pr-coriolan-blaj.JPGÎn cadrul Conferinţelor spirituale organizate de Seminarul Teologic Major de la Blaj cu ocazia Postului Mare a acestui an, în joia săptămânii a cincia din Post, adică în data de 10 aprilie, de la orele 16,00, invitat a fost Pr. drd. Coriolan C. Mureşan, Vicar judecătoresc al Eparhiei de Lugoj, Secretarul Comisiei Sinodale Misionar-Ecumenice a Bisericii Greco-catolice, Asistent spiritual naţional AGRU şi asistent spiritual al ASTRU eparhial Lugoj.

Reverendisimul Părinte Vicar a predicat despre “Spiritul dragostei faţă de aproapele”, redescoperind actualitatea acestui punct forte al vieţii spirituale a creştinului zilelor noastre care trebuie să regăsească echilibrul între realizarea personală şi atenţia faţă de fraţii şi surorile cu care călătoreşte împreună pe calea vieţii. Pr. Coriolan a încercat să facă o trecere in revista a mai multor pasaje biblice din Vechiul şi Noul Testament despre iubirea aproapelui atingând următoarele teme: Dumnezeu-originea iubirii, iubirea-fundament al vieţii umane şi a vieţii creştine, Isus Cristos-model de iubire,caracteristicile iubirii aproapelui, imposibilitatea iubirii fără iertare şi reconciliere, ipocrizia de a ne declara creştini dacă nu iubim aproapele, Parabola Samarineanului milostiv, iubirea pentru cei ce ne persecută, iubirea strâns legată de credinţă şi speranţă, iubirea-semnul distinctiv pentru a fi creştini cu adevărat.

Au fost date exemple de experienţa creştină a iubirii aproapelui pornind de la biografia şi scrierile regretatului Cardinal Van Thuan şi din istoria convertirii Principesei Alessandra Borghese, insistându-se pe tema reconcilierii şi a acceptării din iubire a planului lui Dumnezeu in viaţa noastră, chiar daca acest plan înseamnă şi Crucea. Conferinţa a avut o parte biblica, o parte de flash-uri din viaţa lui Francois-Xavier Van Thuan şi a Alessandrei Borghese, o parte de întrebări adresate participanţilor şi o parte finala de dezbateri.

Printre cei care au participat la această întâlnire sufletească au fost profesori de la Seminarul Major, preoţi, studenţi teologi, călugăriţe din Congregaţia Maicii Domnului, călugări asumpţionişti, laici din diferite asociaţii religioase (AGRU, ASTRU, Reuniunea Mariană, Comunione e liberazione, etc.), elevi de la Liceul Teologic Sf. Vasile, tineri studenţi şi elevi din oraş.

Pr.lector.univ.drd. Anton Rus
Spiritual al Seminarului Major din Blaj

p4100082.JPG