Duminica, 21 noiembrie a.c., Sărbătoarea Intrării in Templu a Maicii Domnului, pentru comunitatea greco-catolică si pentru toti locuitorii comunei Șăulia (MS) a fost un moment special: Împlinirea a 126 de ani de la nașterea Mitropolitului Alexandru Rusu. Puternic ancorati în cuvintele Sfintei Scripturi: „Aduceţi-vă aminte de mai-marii voştri, care v-au grăit vouă cuvântul lui Dumnezeu; priviţi cu luare aminte cum şi-au încheiat viaţa şi urmaţi-le credinţa” (Evr. 13, 7), s-a organizat o comemorare a martirului mărturisitor al Domnului, Mitropolitul Alexandru Rusu, care la data de 22 noiembrie 1884 a văzut lumina zilei în Șăulia.

In cadrul Binecuvântarii Euharistice celebrate în după amiaza acestei zile de sărbătoare, Părintele Protopop Toader Dulău a oferit hrana sufleteasca prin cuvântul sau de învățătură, căruia i-a urmat prezentarea unor aspecte din viata Mitropolitului,  oferită ca hrana pentru minte de dl. Ion Moldovan, redactor sef al ziarului Unirea, urmând ca hrana pentru inima să o ofere apreciata interpretă de muzica populară, d-na Veta Biriș. Alături de ei, ca fiind oaspeții de seama ai comunității noastre  au fost și ceilalți preoți ai protopopiatului Râciu, care au ținut să împărtășească cu noi din emoția acestui ceas aniversar.

Atat credincioșii greco-catolici, cât și cei care aparțin altor culte  prezenți au putut conștientiza importanța faptului că de pe aceste meleaguri s-a născut un episcop trecut la Domnul în faimă de martir mărturisitor al lui Cristos, astfel ei fiind chemați la a-i urma exemplul în păstrarea și trăirea credinței, si totodată au putut înțelege responsabilitatea morală si spirituală de care trebuie sa dea dovadă in trairea vieții creștine.

In încheiere, Părintele Paroh Claudiu Duda a mulțumit in numele tuturor credincioșilor, onoranților oaspeți prezenți la eveniment, urandu-le tuturor un post binecuvantat, la finalul căruia fiecare sa se bucure de minunata Sărbătoare a Nașterii Domnului.

A consemnat prof. Duda Daniela