Joi, 01.04.2010, în Catedrala Sfântul Nicolae din Oradea s-a desfășurat tradiționala ceremonie a spălării picioarelor a 12 elevi, studenți și credincioși de către Preasfințitul Virgil Bercea.

În Joia Mare sunt evocate patru momente importante și anume: spălarea picioarelor apostolilor de către Hristos, Cina Domnească la care s-a instituit Taina Împărtăşaniei (Euharistia), rugăciunea din Grădina Ghetsimani şi prinderea Domnului de către cei ce voiau să-l ucidă. Numeroși credincioși au asistat joi dimineață la Vecernia cu Liturghia Sfântului Vasile cel Mare în cadrul căreia s-a făcut și sfinţirea mirului, la finalul căreia Preasfințitul Virgil, urmând exemplul Mântuitorului a spălat picioarele a 12 persoane.

Gestul simbolizează atât spălarea de păcate, cât și umilința celui mai mare față de cei mai mici, căci „cel care este mai mare trebuie să fie sluga tuturor”. Așa cum a declarat Preasfinția Sa, „numai scăpând de păcate și curățindu-ne, numai iertându-ne unii pe alții putem să-l primim în suflet pe Hristos cel înviat”.

După ceremonia spălării picioarelor, Preasfințitul Virgil a sfințit paștele și vinul care vor fi distribuite în noaptea de înviere.

Biroul de presă al Episcopiei de Oradea

imagine