Sărbătoarea Naşterii Maicii Domnului a fost celebrată anul acesta la Sibiu într-un mod cu totul excepţional. În cadrul manifestărilor prilejuite de cea de-a treia Adunare Ecumenica Europeană (EEA3), Preafericirea Sa Lucian Mureşan, Arhiepiscop Major al Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică, a prezidat Sfânta Liturghie solemnă, care s-a celebrat în dimineaţa acelei zile în Sala Transilvania (Sala Polivalentă) din Sibiu şi la care au participat 62 de episcopi (dintre care trei cardinali), peste 300 de preoţi de ambele rituri şi 800 de delegaţi (la EEA3), precum şi aproximativ 2000 de credincioşi.

În cuvântarea ţinută cu această ocazie, Eminenţa Sa Cormac Murphy Cardinal O`Connor, Arhiepiscop de Westminister, afirma că Bisericile Europei sunt divizate datorită „vicisitudinilor istoriei, drept pentru care noi astăzi, ca actori ai propriei noastre istorii, ne-am adunat în acest loc însufleţiţi de speranţa redescoperirii unităţii pe care o propovăduia Isus Cristos”.

Evocând mesajul Conciliului Vatican II, care spune: „Nu există ecumenism fără convertirea inimii şi sfinţenia vieţii, împreună cu rugăciunile individuale şi publice pentr unirea creştinilor (UR8), Eminenţa Sa a subliniat faptul că „tot ce înseamnă unitate se poate realiza doar în Cristos, doar ridicându-ne ochii spre El putem trece peste barierele şi diferenţele ce ne divid”, deoarece „cu cât ne apropiem mai mult de Isus, cu atât ne apropiem mai mult unul de altul”. Mai apoi, înaltul Prelat a ţinut să reia mesajul Sfântului Părinte Papa Benedict al XVI-lea, transmis în martie a.c.: „O casă autentică europeană – o casă comună – nu poate fi construită făra a lua în considerare identitatea oamenilor ce trăiesc pe acest continent. (…) Această identitate cuprinde un set de valori universale, care au fost fondate odată cu creştinismul. Aceste valori care dau Europei un suflet trebuie să rămână şi în mileniul III valorile continentului nostru.”

Eminenţa Sa Cardinalul O`Connor a conchis că „valorile europene sunt valori creştine, de aceea este o onoare şi un adevăr că Evanghelia lui isus este piatra de temelie a acestui continent. (…) Împreună cu Sfântul Părinte, noi, creştinii adunaţi astăzi la Sibiu, spunem răspicat oamenilor şi politicienilor acestui continent: să nu uităm niciodată piatra pe care ne-am fondat!”

În seara zile de sâmbătă, începând cu orele 20, Piaţa Mare din Sibiu a găzduit celebrarea „Pelerinajului luminilor”: purtând sute de făclii şi mii de lumânări aprinse, peste 2500 de pelerini s-au rugat pentru unitatea creştinilor, au ascultat meditaţii şi pasaje din Sfânta Evanghelie, expuse în diverse limbi europene.

Duminică, 9 septembrie 2007, de la orele 9 s-a celebrat Sfânta Liturghie în ritul latin (romano-catolic), în cortul amplasat în Piaţa Unirii, iar după-amiaza aceleaşi zile a marcat şi încheierea manifestărilor celei de-a treia Adunări Ecumenice Europene.

Ultima reuniune solemnă s-a desfăşurat în Piaţa Mare, în care s-a putut conclude că „Lumina lui Cristos luminează tuturor. Speranţă pentru reînnoire şi unitate în Europa” (tema EEA3), tocmai pentru a lumina pe creştini spre urmarea misiunii lor, aceea primită de la Isus: „Ca toţi să fie una, precum Tu, Tată, în mine şi Eu în Tine, ca şi ei să fie una în Noi, ca lumea să creadă că Tu m-ai trimis.” (Ioan 17, 21).

Pr. Adin POP

sibiu-8-sept-bru1.jpg
sibiu-8sept-bru2.jpg
sibiu-8-sept-bru-pelerinaj.jpg
sibiu-9-sept-bru.jpg