Episcopul Virgil Bercea a protestat miercuri, 4 noiembrie, pentru modul „discriminatoriu şi neconform cu realitatea istorică” în care postul TVR1 al Televiziunii Române a relatat apartenenţa confesională a lui Corneliu Coposu şi Gheorghe Şincai.

În reportajul intitulat „Bobota, sat din Sălaj unde s-a născut Corneliu Coposu şi Gheorghe Şincai”, difuzat duminică, 31 octombrie 2010, în cadrul emisiunii „Universul Credinţei”, de către postul de televiziune amintit, nu s-a făcut nici o referire la apartenenţa la cultul greco-catolic a celor două personalităţi, în context făcându-se referire doar la cultul ortodox, a arătat P.S. Virgil în scrisoarea sa.

Prezentăm, în continuare, scrisoarea de protest adresată Televiziunii Române.

Nr. 832 / 04.11.2010

În atenţia Domnului Alexandru Lăzescu
Consiliul de Administraţie al Societăţii Române de Televiziune
Preşedinte – Director General

Stimate Domnule Director General,

Mă adresez Dumneavoastră în calitate de episcop greco-catolic de Oradea pentru a-mi exprima protestul faţă de modul discriminatoriu şi neconform cu realitatea istorică în care a fost conceput reportajul intitulat „Bobota, sat din Sălaj unde s-a născut Corneliu Coposu şi Gheorghe Şincai” difuzat duminică, 31.10.2010.

Intenţia de realizare a unui astfel de documentar despre localitatea Bobota şi despre cei doi mari fii ai săi, Gheorghe Şincai şi Corneliu Coposu, este lăudabilă. Ne-a surprins, însă, lipsa oricărei referiri la apartenenţa lor la cultul greco-catolic, în timp ce s-a făcut referire doar la cultul ortodox. Amintim aici că Gheorghe Şincai a fost preot greco-catolic, iar Corneliu Coposu a fost fiu al protopopului greco-catolic Valentin Coposu şi al Aureliei Coposu, născută Anceanu (fiica protopopului greco-catolic Iuliu Anceanu).

Mulţi telespectatori au avut impresia că s-a dorit sugerarea faptului că cele două personalităţi au fost de religie ortodoxă, încercându-se astfel mistificarea adevărului istoric.

Televiziunea Română, ca televiziune publică, are datoria să informeze populaţia nediscriminatoriu, păstrând în acelaşi timp obiectivitatea faţă de adevărul istoric. Nici unul dintre aceste lucruri nu s-a întâmplat cu reportajul în discuţie.

Ca preşedinte al acestei instituţii vă solicit să găsiţi metoda pe care o consideraţi potrivită pentru a corecta acest lucru. Ne oferim pe această cale disponibilitatea de a vă pune la dispoziţie orice informaţii doriţi pentru a realiza un documentar obiectiv despre marii români Corneliu Coposu şi Gheorghe Şincai.

Aştept un răspuns din partea dumneavoastră în termenul prevăzut de lege.

Domnul să vă binecuvânteze,

† Virgil Bercea
Episcop