După datina creştină înainte de Sfânta Liturghie, în duminica Floriilor s-au sfinţit ramurile verzi în amintirea intrării Mântuitorului în Ierusalim.
La biserica vicarială „Sf. Vasile cel Mare”, de pe strada Polonă, în jurul Preasfinţitului Mihai şi a parohului p. Ioan Dăneţ, a părintelui asumţionist Cornie Nelissen s-au strâns ieri, 12.04.2009, în Duminica Floriilor, numeroşi credincioşi care au primit la sfârşit ramurile verzi şi binecuvântarea pentru Săptămâna mare.
Însufleţiţi de aşteptarea Paştilor, creştinii greco-catolici din cele 7 parohii ale capitalei au intrat astfel în săptămâna Patimilor cu inimile dornice de curăţire.
Cu această ocazie în cuvântul său, PS Mihai a adresat celor prezenţi şi credincioşilor din Vicariat urările sale de Paşti:
An de an, la Paşti, celebrăm plinirea mântuirii dăruită nouă de Hristos. Pentru a înţelege rostul acestei bucurii mai întâi trebuie să fi trăit cu folos încercarea. Cele patruzeci de zile de curăţire şi renunţare ale Postului sunt făcute pentru a scoate la lumină prezenţa vie a lui Dumnezeu din suflet. Dacă ne lăsăm surprinşi de bucurie la ceasul Paştilor este pentru că am întrezărit în exilul nostru interior mâna Domnului vindecătoare şi ne-am întărit prin rugăciune în credinţă. Este simbolul aprinderii lumânării în noaptea Învierii: „Veniţi de luaţi lumină!”
Iubiţi credincioşi,
Marea încercare a timpului nostru este lepădarea de lumina credinţei. A rămâne cu Dumnezeu înseamnă a primi voinţa lui, a-i întoarce spatele înseamnă să aşezăm la rang de divinitate orice iluzie sau dorinţă care ne consumă viaţa. Fiul lui Dumnezeu în grădina Măslinilor, ajuns pe pragul încercării, petrece (Paştile) cu noi această sfârtecare a inimii între jertfă şi fugă. Dar Isus primeşte voinţa Tatălui, continuând să rămână ancorat în libertatea care vine din încrederea faţă de planul ceresc. Această libertate interioară se scrie pentru noi sub semnul rugăciunii lui Isus, dezvăluindu-ne astfel calea pentru a trece cu folos vremea încercării.
Este ceasul pentru care de fapt Isus a venit în lume. Acest moment care îl expune puterii răului – rău intrat în istorie prin lipsa de fidelitate a omului – este locul mântuirii noastre prin jertfa voluntară a Fiului. Aşezat pe Cruce, Hristos se află în inima umanităţii desfigurate de rău. Crucea sa devine atunci cumpăna dreptăţii între cei doi tâlhari, aplecându-se înspre cel care, în compasiune pentru suferinţa nevinovăţiei Domnului, reuşeşte să dea nume păcatului său, lăsând astfel ca lumina cerească să-i strălucească în întuneric.
În Cruce totul e cuprins, şi cei ce răspund, dar şi cei care refuză deschiderea credinţei. Minunea stă în puterea iertării, iar iertarea Cerului recunoaşte nu numai păcatul, ci mai ales pe păcătos, descoperindu-i speranţa de a accepta din mâna Cerului singura ridicare adevărată.
Iubiţi credincioşi,
Cu atât mai mult de Paşti, noi, creştinii suntem chemaţi ca să-i câştigăm Domnului un spaţiu interior, oricât de mic ar fi, spre a-şi aşeza în lume Împărăţia. Suntem, prin menirea de credinţă, trimişi ca oile în mijlocul lupilor, ca şi seminţele ce trebuie să moară în glie spre a putea da naştere unei noi vieţi. Şi, astfel, prelungim taina Paştilor în viaţa noastră care, prin Învierea lui Hristos, ne ridică prin credinţă: adică renaştem din Dumnezeu şi învingem lumea cu pericolele sale.
Dumnezeu se bucură pentru faptul că El ne poate mântui şi că preţul acestei mântuiri este toată viaţa lui, toată moartea sa, toată dragostea sa, răstignită. Zi de zi, dorim să-i trăim bucuria, dar nu şi să-i purtăm povara. Cine nu este gata să plătească cu viaţa sa întreagă pentru a fi în adevăr, în fidelitate faţă de bine sau de renegarea continuă a răului, nu va trăi niciodată în plinătatea forţei sale. Va fi pururi reţinut de frica de a cădea, de a suferi, de a se aventura dincolo de ceea ce e gata a dărui. Ori Taina Crucii şi Învierii Domnului nu încetează să ne spună că Biserica nu se ocupă în primul rând de ordinea sau justiţia lumii, nici măcar de precepte, ci se dedică păstrării în suflete a tainei şi practicii sacrificiului, a simţului riscului sufletesc şi a pierderii vieţii pentru Isus şi Evanghelie.
Iubiţi credincioşi, dragi prieteni,
Ceea ce vă străduiţi prin rugăciune să fiţi vorbeşte mai tare decât ceea ce spuneţi. Rămâneţi cu Dumnezeu şi aceasta este de ajuns! Alături de preoţii noştri care vă păstoresc, vă doresc Sărbători sfinte cu mângâierile credinţei, iar Lumina Învierii să vă renască la viaţa în Hristos, întru adevăr!
Cu binecuvântare
+MIHAI, episcop,
Vicarul Bucureştilor
Secretariatul Vicariatului de Bucureşti
