Sâmbătă, 20 noiembrie 2010, Episcopia Greco-Catolică de Oradea a sărbătorit împlinirea a cinci ani de la retrocedarea Catedralei „Sfântul Nicolae”. Tot atunci s-a săvârşit şi prima Liturghie Arhierească Greco-Catolică de după 1948, oficiată de Preasfinţia Sa Virgil Bercea, alături de Excelenţa Sa Mons. Jean-Claude Perisset, Nunţiu Apostolic în Romania în acea perioadă.

Zeci de Episcopi veniţi din toată Europa şi sute de preoţi au fost alături de miile de credincioşi greco-catolici, care, împărtăşind bucuria sărbătorii Intrării în Templu a Maicii Domnului, au reintrat în Catedrală, pentru a-i sluji şi a se ruga lui Dumnezeu în lăcaşul construit de înaintaşii lor. Ultimul episcop greco-catolic care a slujit la altarul catedralei înainte de 1948 a fost PS Valeriu Traian Frenţiu, iar primul ierarh de după 1989 este PS Virgil Bercea.

Biroul de presă al Episcopiei de Oradea

imagine

via EGCO.ro