ANEXĂ
Sfârşitul războiului. Episcopul Iuliu Hossu citeşte Declaraţia Unirii la
Adunarea Naţională de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918
Evenimentele militare se precipită, Puterile Centrale pierd treptat puncte strategice deţinute, pierd marile bătălii hotărâtoare pentru obţinerea victoriei şi astfel Marea Antantă sprijinită de Statele Unite ale Americii obţine victoria. Aplicându-se principiile enunţate de preşedintele Wilson al Statelor Unite, privind autodeterminarea popoarelor şi formarea de state naţionale pe ruina statelor multinaţionale învinse, popoarele din Imperiul Austro-Ungar, românii, cehii, slovacii, etc. îşi formează organe politice proprii, respectiv Consiliul Naţional Român cu sediul la Arad, şi astfel îmcepe închegarea aparatului de stat al românilor din Transilvania, Banat şi Ungaria, urmând ca să se înfăptuiască unirea politică cu Ţara-Mamă, România.
În aceste împrejurări, două instituţii au jucat un rol hotărâtor în toate acţiunile menite să asigure desfăşurarea evenimentelor în direcţia pregătirii şi înfăptuirii Statului Naţional Unitar Român: Biserica românească, atât ortodoxă cât şi cea română-unită.
Biserica Română Unită cu Roma a jucat un rol considerabil, s-ar putea afirma decisiv, în înfăptuirea Marii Uniri de la 1918, atât prin instituţiile sale, care au pregătit un mare număr de bărbaţi politici devotaţi trup şi suflet intereselor vitale româneşti, cât şi prin clerul şi poporul credincios, în fruntea cărora se aflau Episcopii celor 4 Eparhii, Blaj, Gherla, Oradea şi Lugoj, bărbaţi erudiţi şi pătrunşi de o profundă dragoste de neam, hotărâţi să facă orice jertfe pentru înfăptuirea unităţii politice a tuturor românilor într-un stat naţional unitar. Documentele din această perioadă sunt mărturii vii ale luptei duse de clerul român-unit şi a voinţei sale neclintite, indiferent de treapta ierarhică, pentru înfăptuirea României Mari. În acest context social-istoric se înscrie şi activitatea tânărului episcop de Gherla, care prin atitudinea sa profund patriotică şi deosebit de curajoasă, de a rupe orice legătură de supuşenie cu autorităţile austro-ungare, s-a dedicat cu toate puterile şi cu autoritatea sa arhipăstorească în iureşul luptei politice pentru realizarea Marii Uniri. A confirmat spusele deputatului român de atunci în Parlamentul de la Pesta, Alexandru Vaida Voievod, care la aflarea veştii că preotul militar Iuliu Hossu a fost numit Episcop de Gherla (în 4 dec. 1917), a spus: "De ar şti Tisza Istvan (primul ministru de atunci al Ungariei) pe cine a ridicat la treapta unei episcopii româneşti, şi-ar frânge condeiul" ("Patria", nr. 251 din 6 dec. 1932, Cluj)
Cu trei săptămâni înainte de Declaraţia Unirii cu România – 1 decembrie 1918 – Episcopul Iuliu Hossu trimite clerului şi poporului din întinsa sa Eparhie, Circulara nr. 4.344 din 26 oct. 1918, şi cere tuturor să nu mai recunoască guvernul maghiar de la Budapesta, ci numai Statul Naţional Român de la Arad, singurul reprezentant legal al neamului nostru.
"Să învingă dreptatea" , cuvinte şoptite încurajator de preotul militar Iuliu Hossu prin spitalele Austriei, bolnavilor şi răniţilor militari, erau înţelese de toţi că vizează prăbuşirea Statului Austro-Ungar, organul oprimării naţiunii româneşti şi a celorlalte naţiuni asuprite din imperiul bicefal: cehi, croaţi, slovaci, ruteni, ucrainieni, polonezi, etc. Nu-i de mirare că încă din primele luni de război sute de mii de români transilvăneni au dezertat la ruşi, la italieni, formând apoi legiuni româneşti de voluntari, care s-au întors pe frontul românesc la Iaşi şi au luptat alături de fraţii lor din Vechiul Regat, pentru propria lor eliberare şi unire cu România.
În ziua de 1 Decembrie 1918, din încredinţarera Marelui Sfat al Naţiunii, Episcopul Iuliu Hossu a citit Marii Adunări Declaraţia Unirii, dar mai întâi, într-o impresionantă cuvântare, şi-a exprimat hotărârea şi bucuria personală de a ne uni pe veci cu România. Iată cuvântarea Episcopului, rostită în faţa Adunării, în acel crucial moment al istoriei noastre naţionale:
"Fraţilor,
Ceasul împlinirii vremii este acesta, când Dumnezeu Atotputernicul, rosteşte prin poporul său credincios, dreptatea Sa, însetată de veacuri.
Astăzi, prin hotărârea noastră, se înfăptuieşte România Mare, una şi nedespărţită, rostind fericiţi, toţi românii de pe aceste plaiuri: Ne unim pe veci cu Ţara-Mamă, România!
Vă amintiţi, când prin sutele de spitale, în zilele de întuneric, vă vesteam: "Va învinge dreptatea!" (Întreruperi entuziaste "Te cunoaştem, Sfinţia Ta!"). Vă arătam că vine ceasul, când toţi făcătorii nedreptăţii vor plânge lacrimi de sânge, în ziua bucuriei noastre.
A biruit dreptatea!
Acesta-i ceasul dreptăţii lui Dumnezeu şi al răsplătirii Lui. Acesta-i ceasul bucuriei noastre, bucuria unui neam întreg, pentru suferinţele veacurilor, purtate de un neam, cu credinţă în Dumnezeu şi cu nădejdea în dreptatea Lui.
Suferinţele veacurilor se îmbracă în lumină, cum revarsă în clipa aceasta soarele asupra noastră lumina sa cu binecuvântare. (În acel moment urca soarele de sub norii ce acopereau până atunci întreg orizontul, mulţimea erupând într-un entuziasm înflăcărat).
Cuvintele Domnului se plinesc şi aici, întru împlinirea dreptăţii dumnezeieşti: "mulţi au dorit să vadă ce vedeţi voi şi să audă ce auziţi voi şi n-au auzit. Ochii voştri sunt fericiţi că văd şi urechile voastre fericite că aud" (Lc 10,24)
Văd ziua întregirii neamului şi aud bunăvestirea dreptăţii lui Dumnezeu.
Ascultaţi, români, fericiţi, bunăvestirea Unirii noastre, pe veci cu Ţara-Mamă, România. "
După ce a dat citire Rezoluţiei Unirii, Episcopul Hossu a continuat:
"Fericit am vestit hotărârea judecăţii lui Dumnezeu prin reprezentanţii a toată suflarea românească; fericiţi voi care aţi pecetluit pe veci Unirea cu Ţara-Mamă.
O viaţă întreagă veţi mărturisi cu mândrie: Şi eu am fost la Alba-Iulia!
Fiii fiilor voştri vor chezăşui puternic şi fericiţi rostind: Şi părinţii noştri au fost la Alba-Iulia. Voi sunteţi marea armată a sufletelor alese , a neamului nostru.
De acum o Românie Mare, întemeiată pe dreptatea lui Dumnezeu, şi pe credinţa poporului Său. Cântarea noastră de biruinţă să fie cântarea neamului pe calea lungă a veacurilor: Dreptatea Ta, Doamne, e dreptate în veac şi cuvântul Tău adevărul!
Dreptate şi adevăr la temelia României întregite.
Mărire întru cele de sus lui Dumnezeu!
Pe pământ pace!
Ziua învierii să ne luminăm popoare!
Trăiască România Mare, una şi în veci nedespărţită! Amin"
(Episcopul Iuliu Hossu: "Atunci m-am îmbrăţişat cu PS Sa Dr. Miron Cristea Episcop de Caransebeş, în faţa mulţimilor entuziasmate, care aclamau şi plângeau de bucurie.")
Preasfinţia Sa Episcop Iuliu Hossu a adăugat cuvintele: "Pe cum ne vedeţi aici îmbrăţişaţi frăţeşte, aşa să rămână îmbrăţişaţi, pe veci, toţi fraţii români!"
Din vol. "Cardinalul Iuliu Hossu",
Coordonatori: Ierom. Prof. Univ. Dr. Silvestru Augustin Prunduş – OSBM
Pr. Prof. Clemente Plaianu
Editura UNITAS, Cluj-Napoca, 1995