Duminică, 31 Octombrie 2010, după celebrarea Sfintei Liturghii, în Biserica parohială din localitatea Bârzava, protopopiatul Arad, s-a organizat un moment de reculegere la împlinirea a 62 de ani, de la săvârşirea actului samavolnic a arestării întregului episcopat al Bisericii Române Unite, ca urmare a refuzului acestora de a colabora cu “noua orânduire”, dar şi a trădării Bisericii lui Hristos.

În cadrul acestui moment de comemorare, au fost pomeniţi toţi Ierarhii martiri care în ziua de 28 octombrie a anului 1948 au fost arestaţi şi duşi pe calea suferinţei, dar spre câştigarea cununii martiriului.

Astfel, părintele iconom stavrofor Florin Petrovan, parohul Bisericii române unite Greco-catolice din Bârzava, a evidenţiat pe fiecare Arhiereu în parte, prezentând astfel viaţa celor şapte Arhierei Martiri, precum şi sfârșitul pământesc al acestora.

Părintele Florin Petrovan a arătat printre altele, că sacrificiul acestor Înalţi Ierarhi ai Bisericii noastre, nu a fost în zadar, şi că preţul plătit de aceşti Arhierei nu a făcut altceva decât să întărească credinţa tuturor în Biserica Catolică şi Apostolică, iar faptul că suntem aici, îl datorăm acestor Episcopi Martiri.

În acelaşi context Părintele Petrovan a făcut cunoscut faptul că sâmbătă 30 octombrie, în Catedrala Romano-Catolică din Oradea, a avut loc slujba de beatificare a primul Episcop Martir din România, PS Szilard Ignac Bogdanffy ( 1911-1953) episcop auxiliar al Episcopiei Romano-Catolice de Oradea şi Satu Mare.

Părintele a prezentat pe larg viaţa acestui prim episcop martir beatificat de Sfântul Părinte Papa Benedict al XVI lea.

În acelaşi context, Părintele Florin Petrovan, parohul Bisericii din Bârzava a făcut cunoscut faptul că şi Biserica noastră aşteaptă decizia Congregaţiei pentru Cauzele Sfinţilor în vederea promulgării decretului de ridicare la cinstirea altarelor, a tuturor Episcopilor Martiri ai Sfintei noastre Biserici Române Unite, cauza acestora fiind deja într-o avansată procedură.

La sfârşitul acestui moment înălţător, Prea Onoratul Părinte Iconom Stavrofor, a amintit faptul că la data de 27 Octombrie a acestui an, s-au împlinit trei ani de la Proclamarea Preasfinţitului Părinte Vasile Bizău şi a Preasfinţitului Părinte Mihai Frăţilă ca Episcopi ai Sfintei noastre Biserici Române Unite cu Roma Greco-Catolică, proclamare făcută de către Sfântul Scaun Apostolic al Romei, întreaga suflare a credincioşilor rugându-se pentru pacea, sănătatea şi mântuirea lor, dar mai ales pentru o îndelungată şi rodnică arhipăstorire.

A consemnat, Prof. Nicoleta Lucia Petrovan