În perioada 29-30 octombrie 2010, Facultatea de Teologie Greco-Catolică, Departamentul Blaj, al Universităţii Babeş-Bolyai Cluj-Napoca, sub înaltul patronaj al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, Arhiepiscopia de Alba Iulia şi Făgăraş – Blaj, organizează la Blaj, în Aula Magna a sediului Curiei Arhiepiscopale Majore, Simpozionul Internaţional Codex Canonum Ecclesiarum Orientalium 1990-2010: Receptare şi aplicabilitate în Bisericile sui iuris.

În urmă cu 20 de ani, la 10 octombrie 1990, Papa Ioan Paul II a publicat Codex Canonum Ecclesiarum Orientalium (CCEO). Cu acea ocazie, Sanctitatea Sa a prezentat lumii catolice un corpus de norme, care, alături de Codex Iuris Canonici şi Constituţia apostolică Pastor Bonus, reglementează raporturile juridice din Biserica Catolică. Valabil doar pentru Bisericile Orientale Catolice, CCEO, are vigoare de lege începând cu data de 1 octombrie 1991 şi începând cu acea dată are forţă normativă pentru toate cele 21 de Biserici Sui Iuris.

Absenţa unor specialişti în drept canonic, dar şi alte motive care nu au depins de noi, au făcut ca până în anul 2002 să ne fie imposibilă realizarea unei traduceri româneşti a CCEO, în conformitate cu dispoziţia legislatorului suprem De latino textu CCEO tuendo eodemque alias in linguas vertendo (EV 12/531). Totuşi, din 2002, datorită eforturilor susţinute ale canoniştilor greco-catolici, s-a realizat o traducere pro manuscripto, care a fost pusă la dispoziţia tuturor, clerici, religioşi sau laici.

Aniversarea a 20 de ani de la publicarea CCEO şi a 8 ani de la publicarea traducerii în limba română, obligă Biserica Română Unită cu Roma, şi nu numai, la o analiză şi o reflecţie profundă asupra modului în care acest corpus normativ a fost receptat, înţeles şi aplicat. Această analiză va compara şi va integra aspectele specifice Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică cu experienţele similare ale celorlalte Biserici Orientale Catolice din Europa – din Ucraina, Ungaria, Grecia, Slovacia, Italia şi Cehia -, care vor fi reprezentate la Sesiunea de comunicări prin specialişti de nivel internaţional.

Programul
Simpozionului Internaţional
Codex Canonum Ecclesiarum Orientalium 1990-2010:
Receptare și aplicabilitate în Bisericile sui iuris

Sediul Curiei Arhiepiscopie Majore – Blaj
Piața 1848, nr. 11- Blaj

Vineri, 29 octombrie 2010

Orele 16. 00– Deschiderea Simpozionului
Cuvânt de deschidere:

– Preafericirea Sa LUCIAN, Arhiepiscop Major;
– PS Vasile – Episcopul Curiei Arhiepiscopiei Majore
– Dl. Prof. Univ. Dr. Andrei MARGA – Rectorul Universității Babeș-Bolyai;
– PS VIRGIL – Decanul Facultății de Teologie Greco- Catolică;
– Pr. Dr. Cristian BARTA – Director Departament FTGC
– Mesajul SE Francisco-Javier LOZANO, Nunţiu Apostolic în România şi Republica Moldova.
– Dl. Gheorghe Valentin ROTAR, Primarul Municipiului Blaj.

Sesiunea I – Moderator Pr. William A. Bleiziffer
Orele 17.30 – 18.30

1. SER Dimitrios Salachas – Principi di interpretazione del «Codex Canonum Ecclesiarum Orientalium».
2. Don Pablo Gefaell – Rapporti tra orientali cattolici ed ortodossi nel CCEO .
3. Pr. Ioan Mitrofan – Magisteriu și formare preoțească în CCEO.

Orele 18. 30 Vernisajul expoziției SCOALA ARDELEANĂ. ILUMINISMUL ROMANESC
Prezintă Dr. Ciprian GHIȘA

Sâmbătă, 30 octombrie 2010

Sesiunea II – Moderator Don Pablo Gefaell
Orele 10.00 – 11.30

4. Don Andriy Tanasiychuk: L’organizzazione ecclesiastica della Chiesa Ucraina Cattolica di tradizione bizantina secondo CCEO.
5. Dl. Octavian Frinc: Structura organizatorică a Curiei Arhiepiscopale Majore.
6. Pr. Coriolan Mureșan – Asociaţiile laicale catolice – aspecte canonice şi pastorale.

Sesiunea III – Moderator Pr. Mihai Todea
Orele 12.00– 13.30

7. Sr. Ionela Cristescu CIN: CCEO și tutela propriului ”vultus” al Bisericilor orientale ”sui iuris” in raportul ”ius commune / ius particulare”;
8. Mons. Mihai Todea – Parohia si Parohul in CCEO, unele aspecte canonice;
9. Pr. Furtună Iosif, Titlul rezervat.

Sesiunea IV – Moderator Sr. Maria Cristescu
Orele 16.00 – 17.45

10. Prof. Szabó Péter – L’indole orientale del CCEO;
11. Pr. William A.Bleiziffer: Administrație economico-fianciară și susținerea materială a clerului în legislația canonică;
12. Alexandru Ploștinaru: Instituţia Tribunalului Bisericii greco-catolice romane de a lungul istoriei pana astazi;
13. Ilie Arieșan – Il Sinodo Provinciale I, fons iuris per il CCEO e fonte basilare per il diritto particolare della Chiesa greco-cattolica romena.

Sesiunea VModerator SE Dimitrios Salachas

Orele 18.00 – 19.30 Dezbateri – Concluzii

Duminică, 31 octombrie 2010
Orele 10.00 – Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie – Catedrala Arhiepiscopală Majoră

Responsabili şi date de contact:
Din partea Facultăţii: Pr. Dr. Cristian Barta, pr. drd. William Bleiziffer.
Din partea Arhiepiscopiei: D-l. Frinc Octavian.

Biroul de presă al Mitropoliei-Blaj