În Duminica a 12-a după Rusalii, 4 septembrie curent, Preafericirea Sa Arhiepiscopul Major Lucian a fost prezent în mijlocul credincioșilor din parohia Cetea, protopopiatul Alba Iulia, în vizită pastorală ocazionată de binecuvântarea lăcașului de cult după ample lucrări de restaurare. Însoțit de Părintele Ioan Fărcaș, vicar mitropolitan și protopop al Blajului, Înaltul Ierarh a fost întâmpinat în fața bisericii cu un cuvânt de bun venit de către protopopul Alba Iuliei, Pr. Călin Mihălțan, alături de Pr. Gheorghe Călin Moga, administratorul parohial.
Ceremonia religioasă a început la orele 10, cu oficiul sfințirii apei, urmat de procesiunea slujitorilor altarului și a credincioșilor în jurul bisericii și binecuvântarea prin stropirea cu apă sfințită a zidurilor exterioare, a altarului și iconostasului, apoi și a zidurilor interioare ale Casei Domnului. După un scurt cuvânt adresat celor de față de către Întâistătătorul Bisericii noastre, în care și-a exprimat bucuria pentru prezența, pentru întâia oară, în parohia Cetea, cât și pentru bunele rezultate ale zelului părintelui paroh și ale întregii comunități în a înfrumuseța sfântul lăcaș, a fost celebrată Sfânta Liturghie.
În omilia rostită la momentul potrivit, Preafericirea Sa a tălmăcit înțelesul citatului evanghelic din Matei, Învăţătorule bune, ce bine să fac ca să moştenesc viaţa veşnică?”Am reuşit, cu ajutorul Bunului Dumnezeu, să ajungem la Cetea, unde ştiam că suntem foarte aşteptaţi; să ajungem în acest loc frumos de la poalele Apusenilor; să ajungem în această parohie despre care am auzit numai lucruri bune; să ajungem la Dumneavoastră, dragi credincioşi, care, cu mult curaj şi încredere în puterea harului, aţi reuşit să redaţi viaţă parohiei greco-catolice, să vă reaşezaţi în rânduiala înaintaşilor, în unirea cu Biserica Romei, în împlinirea dorinţei Mântuitorului: “Ca toţi să fie una”. Am venit cu mare bucurie să binecuvântăm osteneala Dumneavoastră şi a părintelui care vă administrează. Am venit să medităm împreună la Cuvântul Domnului, Cuvânt care înnoieşte sufletul şi dă viaţă. Aşadar, să reflectăm asupra unui aspect al mesajului evanghelic de astăzi. Un om bogat s-a apropiat de Isus şi L-a întrebat: “Învăţătorule bune, ce bine să fac ca să moştenesc viaţa veşnică?”. ”Viaţa veşnică, de care era interesat omul bogat de astăzi, trebuie să fie şi ţinta sau scopul vieţii noastre. Viaţa veşnică nu este o teorie, nu este doar o îmbunătăţire a acestei vieţi pământene, nu este un nou sistem economic sau politic care ar funcţiona mai bine, nu este nici un bun material foarte valoros, în care, dacă îţi pui speranţele, ai parte de nelinişte şi tristeţe. “Viaţa veşnică” este ceea ce Sfântul Pavel apostolul scria corintenilor (1 Cor 2,9): “Cele ce ochiul n-a văzut, urechea n-a auzit şi la inima omului nu s-a suit, pe acestea le-a gătit Dumnezeu celor ce-L iubesc pe El”; adică este viaţa lui Dumnezeu cu oamenii şi a oamenilor cu Dumnezeu. Este fericirea pe care, încă din lumea aceasta, prin Biserică, începi să o guşti!”
Referindu-se apoi la motivul vizitei pastorale, Înaltul Ierarh a spus: ”Biserica aceasta are ca hram, aşa cum l-au fixat înaintaşii noştri, Naşterea Maicii Domnului. Şi nu întâmplător părintele Gheorghe Moga a dorit aşa de mult ca binecuvântarea acestui locaş să se facă în duminica din apropierea acestei sărbători mariane. De fapt este şi prima sărbătoare a noului an liturgic bisericesc, care începe la 1 septembrie. (…) Am venit şi noi astăzi la altarul bisericii Maicii Domnului din Cetea pentru a cere alinare, dar mai ales pentru a-i mulţumi, prin ea, Marelui Dumnezeu, pentru darurile de care ne-a făcut vrednici. Cerem Domnului, prin mijlocirea Maicii Sale, să dea pacea şi liniştea tuturor familiilor acestei localităţi, indiferent de confesiune; să stingă cu puterea ei orice conflict dintre fraţi; să dea binecuvântare şi pace în toate familiile; să susţină pe cei bătrâni şi bolnavi şi mai ales pe cei fără de ajutor; să lumineze mintea tinerilor şi a copiilor pentru ca, într-o lumea aşa de complicată, să poată alege mereu calea cea bună; să susţină şi să binecuvânteze pe părintele Ghiţă Moga şi pe toţi colaboratorii sfinţiei sale, care s-au implicat, sub felurite forme, pentru ca această biserică să fie îmbrăcată în haină nouă.
Mulţumiri, părinte Moga pentru modul în care te-ai implicat în lucrarea bisericii din această parohie. Mulţumiri vouă, dragi credincioşi din Cetea, care sunteţi atât de receptivi la sfaturile şi bunele îndemnuri ale părintelui. În numele Maicii Domnului, vă rog să păstraţi armonia şi dragostea dintre voi, pacea cu toţi oamenii.”
La finalul ceremoniei religioase, Preafericirea Sa Lucian a binecuvântat cu apă sfințită pe toți credincioșii prezenți, amintind în rugăciune și pe ultimul paroh greco-catolic de dinainte de 1948 din Cetea, Părintele Ioan Oțoiu, tatăl actualului protopop al Bucureștilor, Pr. Liviu Oțoiu. Părintele Moga a mulțumit ierarhului și participanților, cât și corului parohiei Sfântul Spirit din Alba Iulia, care a dat răspunsurile la Sfânta Liturghie, oferind Înaltului Ierarh, din partea comunității, o icoană a Preacuratei Fecioare Maria, primind, la rândul său, din partea Întâistătătorului, Biblia de la Blaj.
Toți participanții au fost apoi invitați la o masă oferită de către comunitatea parohială.
Biserica parohială din Cetea a fost zidită la anul 1925, pe parcursul anilor bucurându-se de câteva reînnoiri. După reînființarea parohie greco-catolice, în urmă cu doi ani, comunitatea a preluat biserica, în care în ultimii ani se slujea numai la hram, cele două biserici din localitate – greco-catolică și ortodoxă – fiind învecinate, situate în aceeași curte. Odată cu numirea ca administrator a Părintelui Moga, credincioșii au purces la restaurarea în întregime a bisericii și la dotarea cu cele trebuincioase, spre mai mare mărirea lui Dumnezeu.
Alexandru Petărlecean