Începutul Postului Mare a fost marcat la Tg Mureș în ziua de sâmbătă, 05.03.2011, cu organizarea de către tinerii din parohie a tradiționalului bal de intrare în post.
După un cuvânt despre post în Biserica Greco-Catolică, adresat tinerilor de către părintele protopop Fodor Dan, la sediul Protopopiatului Tg. Mureș, s-a dat startul la distracție; mai spre seară, când tinerii au fost suficient de obosiți s-au odihnit prin vizionarea unui film.

Duminica, 6.03.2011, a avut loc la Biserica “Buna Vestire” un spectacol  de cântece și poezii organizat de copii din parohie dedicat venirii primăverii și omagierii mamelor si tuturor femeilor din parohie, după care copiii au împărțit felicitări tuturor doamnelor prezente.

Duminică, 13.03.2011, de la ora 12 s-a desfășurat la Centrul Cultural Creștin al Protopopiatului  Tg. Mureș vernisajul intitulat “Psalmi Picturali” al d-nei Alexandra Belciug, fiică de preot greco-catolic, doctor în științele educației, membră a Asociației Artiștilor Plastici (A.A.P.) din Tg Mureș  încă de la înființare și membră A.G.R.U .

Vernisajul a fost deschis printr-un remarcabil discurs susținut de senior – editor dr. Valentin Marica , căuia i s-au alăturat cuvântul reprezentantului gazdelor, părintele protopop Fodor Dan, si cel al președintelui A.A.P. Tg Mureș, Ilarie Opris.  Au fost expuse peste 50 de lucrări, pictura in ulei si acuarela:natura statica, peisaj, compoziții.

Expoziția se numește „Psalmi” deoarece se consideră că fiecare creație este un psalm sau un imn închinat Creatorului. Acest eveniment a fost dedicat memoriei sociologului Pompei Belciug, peste mormântul căruia, se scutură pentru a 25-a oară florile primăverii. Aceste motive, ale mormântului, ale crucii, ale florilor sunt vizibile in tablourile d-nei Alexandra Belciug care  crede că doar prin cruce putem ajunge la înviere.

Secretariatul Protopopiatului Tg. Mureș