Înviat ne-a dăruit-o făcându-ne purtători de Lumina Învierii tuturor celor ce nu cred în ea, pentru ca ducând această lumină nu numai acasă dar şi-n întreaga lume, să devenim purtători de Cristos în întreaga lume chiar cu riscul pierderii libertăţii şi a vieţii, aşa cum cei 12 Episcopi greco-catolici au dat mărturie în închisorile regimului comunist.”

Mărturia de credinţă a careienilor a continuat şi în Ziua de Înviere prin participarea unui număr mare de credincioşi la jertfa Sfintei Liturghii de la ora 10, urmată de sfinţirea coşurilor şi ungerea cu mir Pascal.

din Carei a transmis pentru BRU.ro Valeriu Ioan

imagine

imagine

imagine