În data de 16 mai 2011, la sediul Curiei Arhiepiscopiei Majore din Blaj, a avut loc sesiunea ordinară a Comisiei Sinodale Liturgice (CSL), sub preşedinţia Preasfinţiei Sale Mihai Frăţilă, Episcopul Vicar al Bucureştilor, auxiliar al Arhiepiscopiei de Alba-Iulia și Făgăraș.

În conformitatea cu sugestiile ultimei ședințe a Sinodului Episcopilor Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, membrii CSL s-au concentrat asupra studiului ce prevede reeditarea Liturghierului de la Blaj. Lucrările s-au axat astfel pe acomodarea textului Dumnezeieştii Liturghii a Sfântului Ioan Gură-de-Aur, observând principiul îngrijirii aspectelor orale şi poetice ale limbii liturgice, logica rituală, claritatea și sobrietatea rubricilor tipiconale. S-a convenit că intervențiile se vor concentra asupra termenilor care au pierdut înțelegerea curentă, fără a se renunţa la cei care şi-au păstrat suavitatea, dar şi savoarea lor.

Pentru finalizarea modificărilor textului Liturghiei, la finalul întâlnirii, membrii CSL au convenit să se întâlnească pe data de 3 iunie a.c. într-o nouă sesiune ordinară.

Ip. Eduard F. Fischer
Notarul Comisiei Sinodale Liturgice a BRU