din Catolicism şi Ortodoxie românească. Scurt istoric al Bisericii Române Unite
pr. Silvestru Augustin Prunduş şi Clemente Plaianu
REACŢII LA PREDAREA ŞI PRELUAREA CATEDRALEI. Anunţată Episcopia Ortodoxă de Alba Iulia a dat comunicatul de care am amintit la început, că „Un grup de greco-catolici în frunte cu Mitropolitul Alexandru Todea a ocupat cu forţa biserica ortodoxă „Sfânta Treime” din Blaj”. A fost alertat patriarhul Teoctist, care – fără a consulta Sfântul Sinod – a declarat război Romei şi Papei Ioan Paul al II-lea, cerând celorlalte Biserici Ortodoxe să rupă legăturile cu Roma şi să întrerupă dialogul teologic iniţiat pentru curmarea schismei din 1054.
În faţa avalanşei de falsuri şi ameninţări, Mitropolia Română Unită a emis un Comunicat de răspuns semnat de Mitropolitul Alexandru Todea în care se arată că „Intrarea în catedrala mitropolitană greco-catolică din Blaj, în ziua de 19 mai 1991, s-a făcut în mod paşnic şi de comun acord cu comitetul bisericesc ortodox existent până la acea dată. Mărturie elocventă este prezenţa preotului Ioan Fărcaş care în timpul Liturghiei a făcut mărturisirea de credinţă greco-catolică şi s-a pus la dispoziţia IPSS Mitropolit Dr. Alexandru Todea, întegrându-se împreună cu comunitatea sa în Biserica Greco-Catolică. Nu a fost vorba de violenţă sau de incidente de altă natură, iniţiativa aparţinând credincioşilor. Adevărul celor cuprinse în acest comunicat poate fi probat cu dovezi scrise, prezenţa organelor puterii locale, precum şi cu casete video realizate cu această ocazie. Biserica Greco-Catolică nu a recurs şi nu va recurge niciodată la violenţă, responsabilitatea pentru eventualele incidente revenind în exclusivitate provocatorilor”.
Mass-media şi cu deosebire Radio şi Televiziunea a ţinut isonul falsurilor. Lectorul universitar Ioan Făgeţeanu, preşedintele AGRU-lui (Asociaţia Generală a Românilor Uniţi) din Bucureşti împreună cu parohul Catedralei „Sf. Iosif” din capitală cerând directorului TV, Emanuel Valeriu, în prezenţa lui Radu George Serafim, redactor şef al emisiunii „Viaţa Spirituală”, să se dea pe post două comunicate, ca drept la replică asupra afirmaţiilor făcute la TVR cu o seară înainte, pe data de 20 mai 1991 ora 20, a refuzat sub pretextul că „Lui Teoctist trebuie să-i răspundă cineva de acelaşi rang (cu el) şi anume Papa Ioan Paul al II-lea. Vreţi să transformaţi Blajul într-un Belfast?” Radu Serafim: „Vreţi să vină minerii la Blaj? De data aceasta minerii vor fi ortodocşii de la Huşi şi Fălticeni” (s.n.). Am luat aceste informaţii dintr-o notă (dată în chenar) din „România liberă” din 24 mai 1991 de către C. Antohi, care conchide: „E regretabil că asemenea oameni continuă să aibă puteri nelimitate în falsificarea adevărului, în instigarea poporului la ură şi violenţe”.
S.Coroamă Stanca în articolul „Îndărăt, din Europa cu Teoctist” în „România liberă” nr. 403 din 22 mai 1991 e şi mai indignată: „PSS Teoctist a declarat război Papei Ioan Paul al II-lea… De fapt o adevărată cruciadă. Căci se face apel la toate Bisericile din lumea întreagă să boicoteze Biserica Romano-Catolică cât timp papă este Ioan Paul al II-lea. Cred că din Evul Mediu nu s-a mai înregistrat un astfel de strigăt de luptă. Fratricidă de altminteri. Trec peste faptul că la Blaj, precum se ştie din Istorie, este centrul spiritual, de cult şi naţional a unei importante secţiuni a societăţii ardelene în special şi a celei româneşti în general şi că acestei secţiuni… i se datoreşte enorm din ceea ce s-ar putea numi redeşteptarea naţională din timpuri trecute şi rezistenţă naţională din această ultimă jumătate de veac de beznă dictatorială. Martirii uniţilor şi urmaşii acestora n-au dreptul la catedrala lor Înalt Preasfinţite Teoctist? Dacă vă doare atât de mult răpirea, fiindcă nu vreţi să admiteţi restituirea paşnică a ceea ce a fost într-adevăr răpit în 1948, unui lăcaş de cult, de ce aţi acceptat demolarea şi distrugerea a zeci de biserici şi mănăstiri ortodoxe, superbe şi sfinte ctitorii româneşti pe vremea odiosului? De ce nu aţi chemat atunci la război sfânt întreaga creştinătate a lumii, împotriva a ceea ce a însemnat unul dintre cele mai cumplite atentate la fiinţa spirituală, materială şi naţională a românilor?… Declarăm iarăşi separarea de Europa? Fugim iarăşi de Vest? Spre care Est, Sfinte Părinte? Spre unul al luminilor Bizanţului, spre întunecimea intolerantă şi a înţelegerii precare?… Căci, vreţi nu vreţi, Ioan Paul al II-lea simbolizează această nouă şi veşnică Europă, a noastră a tuturor. Ne aşteptam, asemenea altor popoare din răsărit, să-l invitaţi să facă o vizită ecumenică şi în ţara noastră pe Papa Ioan Paul al II-lea. Nu credeţi că era mai potrivit?”
O indignare legitimă împotriva mutilării Comunicatului Mitropoliei din Blaj de către Televiziunea Română şi a reacţiei Bisericii Ortodoxe Română, justifică atât Protestul episcopului George Guţiu al Diecezei Române Unite de Cluj-Gherla, cât şi Comunicatul Arhiepiscopului şi Mitropolitului Romano-Catolic al Bucureştilor, Ioan Robu. Le dăm în rezumat.
Protestul Episcopului George Guţiu: „Faţă de modul în care Televiziunea Română a prezentat în cadrul emisiunii Actualităţi din seara de 20 mai 1991, Comunicatul Bisericii Române Unite cu Roma (Greco-Catolică), privind revenirea Catedralei Mitropolitane din Blaj la statutul de dinainte de decretul de inspiraţie stalinistă, emis la 1 decembrie 1948, facem următoarele precizări:
1. Catedrala din Blaj a fost construită de Biserica Greco-Catolică…
2. În data de 19 mai 1991, parohul Ioan Fărcaş cu întregul comitet parohial al Catedralei împlinid cerinţa unanimă a credincioşilor, a predat Catedrala Înalt Preasfinţitului Mitropolit Dr. Alexandru Todea, cerându-i să-l integreze în Biserica Greco-Catolică. Predarea şi preluarea s-a făcut în mod paşnic, în prezenţa autorităţilor locale…
3. Faţă de această stare de lucruri, comunicatul Episcopiei Ortodoxe de Alba Iulia, preluat şi de Televiziunea Română, prezintă faptele în mod voit deformat, insinuând pericolul declanşării unor violenţe în întreaga Transilvanie (s. n.)
4. În seara zilei de 20 mai Televiziunea Română a prezentat trunchiat răspunsul Bisericii Greco-Catolice, inserând fragmentele respective în luările de poziţie calomnioase ale Bisericii Ortodoxe Române…
5. Biserica Greco-Catolică respinge aceste neadevăruri şi protestează ferm împotriva felului în care Televiziunea Română şi-a îndeplinit menirea de a informa opinia publică.
6. Socotim că Televiziunii Române îi revine, alături de Biserica Ortodoxă Română, răspunderea pentru incitarea la violenţă şi dezordine în Transilvania” („Viaţa Creştină”, Cluj, Nr. 10 din 1991).
Comunicatul Arhiepiscopului Ioan Robu: „… doresc în numele fraţilor catolici să specific următoarele:
1. Catedrala de la Blaj nu a fost luată nici cu violenţă, nici în mod abuziv, ci cu demnitate şi cu simţul răspunderii… Actul de nedreptate din 1948 nu capătă alt nume nici cu scurgerea anilor, nici în faţa majorităţilor… (s. n.)
2. Cunoscând nedreptăţile făcute unor Biserici Catolice de rit oriental, Vaticanul a promovat, totuşi, dialogul cu Bisericile Ortodoxe. Cererea adresată de Conducerea Bisericii Ortodoxe Române celorlalte Biserici Ortodoxe din lume, de a întrerupe dialogul cu Biserica Romano-Catolică, ne întristează şi ne consternează.
3. Limbajul folosit de conducerea Bisericii Ortodoxe Române pentru a descrie activitatea pastorală a Sfântului Părinte Papa Ioan Paul al II-lea nu este bisericesc, ci mai degrabă militar… este acuzat de expansionism… prin 1950-1960 era clasificat de unii drept imperialist. Pe noi, catolicii de ambele rituri, ne întristează şi ne ofensează expresiile şi atitudinea Bisericii Ortodoxe Române… Conducerea Bisericii Catolice nu a criticat niciodată un patriarh ortodox.
4. Deşi considerăm tendenţioasă şi ofensatoare atitudinea Bisericii Ortodoxe Române, o rugăm să analizeze situaţia actuală pentru a înfăptui dreptatea, nu de pe poziţie de majoritate ci de pe poziţie de obiectivitate”. (Cf. „Viaţa Creştină” – Cluj, Nr. 10, 1991).
Că Patriarhul Bisericii Orotdoxe nu a consultat Sfântul Sinod, aşa cum trebuia să facă inainte de a cere întreruperea dialogului teologic cu catolicii, o dovedeşte declaraţia Mitropolitului ortodox al Banatului, Nicolae Corneanu, publicată în presă la 22 mai 1991: „După regulele acestui dialog, spune mitropolitul, reguli stabilite de toate Bisericile Ortodoxe, întreruperea lui nu se poate hotărî în mod unilateral, doar de o Biserică. Nu cred că este bine şi înţelept ca un caz ca acela de la Blaj, să conducă la hotărîri radicale, dialogul trebuind continuat, trecând peste toate dificultăţile. Nu îmi pot explica raţiunea care a stat la alcătuirea acestui apel al patriarhului… Nu sunt de acord cu oprirea acestui dialog” (s.n.) (Cf. „România liberă”, nr. 404 din 22 mai 1991).
În ce priveşte atitudinea Mitropolitului Nicolae Corneanu în legătură cu cazul de la Blaj – predarea şi preluarea catedralei – acesta şi-a definit-o foarte clar în interviul acordat lui Nicolae Stroescu Stânişoară, directorul postului de radio „Europa Liberă”, interviu dat pe post duminică, 26 mai 1991, orele 11.10 şi 18.10 în emisiunea „Lumea Creştină”, în care, în principal, înaltul ierarh a fost categoric împotriva liniei imprimate de unii ierarhi (în frunte cu patriarhul Teoctist) cu privire la restituirea bisericilor „fraţilor uniţi”. „Trebuie găsit un modus vivendi”. „Cum este posibil să nu li se restituie biserica din Blaj, când ştim cine a ridicat-o?” – „Aşa o ştie tradiţia, că e a uniţilor”. La întrebarea pusă mitropolitului dacă în Mitropolia Banatului „s-au dat bisericile înapoi”, acesta a răspuns: „Nu le dăm noi, şi le iau ei, că sunt ale lor. Noi aşteptăm până îşi reconstituie parohiile”. Pentru mitropolitul Banatului uniţii sunt şi ei „români” şi „fraţi”. Mitropolitul a mai afirmat că întreţine bune relaţii cu episcopul greco-catolic Ioan Ploscaru al Lugojului. A spus despre el că, fiind invitat la hirotonirea întru episcop a lui Daniel Ciobotea, vicar mitropolitan – ajuns nu mult după aceea mitropolit al Moldovei -, Episcopul Ioan Ploscaru, după hirotonire, s-a aşezat în genunchi în faţa noului hirotonit şi – după un obicei catolic -, i-a sărutat mâna, un gest care a produs o frumoasă impresie celor prezenţi, „iar pe mine m-a entuziasmat”, a mai adăugat mitropolitul.
Pentru atitudinea sa faţă de Biserica Română Unită mitropolitul Banatului a informat, în acelaşi interviu, că în cea de-a doua Conferinţă a preoţilor din Biserica Ortodoxă Română, i s-a cerut sancţionarea.
Din declaraţiile şi comportarea judicioasă a Mitropolitului Nicolae Corneanu cu Biserica Română Unită se poate uşor trage concluzia că, dacă un astfel de ierarh ar fi fost – după Revoluţia din decembrie 1989 – în scaunul Mitropoliei Ortodoxe Române a Ardealului, pe raza căruia trăieşte marea masă a credincioşilor uniţi cu Roma, şi nu Mitropolitul Antonie Plămădeală, străin cu totul de problemele ardelene, cum e şi Patriarhul Teoctist Arăpaş – ambii vestigii nomenclaturiste ale Bisericii Ortodoxe Române, creaturi şi colaboraţionişti ai dictaturii ceauşiste – s-ar fi aplanat cu uşurinţă litigiul dintre cele două Biserici Româneşti surori. Atragerea în orbita acestei încleştări a unei părţi din clerul ortodox ardelean şi incitarea lui la violenţă şi luptă fratricidă, ca şi a episcopilor ortodocşi sufragani din Cluj, Oradea, Alba Iulia şi Baia Mare, în loc să diminueze conflictul, l-a intensificat la culme. Aşadar, întreaga răspundere pentru problema confesională din Trasilvania cade în sarcina celor care au provocat-o în 1948, a părţii fanarioto-balcano-moscovite din ierarhia Bisericii Ortodoxe Române, favorizată, încurajată şi susţinută şi după Revoluţie, de legiuirile neabrogate ale regimului comunist, ca şi cele ale puterii neocomuniste, prea puţin interesată de o reînnoire sprituală a ţării, urmărind mai mult profituri electorale.
Episcopia ortodoxă română de la Alba Iulia a acţionat în justiţie Mitropolia Română Unită, pentru ocuparea catedralei. La 29 mai 1991, Tribunalul Alba utilizând procedura de urgenţă a emis o ordonanţă prezidenţială prin care a dat câştig de cauză reclamantei. Împotriva acestrei ordonanţe Mitropolia Română Unită a declarat recurs. Judecat la 5 iunie 1991, Tribunalul Judeţean Alba a hotărît admiterea recursului şi catedrala adjudecată definitiv stăpânului legitim, Arhiepiscopiei Greco-Catolice de Alba Iulia şi Făgăraş a Mitropoliei Române Unite cu reşedinţa la Blaj.
Un neaşteptat epilog şi de loc onorant pentru Ortodoxia românească, după emiterea ordonanţei prezidenţiale şi înainte de judecarea recursului: în noaptea de 1/2 iunie 1991, pe la orele 2.00, preotul Liviu Rotaru, împreună cu 5 până la 10 indivizi dintre care cei mai mulţi erau ţigani în stare de ebrietate, au pătruns în cele două turnuri ale catedralei şi au tras clopotele la bătaia cărora au fost alertaţi blăjenii. Probabil că au scontat pe adunarea credincioşilor ortodocşi, dar dimpotrivă, la orele 5 dimineaţa, catedrala era plină de credincioşi greco-catolici. Asupra celor din turnuri s-au găsit sticle de benzină şi vată îmbibată. Cerându-li-se să părăsească biserica s-au conformat. La orele 9, fiind în 2 iunie, zi de duminică, s-a putut începe Liturghia greco-catolică, fără incindente, plecând şi ultimii 3 printre care şi preotul Liviu Rotaru.
Pretextul Bisericii Ortodoxe Române de a recurge la un referendum între credincioşi nu are legitimitate canonică după rânduiala vreunei dintre cele două biserici, ci e o inovaţie comunistă, stabilită prin decretul nr. 177 din 1948, emis de guvernul Groza – Gheorghiu Dej, direct pentru distrugerea Bisericii Române Unite. Se ştie cum s-au realizat aceste majorităţi în 1948. Nu poate avea obiectivitate o consultare a credincioşilor, după ce preoţii greco-catolici au fost alungaţi din parohii, iar cei ortodocşi sunt acolo de peste 40 de ani, având toate mijloacele la dispoziţie pentru a-şi pregăti „electoratul”, cum au făcut-o şi până acum, atacând cu cetele de bătăuşi acolo unde greco-catolicii şi-au declarat identitatea. La fel se comportă şi Biserica Ortodoxă Rusă cu greco-catolicii din Ucraina, comportare ce constituie pentru Biserica Ortodoxă Română un exemplu de urmat, pentru ea lumina venind – în continuare – de la Răsăritul moscovit.
Biserica Română Unită aşteaptă restituirea bunurilor sale patrimoniale de la Statul Român, care i le-a confiscat, dar acesta nu-şi respectă nici obligaţiile ce şi le-a asumat ulterior prin decretul nr. 126/1990, prin care, răstălmăcind unilateral prevederile decretului nr. 358 din 1 decembrie 1948, nu se grăbeşte să restituie Bisericii Române Unite bunurile mitropolitane, episcopale, protopopeşti,mănăstireşti, şcolare etc.; tergiversând de la o zi la alta propriile sale hotărîri.